Într-un grup privat de Facebook româncele învață să se apere de abuzuri. Adesea e mai mult de atât

Aud o înjurătură în timp ce ridică mâna deasupra capului meu și-atunci îngheț cu ochii ațintiți într-ai lui. E o sălbăticie care nu mai aduce deloc cu tipul de care mă îndrăgostisem și care la un moment dat îmi propusese să ne căsătorim. Îi spun că are câteva minute să plece și, cu genunchii moi, ies pe balcon, cu telefonul în mână. Sper că de aici vecinii îmi vor auzi strigătul. 

Așa-mi amintesc primul și ultimul moment în care un tip a amenințat că mă lovește.

Îl țin minte pentru că m-a șocat să observ cum un om se poate schimba în mai puțin de jumătate de oră. După două zile de la incident m-am trezit cu un buchet de flori în fața apartamentului și un bilețel în care își cerea scuze, dar n-am simțit nimic altceva decât teama că omul care a avut impulsul de a mă lovi era încă în orașul meu, când tot ce voiam era să-l știu cât mai departe. Povestea mea însă se oprește la „ce-ar fi fost dacă”.

„Există diferențe importante între violența masculină împotriva femeilor și violența feminină împotriva bărbaților, și anume cantitatea, severitatea și impactul. Violențele femeilor asupra bărbaților sunt mai puțin frecvente și cu consecințe mai puțin grave. Femeile se confruntă cu rate mai mari de victimizare repetată și este mult mai probabil să fie grav rănite sau ucise decât bărbații victime ale abuzului domestic”, scrie într-un ghid de intervenție în cazurile de violență domestică de la Fundația Sensiblu.

Stai liniștit, nu zice nimeni că dacă ești bărbat ești automat un abuzator, dar poate ar fi cazul să iei o pauză de la #notallmen.

În vara lui 2020, două gagici au decis să facă un grup privat de Facebook* în care sunt acum mii de femei și sute de povești care descriu violuri, agresiuni, abuzuri, manipulări, hărțuiri și violență domestică.

Motivul pentru care cred că un asemenea grup e necesar e subliniat chiar de una dintre moderatoarele lui, activista, muziciana și colega mea de la VICE Oana Maria Zaharia, care-l vede ca pe o radiografie a societății la scară micro. Aici poți să afli la prima mână cum arată tipurile de violență, cum sunt victimele afectate, ce fel de sprijin primesc, prejudecățile care le stau în cale, fricile care le copleșesc, amenințările care vin când decid să vorbească și să se apere și inclusiv internalizarea unei atitudini sociale de blamare, care acuză femeia că „și-o merită” sau îi spune disprețuitor „tu ai stat”. 

Poate că a venit timpul ca discuțiile din sfera intimă să ajungă în cea publică, astfel încât să putem dezvolta mecanismele necesare de protecție, intervenție și redresare. Iar dacă încă ți se pare revoltător că un grup de câteva mii de femei se autoeducă în timp ce anumiți bărbați sunt numiți cu nume și prenume în timp ce se vorbește despre comportamentele lor reprobabile, poate ar fi cazul să-ți canalizezi ura spre grupurile de Telegram în care copii, adolescente și femei sunt expuse în ipostaze porno fără acordul lor.

Scopul grupului a fost simplu: expunerea abuzatorilor în serie, în special a celor care în ultimii ani s-au cam prins care e faza cu discursul feminist și trec mai rapid ca „siguri” în ochii femeilor. Nici Oana și nici prietena împreună cu care a creat grupul nu s-au așteptat ca instinctul lor să aibă o asemenea receptivitate. „Am început timid să introducem fete pe grup, iar ele la rândul lor să invite alte fete, și au început poveștile să curgă, de m-au traumatizat. Eram amândouă varză. Parcă abia aștepta toată comunitatea feminină din oraș să toarne acolo durerile.” 

Șocul emoțional și discuțiile tensionate, în contradictoriu sau care s-ar încadra direct ca toxice, au determinat destule femei să iasă din grup. Însă ce le-a șocat la început a fost intensitatea violențelor la care au fost expuse femei apropiate, femei cu care ieșeam în oraș sau cu care am locuit în casă. Iar asta ne-a făcut să ne dăm seama cât de aproape e pericolul.

