Poveștile românilor care reciclează în alte țări îți arată cât de penibil e că n-o facem și aici

Când încă puteam să circul nemotivat pe stradă, nu plecam de acasă fără recipientul refolosibil pentru apă și fără cana pentru cafea. La Central European University în Budapesta, acolo unde studiez politici de mediu, există dozatoare cu apă filtrată de la robinet la fiecare etaj, iar deșeurile se colectează separat la orice pas. Tot campusul e ca o insulă de sustenabilitate, până și clădirea e realizată din materialele salvate de la vechea construcție.

Dar nu toată Budapesta e un vis ecologist, iar de când stau acasă am de-a face cu noi dileme legate de colectarea deșeurilor specifice vremurilor: măști, mănuși, șervețele dezinfectante, recipiente chimice și altele. În clădirea în care locuiesc se colectează deșeurile în curtea interioară, unde există mai multe tomberoane de aceeași culoare în care, teoretic, s-ar colecta separat deșeurile. În realitate e o confuzie generală, iar colectarea e doar parțial separată. Ceea ce mă face să-mi dau seama că nu sunt foarte departe de București.

În România ne chinuim atât de mult să aruncăm separat deșeurile, din cauza lipsei de infrastructură sau din cauza educației deficitare pe probleme de mediu, dar oare cum se descurcă românii cu deșeurile în alte țări? Am pornit discuții virtuale cu prieteni care trăiesc în alte state din Europa și i-am întrebat cât de grea a fost adaptarea la un stil de viață sustenabil și care sunt mecanismele care i-au ajutat să înțeleagă cum funcționează sistemul de management al deșeurilor în țările gazdă.

Spoiler: unde există infrastructură și educație, oamenii devin ecologiști.

Nu e ușor să te adaptezi la un comportament responsabil, care prin alte părți se învață de mic. În țară, te-ai obișnuit să fii înconjurat de gropi de gunoi și vina să fie aruncată de la unul la altul: oamenii se supără pe Primărie, Primăria pe salubriști, salubriștii pe cei care aruncă aiurea. Însă, în Europa, poți să aderi la un sistem bine pus la punct, care încurajează sustenabilitatea la fiecare pas.

Camelia locuiește la Torino de zece ani, iar în cartierul ei colectarea separată e o poveste destul de recentă. Pubelele separate pentru hârtie, plastic, organic, sticlă și aluminiu s-au introdus anul trecut. Imediat, Camelia și-a cumpărat patru coșuri de gunoi pe care le ține pe balcon. „Deocamdată nu m-am adaptat sută la sută, mai ales din cauza orarului și modului de colectare, dar și pentru că balconul e cam mic pentru atâtea coșuri”, zice ea.

Înainte de introducerea sistemului, reprezentanți ai companiei de salubritate au făcut o campanie de informare și au împărțit saci și pubele pentru sticlă. Dacă adulții au avut nevoie de muncă de lămurire, copiii sunt deja familiarizați cu subiectul: în școli, restaurante sau la locuri de joacă, colectarea separată se practică intens.

În Norvegia se colectează separat încă din anii ‘90: plastic, hârtie, sticlă și metal, gunoi menajer (ambalaje murdare) și resturi de mâncare. Matei are trei coșuri de gunoi: unul pentru resturi menajere, unul pentru resturi de mâncare și unul pentru plastic. Hârtia o depozitează mereu separat, într-o cutie mai mare de carton sau într-o pungă mare de hârtie. În România, colectarea selectivă a devenit obligatorie de abia 1 iulie 2019, și „dacă nu ești obișnuit să reciclezi mai deloc, îți ia ceva până-ți intră în reflex să arunci totul unde trebuie, fără să te gândești de două ori înainte”, spune el.

O altă problemă care poate apărea când vii dintr-o țară ca România, unde gunoiul se amestecă la greu, e că într-un final, tot trebuie să-l separi, chiar dacă l-ai aruncat la grămadă. „Ai tendința să-ți bagi picioarele de dac și să nu faci asta, iar ăsta e un mare NU”, spune Matei. Copiii din Norvegia sunt educați să colecteze separat la fel cum sunt învățați să se spele pe mâini. Plus că cei mici au și tupeul să te tragă de mânecă dacă arunci mucuri de țigară pe jos, cum a pățit el.

La Bruxelles, informațiile despre cum funcționează sistemul de reciclare sunt la îndemână, pe site-urile autorităților, în revista „comunei”, în locurile special amenajate. Așa, nimeni nu are nicio scuză și toată lumea le respectă, face parte din normalitate. Ioana locuiește acolo de trei ani jumate, se ocupă de comunicarea biroului Greenpeace. Acasă are două coșuri de gunoi, pentru deșeuri menajere și organice, dar își folosește boxa pentru sacii de gunoi galbeni (hârtie și carton), albaștri (plastic, doze de aluminiu, metal), portocalii (gunoi organic), verzi (resturi vegetale) și albi (menajer) care se colectează fiecare în zile diferite.

