Nicu Ion Stoica a plecat din România în Marea Britanie în 2012. Nouă ani mai târziu a devenit consilier local pentru Elswick, un cartier din orașul Newcastle, din partea Partidului Laburist. A câștigat cu 66 la sută (1 599 voturi). Știe că nu a ajuns într-o utopie, dar pentru el și familia lui noua țară în care a plecat reprezintă și o nouă viață.
Din 2021 sunt om politic. Sunt un român care, în mai puțin de un deceniu, am ajuns de-al locului, se poate spune, și ceilalți cetățeni au avut încredere să mă voteze. Dar debutul meu în plan politic l-am dorit încă din România. Doar că nu am încercat în partidele politice principale, ci într-o organizație de reprezentare a comunității rome.
Videos by VICE
Noi doream să creăm o organizație care să reprezinte interesele romilor din punct de vedere politic. Astfel, am format Alianța Civică Democrată a Romilor, cu care am participat în alegerile locale. Am reușit să obținem niște rezultate respectabile, cum ar fi că în 2011 la alegerile locale am bătut Partida Romilor. Însă când am intrat în lupta politică ca organizație electorală ne-am lovit de concurența partidelor mari, de jocurile politice, ni s-au pus bețe-n roate. Nefiind o organizație cu resurse și experiență ne-a fost foarte greu să intrăm în competiție cu partidele politice.
Când am plecat din România ambițiile politice au trecut cumva în planul secund. Chiar eram puțin frustrat și dezamăgit că nu am putut să facem mai mult în plan politic în România.
Am avut aspirații după un timp să mă implic în politică. Succesul de acum reprezintă nu doar un succes personal, ci și un model de bună practică. Aici, în momentul în care mi-am depus candidatura, am fost evaluat de către partid pe baza competențelor personale. Pe ei nu i-a interesat că sunt de o altă naționalitate, altă etnie. M-au evaluat ca pe o persoană. În momentul în care am devenit candidatul lor am beneficiat de sprijinul partidului.
Când am simțit că România e împotriva mea
Când s-a născut fetița mea, primul lucru la care m-am uitat a fost să văd ce culoare are pielea. Mi-am dorit să aibă tenul deschis, ca să nu experimenteze discriminarea pe care eu am experimentat-o. În momentul în care ai o culoare a pielii mai deschisă, ți se deschid și alte uși. Câtă vreme nu ești asociat cu etnia romă, poți să fii și rom.
Am simțit că România este împotriva mea când m-am lovit de prejudecăți.
Când mă duc în România într-un magazin de haine sau de parfumuri, cel puțin o vânzătoare se ține după mine și vrea neapărat să mă ajute, deși eu îi spun că nu doresc ajutor. Mai apare și agentul de securitate. De obicei ies, dar odată m-am enervat și am scos banii din buzunar și am spus: „Uite! Am bani să cumpăr ce vrei tu de-aici”. S-a înroșit la față, se vedea ca s-a rușinat, și a plecat.
Când încerci să obții un loc de muncă afli la interviu că a fost ocupat, după care suni de pe un alt număr și vezi că e încă disponibil. Pe vremea când luptam pentru drepturile romilor făceam astfel de testări. Dacă cineva venea și spunea că a fost respins de la un loc de muncă și nu erau locuri de muncă de directori sau ingineri, sunam și întrebam: „Mai există locul de muncă? Și spuneau că da, sigur, veniți la interviu”.
Dacă pari mai educat la telefon, oamenii vorbesc altfel cu tine. Să fii respins face parte însă din realitatea zilnică a unui rom.
În școli încă se întâmplă să vezi copii care sunt din familii de romi să fie puși sau direcționați spre școli mai slabe. Nu am putut să rămân indiferent și am căutat din perspectiva de activist de drepturile omului să mă implic, să schimbăm ceva, să ne luptăm cu sistemul, dar la un moment dat te lovești de politică, de sistemul instituțional, și îți dai seama că nu ai șanse.
Ești prea mic să schimbi ceva.
M-am lovit de prejudecățile astea când am vrut să-mi deschid un cont bancar.
Am depus actele, tot ce mi s-a cerut, și mi-au spus să vin a doua zi să mi se dea deschiderea de cont. A doua zi angajata mi-a înapoiat actele și mi-a spus: „Îmi pare rău, nu pot să vă deschid contul”. I-am spus că dacă mai are nevoie de acte mă duc să aduc. S-a uitat la mine foarte rușinată.
