O femeie trans mi-a povestit cum a ajuns să facă terapie cu electroșocuri ca să se „vindece”

Carolyn Mercer avea 17 ani când a fost supusă unor practici barbare de conversie. Mercer, o directoare de școală căreia i s-a făcut outing-ul ca persoană trans în anii ’90, a primit terapie cu electroșocuri în tinerețe ca să se „vindece” de trans. În urma acestei terapii, a rămas cu probleme fizice și mintale care o afectează și azi.

Practicile la care a fost supusă Mercer, 74 de ani, sunt ilegale în prezent, dar terapia de conversie sub formă de discuții sau rugăciuni încă nu e interzisă în Marea Britanie, nici măcar atunci când e vorba de copii. În 2018, guvernul Theresei May a declarat că dorea interzicerea terapiei de conversie – un tip de tratament pseudoștiințific care are scopul să stigmatizeze persoanele LGBTQ și să le oblige să se convertească la heterosexualitate sau roluri cis. Trei ani mai târziu, guvernul încă nu a reușit să interzică această practică îngrozitoare.

Conform unui raport Stonewall, cinci la sută dintre persoanele LGBTQ au fost presate să acceseze servicii care să le schimbe orientarea sexuală și una din cinci persoane trans a fost presată să acceseze diverse forme de așa-zisă terapie cu scopul să se vindece de „condiția de persoană trans”. În ciuda intențiilor guvernului, organizațiile precum Stonewall se tem că legea propusă va conține o portiță care o va submina – de exemplu, că terapia e legală dacă persoana în cauză își dă consimțământul. Unii se tem că identitățile trans ar putea fi excluse din legislație, în urma unei declarații criticată de organizații LGBTQ din Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului.

Sasha Misra, directoare de comunicare la Stonewall, a declarat pentru VICE World News: „Terapia de conversie e o practică îngrozitoare care distruge vieți. Avem nevoie urgent de o legislație împotriva ei, una fără portițe care să le permită persoanelor LGBTQIA+ să își dea consimțământul pentru terapie de conversie, pentru că nimeni nu poate să-și dea consimțământul să fie abuzat”.

În condițiile actuale, noua lege propusă de guvern nu interzice terapia de conversie, ci doar o restricționează.

Am vorbit cu Mercer despre experiența ei cu această formă de terapie.

VICE World News: Bună, Carolyn. Care a fost experiența ta cu terapia de conversie?
Carolyn Mercer: Am probleme cu identitatea de la vârsta de trei sau patru ani. Știu că sună ciudat, dar îmi amintesc foarte clar. La școală, nu mă puteam concentra. Am renunțat la școală cu prima ocazie, la 16 ani. La 17-18 ani m-am înscris la un colegiu tehnic, dar am avut o zi proastă în care m-am simțit nasol și am plecat de la ore. Fix atunci m-am întâlnit cu preotul care se ocupa de clubul de tineret al școlii. N-am mai suportat, simțeam nevoia să vorbesc cu cineva, așa că am vorbit cu el despre cum mă simțeam. I-am zis că voiam să mă vindec, pentru că societatea urăște oamenii ca mine. Pe atunci nu se vorbea în media despre persoanele trans. El cunoștea un psihiatru și mi-a zis că mă poate trimite la el. Am fost de acord.

Ce „tratament” ai primit?
M-a trimis la un spital din Blackburn. M-au băgat într-o cameră fără ferestre, m-au legat de un scaun de lemn și mi-au pus electrozi pe brațe. Mi-au proiectat pe peretele din fața mea imagini cu femei și, în acest timp, mi-au dat electroșocuri puternice. Durerea îmi străbătea tot corpul. Brațele voiau să se miște, dar nu puteau pentru că eram legată de scaun. Se gândeau că o să asociez ce îmi doresc să fiu cu durerea și așa o să scap de acest gând.

Cum ți-a afectat chestia asta sănătatea fizică și mintală?
În următorii patruzeci de ani, de câte ori m-am gândit la asta, am început să tremur incontrolabil. Acum nu mai tremur. Dar problema a fost că m-au făcut să mă urăsc, să cred că merit respectivul tratament. Da, într-adevăr, fusesem de acord să îl primesc și știam ce o să se întâmple, dar eram naivă și am crezut că o să mă vindece. Dar nu poți să te vindeci de asta și nici nu ai de ce. Nu e nimic de vindecat. Cu terapia de conversie poți schimba comportamente, dar nu poți vindeca nimic.

Din cauza respingerii sociale și a urii de sine, am încercat să mă sinucid. Ce păcat ar fi fost să reușesc! Mai târziu, am devenit bulimică și încă am probleme cu asta. Aș fi avut nevoie de terapie neutră sau afirmativă, dar am primit fix opusul.

Până la urmă, în 2002, am hotărât să îmi aliniez înfățișarea cu identitatea de gen și atunci am încetat să mai tremur. Dar am rămas fără capacitatea de a simți emoții pozitive, pentru că m-am concentrat să blochez orice fel de emoții care îmi veneau natural.

Sună ciudat, dar dacă merg la un restaurant, aleg orice din meniu, pentru că nu am preferințe. Au trecut douăzeci de ani de atunci și încă lucrez la asta. Deci consecințele acestei terapii te bântuie pe viață.

De ce e important să interzicem aceste practici de conversie?
Pentru mine e prea târziu să se mai poată face ceva, dar mă îngrijorează ce se va întâmpla cu generațiile viitoare. Dacă nu se va impune o interdicție clară și totală a acestor practici, mulți tineri vor suferi enorm. Ba chiar o să moară. Și guvernul va fi responsabil de chestia asta.

Au anunțat că vor să interzică terapia de conversie acum trei ani și abia sunt în stadiul de consultare. Și acuma s-au trezit că nu vor să includă și persoanele trans în legislație, ci doar pe cele gay. E regretabil.

Cum ți s-a schimbat viața de când ai făcut tranziția?
Am fost acceptată mai ușor decât credeam. Încă locuiesc aproape de școala unde am fost directoare și mă simt vulnerabilă de când mi s-a făcut outing-ul. Și totuși nu am avut niciun fel de probleme de douăzeci de ani. Cel puțin nimeni nu mi-a zis nimic în față. Mi s-a făcut outing când eram directoare, în 1994. Am fost supusă unei investigații din partea școlii, dar s-a descoperit că nu aveam nicio vină și mi-am recăpătat funcția. Poate că majoritatea oamenilor nu înțeleg condiția noastră, dar măcar o acceptă.