„Cade una, cădem toate” n-a fost un eveniment mare, a adunat cam 50 de participante. Mai degrabă a fost unul care s-a vrut fotografiat şi filmat pentru mesajul pe care l-a avut de transmis: în România anului 2017 femeile sunt încă frecvent snopite în bătaie de partenerii lor – numai în primele șase luni ale anului 2016, la nivel național, s-au înregistrat 8 926 de sesizări privind infracțiunea de lovire și alte violențe săvârșite în familie, şi astea sunt doar cazurile raportate la poliţie.
Pentru că, în realitate, se pare că una din patru femei din România a fost, cel puțin o dată în viață, agresată fizic sau sexual de partenerul său. Și româncele au foarte puţine opţiuni dacă vor să se protejeze. Chipurile prezente la evenimentul din 8 martie au fost cam aceleaşi ca la marşul din octombrie – reprezentante ale mișcării feministe din România, oameni și ONG-uri care au reușit să facă schimbări esențiale în legislația românească: introducerea ordinului de protecție, în 2011, și presiunea constantă asupra autorităților de a crea un cadru juridic care să asigure protecția victimelor și să se armonizeze cu prevederile Convenției de la Istanbul.
Videos by VICE
Însă nu doar chipurile sunt aceleași, ci și problemele – au trecut șase luni și nu s-a întâmplat nimic: deși avem legislație – cumva chiar generoasă – rareori hotărârile judecătorești sunt cele mai potrivite pentru siguranța victimelor.
De fapt, ăsta este și motivul pentru care performance-ul de 8 Martie s-a petrecut în fața Ministerului Justiției.
Acţiunea asta, organizată de Feminism România sub umbrela campaniei „Mulţumesc pentru flori, dar vreau respect“, a fost din multe puncte de vedere mult mai dureroasă ca impact, deși poate că nu mă așteptam. E ușor să faci glumițe pe seama femeilor și e chiar la modă să iei în derâdere acțiunile feministelor, dar lucrurile sunt mult mai grave decât ai tu impresia. În România, în 79% din cazurile de violență domestică, femeile sunt victime. Iar dacă încă trăiești cu ideea că „și-o merită, sigur a făcut ea ceva“, înseamnă că n-ai depășit Evul Mediu.
Într-o zi în care femeile primesc flori pe stradă şi sunt tratate ca nişte eroine, într-o zi în care ne amintim cu toţii de mamele şi bunicile noastre, la acţiunea „Cade una, cădem toate” participantele au recitat, de pe cartonaşe, nume de femei ucise de bărbaţii lor şi felul în care au murit. Morţi violente, care în multe cazuri puteau fi prevenite, dacă ordinul de protecție ar fi fost cu adevărat o măsură eficientă împotriva violenţei domestice.
Unul câte unul, cartonaşele, împreună cu câte o lalea, au fost depuse în faţa Ministerului, ca un catalog ad-hoc al neputinţei şi al absurdului, pentru a fi fotografiate – doar nu vă imaginaţi că cineva din minister şi-a făcut apariţia. Sau că evenimentul în sine a primit vreo reacţie oficială din partea autorităţilor.
Apoi participantele s-au lăsat uşor la pământ, pentru o reprezentaţie simbolică a numelui acţiunii.
Ar fi minunat ca anul viitor, de Ziua Femeii, să nu ne mai întâmpine cu un nou pomelnic cu nume de femei ucise în bătaie, înjunghiate, spânzurate, în propriile lor case, de multe ori în faţa propriilor copii. Sigur, pentru asta, poți să tragi la răspundere Ministerul Justiţiei, Internele, șefii IGPR, CSM, dar și ministerul Olguței Vasilescu (al Muncii).
Însă, poți să te uiți și tu în oglindă și să răspunzi la întrebarea: ce ai făcut tu, ca martor, la o agresiune asupra unei femei? Când ai auzit-o pe vecina de deasupra cum urlă în timp ce încasează pumni? Şi dacă răspunsul e „ce să fac eu? Nu mă bag în ciorba omului, că nu e treaba mea”, atunci stai jos! N-ai înţeles nimic.
