„Prima dată când am experimentat moartea egoului, am luat patru grame și jumătate de ciuperci psihedelice”, povestește Bradley, un tânăr de 26 de ani din Idaho. „La început am încercat să mă concentrez și să revin la mine însumi, dar n-a funcționat, pentru că ciupercile știau de ce aveam nevoie. Așa că mi-am amintit că, deși simțeam că o să mor, sigur n-o să mor.”
Moartea egoului descrisă de Bradley e o stare extremă indusă de drogurile psihedelice care devine tot mai populară printre psihonauții online: o senzație inițială de frică de moarte, în care consumatorul intră în transă și uneori urlă, după care îi dispare simțul sinelui și rămâne cu sentimentul că tot universul e conectat.
Videos by VICE
Moartea egoului nu implică neapărat LSD sau ciuperci sau DMT. E pur și simplu o experiență cerebrală zguduitoare. Budiștii o numesc iluminare și cred că poate fi cultivată prin meditație; musulmanii sufiți o numesc fana, psihologul Carl Jung a numit-o „moarte psihică” și a definit-o drept renașterea conștiinței după o perioadă de suferință acută.
Asta înseamnă că drogurile sunt doar o modalitate de a ajunge mai rapid în acest punct. Primul care a scris despre moartea egoului a fost Timothy Leary, un mare susținător al LSD-ului, care a definit moartea egoului, în 1964, ca pe „o transcendență completă – dincolo de cuvinte, dincolo de spațiu și timp, dincolo de sine. Nu există viziuni, nu există gânduri, nici simț al sinelui. Doar conștiință pură și libertate extatică.”
Cincizeci de ani mai târziu, s-a ajuns la o competiție pentru moartea egoului printre persoanele care scriu online despre experiențele lor psihedelice. Sute de utilizatori de Reddit și YouTube se laudă că au reușit să-și transceadă sinele. Forumurile precum r/Psychonaut, un grup cu 175 de mii de membri, sunt pline cu postări despre moartea egoului. „Uciderea egoului e scopul absolut al vieții”, scrie un utilizator „Cred că ești un psihonaut adevărat atunci când ai experimentat moartea egoului”, scrie un altul.
Bradley, care a experimentat asta de câteva ori, a scris acum câteva luni o postare pe r/Psychonaut intitulată „Voi nu simțiți că pe forumul ăsta facem o mare labă-n cerc pe tema uciderii egoului?”
„Am scris-o pentru că existau multe postări de genul Am luat niște ciuperci, am simțit că mă conectez cu universul, oare asta înseamnă că mi-am ucis egoul?”, a explicat el. „Nu e ok să faci din asta un scop în viață, de parcă ar fi Sfântul Graal. Trebuie să avem respect pentru genul ăsta de lucruri.”
Deși e dificil să explici complet sentimentul de moarte a egoului, sunt mulți YouTuberi care au încercat să facă asta. Unul dintre ei e PsychedSubstance, care a zis că „e ca și cum nu mai experimentezi viața ca pe un program, ci ca un sistem de operare”.
Michael – un tânăr de douăzeci de ani din Florida care s-a tripat de peste cincizeci de ori – spune că moartea egoului se obține gradual: „Nici măcar nu realizezi când se întâmplă. Gândurile îți încetinesc, ești confuz și te apucă panica. Corpul începe să-ți vibreze, de parcă urmează să explodezi. Simți că ai așteptat momentul respectiv toată viața.”
Când ajungi în punctul ăsta, spune el, poți fie să-l accepți, fie să urli și să te lupți cu el.
„E posibil să rămâi blocat în timp, fără posibilitatea să privești în jur. Simțeam că sunt rupt în două – spiritul se uita în jur, pe când corpul era blocat cu privirea la un prieten din fața mea. Simțeam cum bate vântul în jurul meu și cum mă consumă o lumină albă. Sunt sigur că am trăit moartea egoului.”
Tony, un tânăr de 23 de ani din Kentucky, a experimentat moartea egoului pentru prima oară cu două luni în urmă, când a fumat DMT. Mi-a zis că fiecare suprafață din sufrageria lui exploda de detalii pe care nu le observase niciodată; că a fost atât de copleșit de partea vizuală încât nu putea închide ochii. „A fost cel mai puternic sentiment de conexiune pe care l-am simțit vreodată. Egoul și sinele s-au dizolvat până n-a mai rămas nimic decât o uniune de iubire cu tot.”
