Acest articol face parte din DNA/IDK, o secțiune care explorează în care modificarea genetică conturează viitorul. Mai multe articole aici.
Un cercetător chinez a anunțat că a editat ADN-ul a două fetițe gemene născute la începutul acestei luni ca să le facă rezistente la virusul HIV și la alte boli. Se pare că această cercetare este legitimă, iar fetițele vor fi primele din lume care se nasc cu genom editat.
Videos by VICE
He Jiankui, un genetician care a studiat la Rice and Stanford din SUA, a făcut anunțul despre editarea genomului uman luni înainte de summitul internațional. Conform MIT Technology Review, He a editat ADN-ul pentru embrionii a șapte cupluri diferite, deși a refuzat să dea numele lor sau statusul altor bebeluși la cerința părinților.
„Simt o mare responsabilitate pentru că nu-i vorba doar de o încercare, ci și de un exemplu”, a spus He pentru Associated Press. „Societatea va decide ce să facă mai departe.”
He a spus că a utilizat CRISPR-Cas9 ca să editeze genomurile embrionilor umani. CRISPR folosește o enzimă numită Cas9 să taie mici porțiuni de ADN și să introducă schimbări genetice în acel loc. Elementul de bază al sistemului CRISPR este o bucată mică de ARN care se leagă de o secvență specifică de ADN dintr-un genom și enzima Cas9. Odată ce ARN este legat de secvența ADN, Cas9 taie ADN-ul la locul dorit și mecanismele de reparație ADN naturale ale celulei lucrează ca să repare secvența ADN.
În cazul gemenilor nou-născuți, He a spus pentru Associated Press că a editat ADN-ul lor ca să-i facă rezistenți în mod natural la HIV, variolă și holeră.
Comunitatea științifică a avut până acum reacții diferite la anunțul lui He. În primul rând nu sunt siguri că această descoperire chiar s-a întâmplat. Nu a urmărit procedura standard de publicare a rezultatelor în jurnalul academic unde poate fi revizuită de alți experți în genetică. De asemenea nu oferă niciun detaliu despre cuplul care a conceput copiii. Singurul indiciu care atestă că declarațiile lui He sunt valide sunt documentele postate pe site-ul de la Southern University of Science and Technology, unde He nu mai lucrează de la începutul acestui an.
Conform Associated Press, Southern University of Science and Technology a spus că munca lui He „violează grav etica și standardele academice” și plănuiesc să investigheze mai departe cazul.
Mai este și întrebarea dacă He a făcut o greșeală etică prin editarea embrionilor umani. Deși CRISPR a fost folosit ca să editeze genele din adulți ca să trateze mai multe boli, până acum nu a fost utilizat la editarea genomului unui embrion dus până la termen. În Statele Unite, editarea genomului de embrioni se limitează doar la laborator, iar embrionii modificați genetic sunt mereu întrerupți cu mult înainte să înceapă să se maturizeze într-un fetus.
Grija pentru editarea genomului embrionar vine în mare parte din incertitudinile față de cum ar putea acest proces să afecteze generațiile viitoare. Spre deosebire de editarea genomului unui adult ca să vindece o boală, să umbli la ADN-ul embrionar induce schimbări genetice care pot fi transmise la generațiile viitoare. O problemă este că CRISPR este cunoscut că produce mutații genetice nedorite, care ar putea rezulta în probleme de sănătate nemaiîntâlnite la gemenii nou-născuți.
În China, regulilele pentru editarea genomului sunt puțin mai relaxate decât în SUA. Deși clonarea directă a oamenilor este considerată încă ilegală, editarea genomului de embrioni umani nu este. Această indulgență relativă când vine vorba despre ingineria genetică a permis Chinei să facă mai multe avansuri notabile în ultimii ani – inclusiv producerea primelor maimuțe clonate, care a fost considerată un obstacol major în procesul creării primei clone umane.
Merită notat că nu este prima dată când oamenii de știință au spus că au produs un bebeluș modificat genetic fără să ofere dovezile ca să-și susțină descoperirea. La începutul anilor 2 000 niște cercetători care aveau legătură cu un cult au declarat că au produs prima clona umană, care până la urmă s-a demonstrat a fi un fals. Oricum, anunțul a creat o panică despre potențialul clonării și a dus la votarea unor legi care să interzică practica în jurul lumii.
China nu este chiar cunoscută pentru sinceritate când vine vorba de cercetarea științifică: Anul trecut, New York Times a spus că China a retras mai multe lucrări frauduloase din 2012 decât orice altă țară, iar mai multe rezultate nu au fost obținute și de alți oameni de știință. Pe de altă parte, tehnologia de editare a genomului este la un punct în care declarațiile lui He sunt complet plauzibile. Pentru moment, totuși, juriul încă se întreabă dacă He ne-a introdus în minunata lume nouă a bebelușilor croiți după bunul plac.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.