I-am spus că nu înțeleg care e problema. „Nu vă dați seama?”, mi-a zis ea și mi-a făcut semn spre culoarea feței. A ridicat din umeri. Am spus: „Bun, dar cine e împotrivă?” Mi-a făcut semn că cineva de sus, un șef care probabil a urmărit chestiunea și nu a aprobat deschiderea de cont, poate și din motivul că se numea Organizația Romă.
I-am mulțumit, mi-am luat actele și-am plecat.
M-am simțit ca un exclus, ca un cetățean de ultimul rang. Practic, eu ce voiam era să-mi deschid un cont la bancă, nu voiam să-mi deschid un cont de credit, deci nu era ceva suspect. Mi-am dat seama că într-o astfel de societate îmi cresc copilul și nu vreau așa ceva.
Primii ani de Marea Britanie
Am plecat din România în 2012 ca să ofer familiei mele, în special fetiței mele, care avea trei ani atunci, o altă societate. Am dorit ca ea să crească într-o societate în care egalitatea de șanse e o realitate. Eu în România am avut experiențe de discriminare și la nivel personal, și la nivelul comunităților cu care lucram. Mi-am dat seama că nu există prea multe șanse ca lucrurile să se schimbe prea curând.
Noi am venit în necunoscut.
Aveam niște informații, dar nu s-au potrivit cu așteptările noastre. Credeam că o să fie mult mai ușor să găsim joburi. Am făcut tot felul de munci, am lucrat ca livrator de mâncare indiană și ce mai găseam. Nu aveam o muncă stabilă, iar din punct de vedere financiar ne era foarte greu.
Abia din 2014 românii au avut drept de muncă. Până atunci puteai să fii doar self-employed sau să ai un permis special de muncă foarte greu de obținut și pe care oricum nu știam cum să-l obținem.
Acum nu avem vreun plan să ne întoarcem în România. Suntem integrați și social și educațional în Marea Britanie și nu credem că ar fi o decizie bună. Oportunitățile de a putea să te dezvolți în România sunt mult mai puține, iar ca să reușești trebuie să lupți mult mai mult decât în Marea Britanie. Nu vreau să spun că România e o țară în care nu sunt posibilități, dar, în același timp, trebuie să fim realiști. De asta pleacă foarte mulți oameni, pentru că nu prea există posibilitatea să realizezi ceva profesional.
Eu sunt profesor. Dacă mă întorc în țara mea să lucrez în sistemul educațional și aș dori, să zicem, să devin inspector școlar, voi depinde de ce partid e la putere. Sunt lucruri condiționate politic, iar asta nu e OK. În Marea Britanie, funcționarii publici și managerii instituțiilor sunt apolitici. Vin la interviu, depun candidatura și, dacă sunt buni, sunt angajați.
Pe cine reprezintă un român în orașul britanic
În circumscripția unde sunt consilier locuiesc peste 50 de etnii de diferite și e cel mai mare număr de refugiați. Majoritatea vin din zone de conflict. E un cartier extrem de divers și are provocările sale din punct de vedere economic. Potențialul constă în faptul că sunt familii tinere și majoritatea lucrează. Sunt oameni care ajută economia și asta reprezintă un potențial foarte mare al comunității.
În ceea ce privește candidatura și alegerea mea, faptul că aparțin unei minorități și reprezint o comunitate nouă în partea de vest a orașului a fost important pentru laburiști, care-și propun să promoveze diversitatea. Pentru ei, asta e o valoare și nu se gândesc că vor pierde voturi dacă pun un candidat de altă culoare sau naționalitate. Din contră, sprijină și încurajează diversitatea, ceea ce în politica românească nu vezi.
Eu reprezint cetățenii din Newcastle în primul rând, dar am o obligație specială față de alegătorii din circumscripția Elswick din care am candidat, așa că trebuie să fiu la curent cu tot ce se întâmplă. De exemplu, cam zece la sută din cei de aici sunt români, dar nu toți pot vota, pentru că nu s-au înregistrat. Mulți nu știu că au acest drept sau cum să o facă, pentru că procesul e online. Oamenii nu înțeleg ce treabă au ei cu primăria sau cu politica, deci e nevoie de educație. Totuși, în Newcastle e o comunitate deosebită. Ne-am ajutat încă de la început unii pe ceilalți și ne-am pus la comun cunoștințele sau ideile. Asta a creat un sentiment de unitate, de familie.
