Nu e prima dată când fotografiez protestele din Irak. Dar astea nu sunt manifestații ca oricare altele, de data asta ceva e diferit. Irakienii sunt un singur suflet. Nu vezi genul ăsta de unitate oriunde. În ultimele trei săptămâni, Irak a fost martorul unei revoluții, una spontană și fără lideri, fără intervenția vreunui partid politic sau religios.
De la începutul lui octombrie, mii de irakieni au ieșit pe străzile Bagdadului și ale altor orașe împotriva corupției, a șomajului ridicat și serviciilor publice de proastă calitate. Cer locuri de muncă și condiții de viață mai bune într-o țară care e cel mai mare al cincilea producător de petrol din lume.
Videos by VICE
Scenele la care am fost martor sunt copleșitoare. În piața centrală Tahrir din Bagdad, unde am fotografiat ultimul val de proteste de pe 25 octombrie, am văzut tineri care dădeau sticle cu apă cu drojdie răniților, ca să mai reducă din efectele gazelor lacrimogene, înainte să se întoarcă la demonstrații și să urle „Jos cu regimul”. Alții dădeau lichide și mâncare, în timp ce unele familii ofereau perne, pături și kituri de prim ajutor.
Irakienele erau în prima linia a protestelor, unele strigau din toți rărunchii, altele îi ajutau pe răniți, în timp ce câteva apărau puștii de jandarmerie. Un adolescentă a încercat să protejeze protestatarii aruncând o pătură udă pe o grenadă cu gaz lacrimogen din apropiere, înainte să leșine.
Fiecare protestatar cu care am vorbit și-a exprimat sprijinul pentru demonstrații până cererile vor fi respectate, mai ales demisia Prim-Ministrului Adel Abdul Mahdi și a guvernului său. Răspunsul său la mișcările de stradă a dus la peste 220 de morți în țară de la 1 octombrie.
„Ține de datoria oricărui irakian să ia parte la protestele astea. E timpul schimbării”, mi-a zis una dintre tinerele de la manifestație. O bătrână de lângă ea a adăugat, „Mi-am pierdut toți copiii în războaie. S-au sacrificat pentru Irak, acum e rândul meu.”
Am întâlnit și o familie care protesta: tatăl, mama și cele trei fete. „N-am băieți, fetele mele m-au încurajat să iau parte la demonstrații”, a zis tatăl. „Vrem ca Irakul să se întoarcă la perioada sa de glorie.” Doi tineri au subliniat că nu-i mai interesează afilierile cu sectele, „Sunt șiit, iar prietenul meu e sunnit, vrei să ne ucidem între noi?”
Mai jos găsești imagini de la proteste.
Articolul a apărut inițial pe VICE AR.