Tech

Șase motive bune ca să-ți ștergi WhatsApp din telefon

E timpul să recurgi la un serviciu mai bun de mesagerie.
WhatsApp, aplicatii mai bune decat whatsapp
Fotografi de Dukomol și Clker-Free-Vector-Images via Pixabay. Colaj: VICE  

Metodele de colectare a datelor folosite de rețelele de socializare sunt bine cunoscute, dar, dintr-un motiv sau altul, compania WhatsApp, deținută tot de Facebook, a scăpat relativ neobservată. Cu două miliarde de utilizatori lunari, e cel mai popular serviciu de mesagerie din lume, mai ales după ce a introdus criptarea end-to-end pentru mesaje și apeluri în 2016. Se crede că mesajele trimise prin WhatsApp sunt protejate. Dar asta nu e tot ce contează când alegi o platformă de mesagerie.

Publicitate

Criptarea end-to-end se asigură că nimeni altcineva în afară de expeditor și destinatar are acces la conținutul conversațiilor, nici măcar WhatsApp. Utilizarea e-mail-ului fără acest nivel de criptare e absolut stupidă.

1. WhatsApp vrea acces la toate contactele tale

Totuși, WhatsApp nu e un serviciu bun de mesagerie. La o analiză mai atentă, intimitatea utilizatorilor și protecția datelor nu mai reprezintă niște priorități pentru companie, iar planul ei de a se combina cu serviciile de mesagerie Facebook și Instagram e un motiv de îngrijorare. Există mai multe motive ca să dezinstalezi aplicația din telefon și s-o înlocuiești cu o alternativă mai bună și de încredere.

WhatsApp vrea să vadă toate contactele tale, nu doar cele care folosesc platforma. Iată ce scrie compania: „Ne furnizezi în mod regulat numerele de telefon ale persoanelor care folosesc WhatsApp și ale tuturor contactelor tale din agenda telefonului. Îți confirmăm că ai autorizarea necesară să ne comunici aceste numere ca să te folosești de serviciile noastre.”

WhatsApp are o abordare destul de manipulatoare. Practic, poți nega accesul la contactele tale, dar aplicația te va pedepsi și nu-ți va afișa numele celor care te sună, ceea ce e enervant. În plus, te va împiedica să dai apeluri sau să inițiezi mesaje de grup.

Dar, dacă îi permiți accesul la contactele tale, WhatsApp va citi informațiile tuturor, de la ginecolog la dealerul tău. În prezent, se dezbate dacă așa ceva e legal, mai ales în contextul regulilor GDPR, care interzic împărtășirea datelor personale fără consimțământ. Să presupunem că știi pe cineva care nu folosește WhatsApp, dar care e e salvat în contactele tale din telefon. WhatsApp primește numărul lui de telefon, fără consimțământul lui. Platforma își poate construi rețele detaliate de contacte și știe cu cine vorbesc acestea.

Publicitate

Prin comparație, aplicația de mesagerie Signal nu are nevoie să-ți acceseze lista de contacte, ci convertește numerele de telefon ale contactelor tale în caractere unice numite hash-uri. Signal nu știe decât hash-uri, nu numere reale, și șterge imediat informațiile de pe serverele sale.

WhatsApp nu pare interesată să găsească o soluție eficientă cum e asta. Compania care o deține, Facebook, vrea să colecteze cât mai multe informații posibile și, atunci când ești de acord cu condițiile ei, îi dai dreptul aplicației WhatsApp să împărtășească informații cu alte companii și să asocieze numărul tău de telefon cu contul tău de Facebook. Ca să nu mai spun de planul lui Mark Zuckerberg de a combina WhatsApp cu mesageria Instagram și Facebook pentru crearea unei monstruozități.

2. WhatsApp îți urmărește activitățile

WhatsApp nu știe conținutul mesajelor pe care le trimiți și asta e grozav, dar colectează orice alte informații. Conform politicii sale: Acestea includ informații despre activitatea ta, inclusiv interacțiunile cu alți utilizatori ai serviciilor noastre, cât și frecvența și durata activităților și interacțiunilor tale. Cu alte cuvinte, poate că WhatsApp nu știe despre ce vorbești, dar ar putea ști unde vorbești, cu cine și cât timp.

În funcție de setările tale de securitate, WhatsApp și oricine altcineva care are acces la numărul tău de telefon îți poate vedea fotografia de profil, nickname-ul, statusul și ultima oară când ai fost online.

