De peste un deceniu, Dumitru Buzatu e președintele Consiliului Județean Vaslui și are o relație de peste 30 de ani cu PSD. A ajuns acum cunoscut de-o țară întreagă odată cu mita pe care a încasat-o în geantă și pusă lângă oala de ciorbă și altele câte mai căra în portbagaj.
Geanta pe care Dumitru Buzatu a luat-o era de 1,25 milioane de lei, toată în bancnote de 500 de lei. Au apărut și videourile cu momentul în care e filat de procurorii de DNA Iași, iar românii au avut ocazia să vadă cum arată mai mulți eminescu la un loc, că probabil n-au avut nici șansa de-a vedea o singură hârtie de cinci sute.
Videos by VICE
Când a fost luat de procurori, Dumitru Buzatu a răspuns simplu: că sunt banii lui și că-s economiile lui – mai târziu a zis că erau, de fapt, un împrumut. Bancnotele erau însă marcate. A fost reținut 24 de ore și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită.
Ai putea spune că omul a rămas cu buza umflată.
Suma pe care Buzatu ar fi trecut-o la „economii” reprezenta 10% din valoarea unui contract de achiziție publică. Avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui. Odată luată geanta, președintele CJ Vaslui trebuia să se asigure că încep să vină banii pe facturi pentru lucrările la „Drumul Strategic Bârlad – Laza – Codăești”. E format din trei loturi, treaba a început în 2020, apoi a luat o pauză.
Două dintre cele trei loturi au fost câștigate de firma Soragmin SRL, cu o valoare în 2020 de 70 de milioane de lei. Dar firma s-a retras apoi, invocând creșterea prețurilor. Europa Liberă a arătat că Soragmin SRL este administrată de Cristina Mădălina Șelaru și are ca acționar firma Salcia SRL. Cea din urmă e deținută de surorile Cristina Șelaru și Stela Mirabela Popică, fiecare cu câte 50%.
Numele s-ar putea să nu-ți zică nimic. Cele două au însă un tată care e cunoscut în anumite cercuri. E vorba de Emil Savin, cunoscut drept Farmazon și patronul firmei Transmir SRL. Ei bine, el cu Buzatu aveau o relație bună, apoi s-au certat.
D-aia n-a mai ajuns firma să facă lucrările și Buzatu să fie acum prins cu mita-n portbagaj.
Revenind la Stela Popică, ea e soția deputatului PSD de Vaslui Andrei Eduard Popică. E la primul mandat în Parlament, dar înainte de el a fost consilier județean în Vaslui și prefect al județului. În 2022, soția sa a luat 245.000 de lei de la Salcia SRL.
Dumitru Buzatu stă bine pe economii. În 2022 a avut un venit de circa 330.000 de lei – salariu de președinte CJ, pensie de vârstă și indemnizație pentru limită de vârstă (are 68 de ani), potrivit Europa Liberă. Are și depozite bancare de peste 100.000 de lei, cinci imobile, mai multe terenuri intravilane, agricole sau forestiere și are trecută în declarația de avere doar un Mercedes-Benz din 1979.
Mita a luat-o însă cu un Duster.
După ce-a fost săltat de procurori, președintele PSD Marcel Ciolacu a zis că gata cu statul lui în partid. „Voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO!”
Unele voci critice sau pur răutăcioase ar putea spune că în partid nu-i apreciată concurența. Cel mai probabil e însă un clasic joc de înlăturat adversari, acum cei ai lui Ciolacu.
În tot contextul ăsta, n-ar trebui uitat Vaslui. Și Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar, a avut probabil cel mai bun titlu: „De ce Vasluiul este sărac: unui vasluian care timp de 30 de ani i-a votat în fruntea județului pe Dumitru Buzatu și pe familia lui, îi trebuie 27 de ani ca să strângă 1.250.000 de lei, cât a luat șpagă baronul Vasluiului în 5 minute”.
Mai merită dat un citat din Buzatu. Contrar a ceea ce ai putea crede din declarația de avere, când a primit geanta cu bani a zis: „Sărut mâna, Emil [Savin]! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie.”
Iată 10 momente memorabile din ziua în care Dumitru Buzatu a ieșit la „pescuit” o mită
Momentul în care banii vin spre Buzatu și el nu se ferește.
Portbagajul era cam plin, dar a găsit loc și pentru geantă.
Nu poți să nu admiri delicatețea ridicatului pe vârfuri ca să închidă portbagajul și să securizeze banii.
Ăsta este probabil ultimul cel mai liniștit moment din următoarele luni sau ani.
Nu poate fi decât poetic cum procurorii îl opresc la capătul unui drum asfaltat așa și așa. Dat fiind cazul, pare un semn cel puțin de la Dumnezeu, dacă nu chiar de mai sus.
Uită-te bine la imaginea de mai jos. Ar putea fi un film românesc. Dar stai, chiar e dintr-un film românesc, doar că unul foarte prost, pe banii și nervii tăi, și nu doar în Vaslui.
Portbagajul e ticsit, dar ce-i mai important stă bine: între pătura clasică și oala eternă deasupra căreia sunt și niște covrigi cât de cât memorabili.
Pentru asta ne-am adunat aici, nu?
Uite că portbagajul de Duster poate să care mult, foarte mult.
Sunt oameni care petrec ani, zeci de ani ca să ajungă la starea asta deplină de calm în care să poată minți așa. Și, la o adică, da, erau banii lui. Că nu l-au întrebat cum a ajuns să-i aibă. A avut după timp să răspundă la asta.