La fel ca și Michael, Tony a avut senzația că a ieșit din corp. „Am simțit cum conștiința se ridică la câțiva centimetri deasupra corpului meu. Cred că așa se simte când mori.”
Cercetătorii cred că senzația de moarte a egoului e declanșată în regiunea creierului responsabilă cu simțul sinelui, care e amorțită de drogurile psihedelice. Acestea întrerup tiparele de gândire negativă și deschid noi perspective.
Conform lui Timothy Leary, la un nivel chimic similar – dar mai puțin științific – există cinci etape ale experienței psihedelice și diverse dozaje care te ajută să ajungi acolo. Primele două sunt blânde și implică pierderea memoriei pe termen scurt și iluzii optice, iar celelalte trei sunt mai intense și includ halucinații. Depinde mult de starea și de toleranța fiecărui consumator, dar o doză de LSD de nivelul trei e de aproximativ o sută de micrograme, iar una de nivelul patru sau cinci, care declanșează moartea egoului, se apropie de trei sute de micrograme. În cazul ciupercilor, o doză care induce moartea egoului ar fi de patru sau cinci grame.
Substanțele psihedelice au fost folosite de multă vreme în terapie și sunt studiate, în prezent, la Imperial College London, Universitatea Johns Hopkins și NYU. S-a dovedit că pot combate depresia, dependența și anxietatea persoanelor aflate în stadii terminale de boală. În orice caz, consumul neglijent și nesupravegheat poate fi periculos, mai ales dacă utilizatorii au deja probleme mintale. Unele persoane pot rămâne cu anxietate sau stres post-traumatic, altele cu un sentiment de depersonalizare la mult timp după ce au trăit moartea egoului. Majoritatea psihonauților cu care am vorbit mi-au confirmat treaba asta.
Sean, de 22 de ani, din Oregon, mi-a zis că, după ce a experimentat moartea egoului, a simțit că s-a schimbat o frecvență în el. „Sincer, am crezut că am intrat în psihoză. Nu-mi venea să cred ce văd, ce e lumea asta. Nimic nu avea sens sau scop. Am devenit foarte anti-social și aveam atacuri de panică.”
Tony a avut simptome și mai puternice. „A trebuit să mă uit în oglindă foarte mult timp ca să știu cum îmi arată fața”, a explicat el. „A trebuit să-mi rostesc numele în repetate rânduri ca să-mi recuperez cumva simțul identității. Am devenit conștient de efemeritatea vieții și nu mai găseam un motiv pentru care să merite să trăiesc.”
Trezirile spirituale pot fi urâte, a explicat Michael: „Adevărul te poate deprima teribil. Îți pierzi interesul pentru lucruri, te izolezi de oameni, ai dubii despre cariera ta. Au trecut ani de zile de când am experimentat moartea egoului și încă sunt bântuit de asta. N-am fost pregătit pentru experiență. Aveam impresia că am rămas captiv în trip pentru totdeauna.”
Din fericire, unii reușesc să se readapteze la viața normală și devin mai înțelepți și mai recunoscători pentru tot. Alții se întreabă dacă n-ar fi fost mai bine să trăiască în minciună, fără să fi experimentat vreodată adevărul.
E greu de calculat câți consumatori de psihedelice ajung să aibă tripuri atât de extreme – poate că le place doar să se dea mari. Dar există suficiente postări despre moartea egoului pe forumurile psihedelice care sugerează că mulți psihonauți sunt hotărâți să-și depășească limitele și să ajungă în niște zone sinistre.
Un lucru e clar: când citești despre asta online, rămâi cu impresia că moartea egoului poate rezolva multe dintre problemele vieții și îți oferă claritate într-o eră confuză. Dar cum multe dintre postări arată că autorii lor își doresc validare, e destul de clar și că egoul nu poate fi ucis decât temporar și că poate e mai sănătos să te împrietenești cu el și să înveți să-l controlezi decât să încerci să-l distrugi.
Articolul a apărut inițial pe VICE UK.