Cum grupul e o mică mostră a societății în care trăim, are și el regulile lui, care par simple la prima mână: nu faci victim blaming, nu minimalizezi trauma trăită de autoarea postării, nu-s permise leak-uri către abuzatori. Din păcate, încălcarea ultimei reguli poate pune în pericol victima.

Oana spune că o bucură să vadă că membrele grupului și-au însușit regulile și nu mai așteaptă să intervină moderatoarele când văd că regulile sunt încălcate de alte fete. Totodată, o bucură să vadă că se contruiește solidaritate între femeile de pe grup și sunt cazuri în care își oferă casele pentru cele care au nevoie de adăpost sau chiar sprijin psihologic și juridic.

Prietena cu care Oana a inițiat grupul s-a retras ulterior, pentru că i-a fost frică. Începuseră să primească amenințări de la tipii care erau expuși pe grup. „Bărbații ăia îmi scriu în mod constant acum – «fă, ce pui numele meu acolo, te dau la poliție, ai să vezi»”, povestește Oana. „Îi sunt foarte recunoscătoare că a făcut grupul, că n-aveam curaj în momentul ăla. Între timp, când am văzut cât de util e și cât de important, m-am ținut de el.” După luni trăite cu copleșire, stres și oboseală, acum sunt patru persoane care fac moderarea pe grup și care dezbat în ce mod să intervină la postările mai complicate.

Tipii care apăreau pe grup nu-i erau străini – unii îi erau chiar prieteni și îi cereau să șteargă postările despre ei. Când a refuzat, s-a lăsat cu insulte: „Mă dezguști, Oana. Nu-mi vine să cred că așa ai ajuns, te-a înnebunit feminismul în halul ăsta.” A auzit discursurile astea până i-au ieșit pe nas. „Când vine vorba de altcineva, toți sunt feminiști, dar când e vorba de ei nu se poate așa ceva”, adaugă ea.

Amenințările sunt încă doar în online, deși discuții cu oameni nemulțumiți a mai avut și față în față. Spune că pandemia i-a mai diminuat din anxietatea pe care ar fi simțit-o în mod normal, însă acum i-a revenit, și simte o reticență să iasă în anumite locuri.

„Nu o să renunț, nu mă intimidează”, zice Oana.

N-a avut tot timpul atitudinea asta, în special când nici prietenii din jur nu o susțineau și se temeau pentru ea, însă spune că în timp a învățat să se enerveze în loc să rămână speriată. „Furia asta uneori e constructivă. Îți dă putere și motivație.”

Ultima dată când a primit o poliloghie, cum îi zice ea, era de la un tip care avea nevastă și copil și îi spunea soției că e nebună și paranoică fiindcă el nu are relații, în timp ce, de fapt, se vedea cu mai multe fete de pe grup, care au confirmat și au dovedit că au avut relații cu el în timp ce era și cu ea. „Săraca femeie s-a convins că așa era și astfel a putut să ia distanță de el. După care el mi-a scris: «nenorocito, mi-ai distrus viața și relația. Eram foarte okay până ce te-ai băgat tu.» Îmi venea să râd, i-am dat block direct”, povestește ea.

Grupul a devenit practic o bază de date a agresorilor, dar a căpătat în timp și un factor educativ – după cum povestește Oana, pe ea ajutat-o să vadă și mai bine modurile în care nu ar trebui să intervenim când cineva din viața noastră e agresat. E de părere că trebuie să oferi sprijin pe bune victimei, nu-i de ajuns să spui „pleacă de acolo, că nu-ți face bine”. Nu e atât de simplu.