Sunt însă conștient că n-am plecat din România și am ajuns într-o utopie. Discriminarea va exista cât există oameni pe Pământ.
Chiar am primit un mesaj de la o doamnă, la câteva zile după alegeri, care a ținut neapărat să îmi transmită că eu nu o reprezint pe ea și că majoritatea românilor din Marea Britanie nu sunt romi așa cum am spus eu.
Eu vorbeam de comunitatea de aici unde am fost candidat, unde asta e realitatea. Ea a ținut neapărat să spună că noi îi facem de râs în străinătate și că ar fi bine să mă ocup să îi educ să nu mai fure și să mai comită alte infracțiuni și să nu mai zic că eu îi reprezint pe români. A mai spus și că o să mă reclame la Consiliu.
Dar eu nu îi reprezint pe români, îi reprezint pe oamenii de aici care m-au votat. Am primit mii de like-uri și cuvinte de apreciere, dar au fost și două persoane care au avut o atitudine negativă. Erau români. Niciun englez nu a întrebat de ce îl reprezintă un român sau un rom.
Ce îl ține treaz noaptea pe noul politician român
Nu cred că mă va schimba viața politică în afara faptului că voi fi mult mai ocupat, pentru că am înțeles valoarea lucrurilor. În viață am fost și sus, și jos. Am trecut prin lucruri foarte grele că familie și am reușit să ieșim biruitori. Dacă crezi că ești cineva și te izolezi de oameni, în momentul ăla ai pierdut.
Vreau să fiu același om accesibil, gata să asculte, să facă ceva și să aibă un impact pozitiv asupra celor din jurul lui. Și pot spune că mai am momente în care nu am somn, pentru că, de obicei când mă confrunt cu nedreptatea, asta mă tulbură.
Ce mi-am propus e să combat anumite stereotipuri prin exemplul personal și al altora, pentru că nu sunt un caz singular. Cunosc oameni care au reușit în plan personal în ciuda discriminării. Mai degrabă îmi doresc să educăm decât să evit să mai trec prin stereotipuri.
Cred că nouă, romilor, ca popor, ne lipsește conștiința națională. Un anumit neam de romi va spune că ei sunt singurii romi adevărați și ceilalți sunt romi de categorie inferioară. Există mai degrabă o conștiință a familiei și a comunității în care se află, fără să înțeleagă că romi pot fi și alte neamuri.
De-a lungul istoriei a trebuit să trecem prin secole de robie, persecuție și chiar genocid, iar asta ne-a transformat într-un popor de supraviețuitori. Iar asta ne dă speranță că vom reuși să avansăm prin educație și prin promovarea modelelor pozitive.
Să fii rom în societatea actuală e o provocare, pentru că te vei lovi la tot pasul de percepții greșite și mai ales pentru că e din ce în ce mai popular să discriminezi o comunitate pentru a avea câștig în plan politic. Vezi în Vest că, de multe ori, partidele extremiste de dreapta au câștigat alegerile cu un discurs împotriva migranților și romilor care au venit la ei în țară. Cumva te simți ca un țap ispășitor al Europei.
Nu neg că există probleme cu privire la accesul la educație, la piața muncii, la servicii de sănătate, pentru că sărăcia vine la pachet cu nivel crescut de infracționalitate, excluziune socială. Însă ar trebui să te uiți la cauzele acestor efecte pe care le vezi și, dacă le înțelegi, poți să ai o atitudine corectă față de realitatea comunității rome.
Întotdeauna când îmi vine vreun gând depresiv, mă uit la oamenii care sunt într-o stare mai grea decat a mea. M-am hotărât în viața asta să fiu fericit și mulțumit cu ce am și, chiar dacă trec prin momente dificile, să văd lucrurile pozitive și să merg înainte. Până la urmă, eu cred că dacă ai motivația și principiile corecte lucrurile vor merge înspre bine.
În ceea ce mă privește pe mine, ca rom, român, proaspăt candidat ales de popor, îmi doresc ca până la sfârșitul vieții mele să se strângă mulți oameni care să zică: omul ăsta a avut un impact în viața mea la un moment dat, oricât de mic. Cu gândul acesta, să ai un impact pozitiv în viața cuiva, cred că ne îndeplinim menirea pentru care suntem pe pământul ăsta.