Publicitate

Astfel de informații sunt de obicei subestimate și numite „metainformații”. Dar, cum a scris Edward Snowden în autobiografia lui, „tristul adevăr e că conținutul discuțiilor noastre dezvăluie mai puține decât informațiile nescrise și nevorbite care expun contexte și tipare de comportament”.

3. WhatsApp te poate da pe mâna poliției

WhatsApp nu e un instrument de supraveghere al poliției, dar companiile de tehnologie lucrează mână în mână cu autoritățile. Așa că, în anumite circumstanțe, e posibil ca anchetatorii să ceară companiei informații despre tine. Suntem pregătiți să reacționăm la orice cereri ale autorităților, dacă acestea respectă legea, a zis WhatsApp pe o pagină creată special pentru autorități. Bineînțeles, asta nu e neapărat un lucru rău, în situațiile în care anumite infracțiuni grave pot fi rezolvate prin intermediul platformei.

Dar puterea și motivele poliției depind de unde locuiești. Nimeni nu poate garanta că lucrurile n-o să ia o turnură proastă în viitor sau că baza de date WhatsApp nu va fi spartă de un angajat.

Singurele informații de încredere sunt cele care n-au fost colectate niciodată. Serviciile de mesagerie precum Signal și Threema care colectează metainformații minimale și informații de contact sunt cea mai bună opțiune.

Publicitate

4. WhatsApp vrea să te vândă marilor companii

E greu să ai încredere în conducerea WhatsApp când nici măcar cofondatorul Brian Acton nu are încredere. După ce a vândut WhatsApp Facebook-ului pentru suma ridicolă de 22 de miliarde de dolari în 2014, Acton s-a despărțit brusc de rețeaua lui Mark Zuckerberg la sfârșitul lui 2017 din motive de intimitate și monetizare. „Am vândut intimitatea utilizatorilor mei pentru un profit mai mare”, a regretat el în revista Forbes, în 2018. „Am făcut o alegere și un compromis.”

Conform lui Acton, directorii Facebook, printre care și Sheryl Sandberg, intenționau să transforme WhatsApp într-o platformă de reclame și, pentru asta, aveau nevoie să vândă datele utilizatorilor cum fac Facebook și Instagram. Din acest motiv, Acton a plecat, a refuzat să semneze un acord de confidențialitate și a pierdut 850 de milioane de dolari. În martie 2018, a postat pe Twitter: „Era și timpul. #EraseFacebook.”

5. WhatsApp îți cere uneori să renunți la criptarea end-to-end

Din când în când, probabil ai observat că WhatsApp îți servește o fereastră pop-up care te întreabă dacă vrei să faci back-up la istoricul discuțiilor pe Google Drive sau iCloud. Pare o ofertă tentantă, dar e o capcană: aceste back-up-uri îți stochează istoricul mesajelor pe serverele Apple și Google fără criptare end-to-end.

Publicitate

„Fișierele și mesajele cărora le faci back-up nu sunt protejate de criptarea end-to-end”, conform paginii de întrebări frecvente de pe site-ul WhatsApp.

Deci chiar vrei să-ți păstrezi istoricul mesajelor? La urma urmei, asta înseamnă că cineva ți le poate vedea. Mesajele programate să se autodistrugă sunt cea mai bună protecție împotriva acestui risc, pentru că sunt șterse automat după o vreme. Wickr, Signal și Wire oferă toate acest serviciu.

6. WhatsApp nu vrea să îți arate codul

WhatsApp nu vrea să dezvăluie cum a fost programat. Sună ca o măsură de securitate, dar e fix opusul. Software-ul e mult mai sigur atunci când codarea lui e publică, astfel încât experții independenți să poată examina defectele și potențialele slăbiciuni. Asta se cheamă open source.

Concurenții lui WhatsApp, Signal, Wire și Wickr, sunt open source, iar Threema le urmează exemplul. La urma urmei, WhatsApp folosește parțial aceeași tehnologie de criptare precum Signal.

În concluzie, cele mai bune alternative la WhatsApp sunt Signal, Threema, Wickr și Wire. Nu Telegram. Iar dacă ai timp la dispoziție, poți citi aici de ce Signal nu e perfect. Pentru că, atunci când vine vorba de tehnologie, nu există siguranță totală.