De ce am decis să am un copil, deși planeta e pe moarte

Fiul meu Bruno a împlinit recent patru ani. E una dintre cele mai importante părți ale vieții mele, dar totuși, inițial, eu și mama lui am ezitat să avem copii. Pe lângă obișnuitele griji legate de bani, ne-am întrebat dacă avea sens să clădim o familie din moment ce știam că încălzirea globală ar putea cauza colapsul societății în următorii treizeci de ani.

Am scris o carte pentru copii despre mediu și am vorbit în școli despre activismul climatic. Dar îmi imaginez, cu anxietate, și o variantă distopică a viitorului, pe genul Mad Max. Oamenii spun că cei mici vor schimba lumea (deși generația noastră n-a reușit), dar, dacă cele mai sumbre estimări sunt corecte, când fiul nostru Bruno va avea vârsta Gretei Thunberg, deja va fi prea târziu să salveze planeta.

Am hotărât să contactez și alte cupluri ecologiste care au copii, ca să aflu cum reușesc să doarmă noaptea.

Leonardo Caffo e profesor de filosofie la Academia de Artă din Milano, gazdă de emisiuni TV și scriitor. În lucrările lui, argumentează că doar o transformare radicală, diferită total de capitalism, ar putea salva specia noastră. „Uneori, viața reală ne dă peste cap convingerile”, a zis el. „Așa am pățit eu cu fiica mea. Morgana s-a născut în 2020, fix în punctul culminant al pandemiei de COVID-19 din Italia. A venit brusc și neașteptat și ne-am bucurat.”

În cartea lui, Umanitatea fragilă, Caffo scrie că, atunci când supraviețuirea unei specii e amenințată de schimbări în mediul acesteia, specia își schimbă comportamentul. Poate că arată identic cu cea anterioară, dar se transformă lent într-o cu totul altă specie, din punct de vedere biologic.

Caffo e de părere că Homo sapiens trece deja prin această transformare. Oamenii care adoptă regimuri alimentare bazate pe plante și care îmbrățișează stilul de viață rural nu își exprimă doar valorile culturale, ci se îndreaptă spre o nouă specie, pe care el o numește omul post-contemporan.

„Asistăm la coexistența lui Homo sapiens cu această specie nouă”, a zis Caffo. „În viitor, cele două se vor separa.” Bineînțeles, deși știința susține ideea că o specie își schimbă comportamentul sub presiune ecologică, nu există dovezi că oamenii evoluează spre o nouă specie. Totuși, Caffo caută o grădiniță unde fiica lui poate învăța să cultive și să recunoască plantele comestibile.

Francesca Mapleston și Giovanni Montagnani sunt activiști de mediu și au o fiică pe nume Nora. Giovanni e inginer și membru al CrowdForest, o organizație care distribuie informații despre schimbările climatice. Francesca e moașă și a zis că mereu și-a dorit copii, dar, când a împlinit 25 de ani, a simțit o dorință puternică de a fi mamă. Fiica ei s-a născut la un an după ce ea a absolvit facultatea. „Știu că am adus un copil într-o lume care nu arată foarte promițător, dar cred că dorința de a avea copii e inerent egoistă. A fost concepută ca să mă simt eu completă, dar măcar știu că, de când am adus-o pe lume, lupt în fiecare zi pentru fericirea ei.”

Giovanni și Francesca sunt optimiști cu privire la viitor. Au optat deja pentru un stil de viață care, cred ei, va rezista colapsului climatic. Spre deosebire de mulți italieni tineri, au hotărât să nu se mute din țară în căutarea unei vieți mai bune, ci într-o zonă rurală din nord-vestul Italiei. Casa lor e alimentată cu energie solară și are o grădină, un coteț de găini și mai multe stupi de albine. Cei doi spun că și-au redus emisiile de dioxid de carbon cu șaptezeci la sută în ultimii doi ani. Giovanni speră că normalizarea lucrului de acasă va ajuta lumea să reducă mult emisiile de carbon. 

Lorenzo, muzician, și Lucia, traducătoare și bloggeriță pe mediu, sunt din Liguria, o regiune din Genova. În 2018, cei doi, care au preferat să nu-mi divulge numele întreg, au adoptat un băiat care are acum doi ani, și au de gând să mai adopte un al doilea copil. Lucia încearcă să nu cedeze nihilismului. „Scenariile descrise de oamenii de știință nu sunt chiar inevitabile. Dacă se vor adeveri sau nu depinde de deciziile pe care le vom lua în următorii zece ani.”

Tind să fiu de acord cu asta. Așa cum argumentează psihanalista australiană Anouchka Grose, atât perspectivele exagerat de negative, cât și cele exagerat de pozitive, sunt încercări de autoconservare și au, ambele, avantaje și dezavantaje.

Conform unui studiu din 2017, decizia de a avea un copil mai puțin decât ai planificat e cea mai de impact opțiune de viață pe care o poți adopta pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon. Dar această idee a fost răstălmăcită de extremiștii de dreapta, care blamează țările în curs de dezvoltare cu o rată mare a natalității că ar contribui la suprapopulare și criza climatică.

În realitate, țările europene au emis 5,64 de miliarde de tone de CO2 în 2018, de cinci ori mai mult decât America de Sud și de patru ori mai mult decât Africa. Deși UE a promis că va fi neutră climatic până în 2050, nu există îndoială că responsabilitatea pentru schimbările climatice e, în cea mai mare parte, a țărilor occidentale bogate.

Până la urmă, decizia de a nu avea copii din cauza crizei climatice sau decizia de a-i avea oricum sunt ambele alegeri radicale și valide. Dar această dezbatere dezvăluie o problemă mult mai mare: acțiunile climatice nu pot avea succes dacă se bazează doar pe alegeri individuale. Din moment ce guvernele și instituțiile internaționale nu vin cu soluții, tot mai mulți oameni încearcă să se ocupe așa cum pot de soarta planetei și simt că e de datoria lor să facă asta – așadar, acum, până și planificarea familială presupune o criză existențială.

Articolul a apărut inițial pe VICE Italia.