În plus, Ioana, mai strânge separat sticlă și electronice, pentru care există containere speciale prin oraș, deșeuri chimice (vopsele, medicamente, substanțe de curățat), care se ridică de camioane speciale doar la cerere, ulei menajer, haine și încălțăminte, care se ridică de diferite asociații. Sistemul funcționează strună, poate și pentru că localnicii nu uită niciodată de „tips”-ul pentru angajații de la salubritate.

Diner a activist al mișcării de mediu Extinction Rebellion, din UK. Când s-a mutat în Cambridge, în 2012, colectarea separată era deja o regulă. Din păcate, nu s-a diversificat prea mult, încă ține în casă doar trei coșuri de gunoi: menajer (saci negri), materiale reciclabile mixte (pubela albastră) și materie organică pentru compost (în coșul verde). „Nu a fost greu să mă obișnuiesc cu colectarea separată, dar am făcut ceva greșeli, până am descoperit niște ghiduri de la consiliul local, care explică exact cum să faci. De acolo am aflat că resturile de mâncare produc gaze nocive când se descompun. Acum încerc să minimizez deșeurile cât de mult, în special plasticul”, explică Diner. Deși n-a auzit de amenzi, a văzut multe cazuri în care deșeurile reciclabile nu au fost ridicate de mașina de gunoi, pentru că nu erau corect depozitate.

În 2016, Alina a lăsat Bucureștiul în care a organizat Street Delivery câțiva ani, pentru Praga. Aici se colectează separat plastic, hârtie, sticlă, metale, electronice. Alina are un coș de gunoi pentru resturi nereciclabile și o cutie pentru plastic, hârtie și sticlă. Sistemul e ușor de înțeles și de urmat, iar ea s-a adaptat din prima. „Aici toată lumea pare să recicleze, containerele special amenajate sunt mereu pline, mai ales de hârtie/cartoane și plastice. La mine în cartier vin să le ridice cam de două ori pe săptămână și pare insuficient.”

Ce a fost mai întâi: oul sau găina? Educația sau infrastructura de colectare separată? Într-un mediu în care infrastructura e peste tot și mesajele de sustenabilitate te înconjoară, nici nu mai contează.

Alina locuiește la Paris de opt ani, unde lucrează la diferite muzee. Separarea deșeurilor se întâmplă de prin 95. În clădirea în care a locuit până de curând avea pubele pentru plastic, hârtie, sticlă, iar de curând primăria face campanie și pentru unele destinate compostului. Alina ține un coș pentru gunoiul menajer în bucătărie și o pungă de hârtie pentru hârtie, plastic și metal. Sticla o aruncă imediat ce se strâng câteva recipiente. „Mi s-a părut complicat de știut care plastic se reciclează și care nu. E greu să acceptăm că atât de puțin din plasticul din comerț e reciclabil. Totuși, e semnalat foarte clar pe majoritatea ambalajelor ce parte e reciclabilă și în care pubelă trebuie aruncat ambalajul”, spune Alina.

În cazul obiectelor de mari dimensiuni, faci o cerere pe site-ul primăriei și vin să le ridice. În clădirea nouă în care locuiește acum, există un sistem modern de colectare separată, în care ghenele sunt prevăzute cu lumini de avertizare, în caz că gunoaiele sunt prea mari. Alina a aprins odată lumina roșie, după ce a aruncat o cutie de pat ruptă în bucăți mici. Așa s-a învățat să ducă deșeurile de mari dimensiuni la pubele speciale.

De șapte ani, Ioan locuiește în Danemarca, prima țară din lume care a dat o lege pentru reciclarea a cel puțin 50 la sută din hârtie și din ambalajele de bere. Asta se întâmpla în 1978. De atunci danezii colectează separat pe șapte fracții: hârtie și carton, plastic (hard și soft), metal, DEEE (deșeuri electronice și electrocasnice, cu sub-secțiunea baterii de uz casnic), sticlă, sticlă de plastic și doze de metal și plastic, care sunt marcate de sistemul numit PAN, pentru care poți primi bani de la supermarketuri când le returnezi. Mașina de gunoi vine o dată pe săptămână și colectează deșeurile în compartimente diferite.

Ioan are în casă cinci recipiente de gunoi: două coșuri sub chiuvetă, pentru deșeuri organice și mix de ambalaje murdare, și trei sacoșe de la Ikea în care strânge carton curat, plastic hard și sticlă returnabilă în sistemul PANT. Obiceiul colectării separate nu a fost greu de adoptat pentru că Ioan colecta pe trei fracții și când locuia în România. Acum are toate fracțiile în curtea interioară a blocului, mai puțin sticla și cartonul, pentru care merge trei minute mai încolo. Resturile menajere le depozitează în saci speciali, pentru care poți aplica la Primărie. Sistemul merge strună.

În timp ce românii se adaptează foarte ușor sistemului din afară, în țara încă e greu pentru unii să arunce la coș, d-apoi să colecteze separat.