„De multe ori se închid în ele dacă tu le spui: «fugi de acolo, ăla e un dobitoc.» Multe nu vor să audă, că sunt prea prinse în relație. Trebuie să le iei foarte pe ocolite, cu multă iubire, să le înveți să își impună limite, să se iubească pe sine, nu să le scoți din relație, cât să le oferi sprijin”, subliniază Oana. „Poți să le ghidezi să le pui în legătură cu asociații sau cu avocați, poți să le zici că dacă au nevoie să se refugieze o zi două undeva ușa casa ta e deschisă, dar în rest nu cred că trebuie să speri tu că poți să ai capacitatea să scoți pe cineva dintr-o relație abuzivă. Trebuie și persoana aia să simtă că are puterea să o facă și ca să simtă că are puterea asta trebuie să îi oferi tu putere, adică să îi oferi iubire, solidaritate, susținere.”

Dacă-i spui unei persoane abuzate genul ăsta de discurs o vei face să se simtă infantilă, de parcă n-ar fi capabilă să înțeleagă că se află într-o situație nasoală și extrem de încâlcită. Experiența Oanei mi-a mai fost confirmată și de către un terapeut de cuplu și o altă supraviețuitoare. „Dacă nu ai ceva drăguț de zis, mai bine nu zici nimic. Tu stai acolo pentru că-ți apasă niște butoane de care ai nevoie să fie apăsate, ai niște traume sau sindromul salvatorului. Legătura dintre victimă și abuzator e super complexă. Tu chiar speri pentru că sunt zile bune în care pare că s-a schimbat ceva și îți dă speranță. E un du-te vino continuu.”

„Ajută mult să vorbești după ce ai trecut prin abuz, e terapie curată, te vindeci dacă vorbești despre ce ai pățit în loc să cultivi o rușine și să ascunzi. Când ești doar tu cu tine poți să fii captiv într-o spirală a vinovăției și aia nu e bine deloc. Să nu-ți fie rușine, pentru că nu e vina ta că ai fost acolo. Vina e a abuzatorului”, subliniază Oana.

Într-adevăr, grupul a speriat multe femei. Pe unele dintre noi ne-a făcut să fim mult mai atente când ieșim la un date fiindcă suntem mai conștiente de cât de mult abuz e în jurul nostru, cu atât mai mult în cercurile în care am putea crede cu ușurință că suntem în siguranță. În plus, spune Oana, mai reduce și din stigmatul pe care-l pot resimți victimele, pentru că realizează că nu li se întâmplă asta doar lor, ci văd că e vorba, de fapt, de un fenomen. Asta le ajută să dezvolte o relație de solidaritate și încredere. 

Pentru Oana ar fi ideal să ajungem într-un viitor în care acest grup este public, la nivel național, astfel încât aceste comportamente să fie adresate la nivelul societății. 

Da, consideră că grupul trebuie păstrat în continuare, chiar și cu riscul pe care i-l zic oamenii „că o să vină o fată nebună și o să zică despre un biet băiat nevinovat”. Dar asta e ca și cu fetele care mint că au fost violate. „Poate să apară vreo fată care minte sau profită de cultura feministă ca să doboare un băiat, dar e un caz la nu știu câte de violuri adevărate. Au fost vreo două–trei cazuri în care am primit mărturii din mai multe părți că, de fapt, persoana era abuzivă sau de neîncredere și am șters postările despre tipii respectivi, dar au fost puține, două din mii. Nu e un argument că nu e bun grupul”, nuanțează Oana. 

Zice că a primit amenințări și de la tipi care-i spuneau că-și vor face și ei grupul lor, dar asta nu o face decât să râdă. „Faceți-l, ia să vedem, cât de rău puteți merge? Ajungeți voi la violuri, avorturi, omoruri și din astea? Mă îndoiesc că o să fie chiar așa de rău. Ce o să ziceți? «Aia e o nesimțită și o fițoasă și profită de mine financiar»? Scrieți, n-aveți decât. Nu cred că aveți ce să ziceți să fie atât de rău ca la noi și dacă aveți go ahead.”

*Numele grupului nu este important, de aceea nu-l voi dezvălui, ci absolut relevant e fenomenul social pe care îl expune și de care trebuie să fim cu toții conștienți.

Mențiuni necesare: Dacă te confrunți cu gânduri suicidare, caută sprijin la linia telefonică gratuită pentru ajutor specializat de la ANES. Dacă vrei să citești mai multe despre terminologia violenței, abuzurilor sau agresivității citește ghidul Centrul Filia.