Cum să nu-ți pui toată familia în cap, dacă alegi să nu-ți botezi copilul

În România, țară creștin ortodoxă, să-ți botezi copilul este, dincolo de semnificațiile spirituale, o tradiție. O cutumă moștenită pe ideea: „așa se face”, deseori fără să fie altceva decât o bătaie de cap pentru părinți, mulți bani cheltuiți și mult alcool pentru invitați. Cartea sfântă zice că „Botezul este Taina prin care cel ce se botează se curăță de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez”. După logica asta, pare c-ar fi mai bine să te botezi la final, când vei fi adunat deja o grămadă de păcate de-a lungul vieții. Dar asta-i o discuție la care nu mă pricep.

Știu însă că, în linii mari, poporul român nu este extrem de deschis la diferențele de valori și opinii. Toleranța noastră este mai degrabă superficială. Skin deep, cum zic americanii. Ești pasibil să întâmpini ceva rezistență (mai ales dacă ești femeie) dacă nu vrei să te căsătorești, nu vrei să faci copii, vrei să divorțezi (adio invitații la chefuri cu cupluri, fata mea), vrei să îți schimbi religia sau cariera, ai un partener mai tânăr sau mai bătrân, mănânci vegetarian, ești gay, vrei să adopți sau nu vrei să îți botezi copilul. Sunt doar câteva exemple banale prin care oamenii trec.

Eu m-am oprit asupra ultimului: părinții care nu vor să-și boteze copilul. Fie că sunt speriați de actul în sine, uneori foarte brutal sau chiar fatal, fie că vor să-și lase copilul să aleagă mai târziu, fie că pur și simplu nu cred în taina botezului. Oricare ar fi motivul, cert este că o astfel de alegere naște deseori supărări puternice în bunici și rude, care ar fi în stare să te ardă pe rug pentru erezie, în secolul XXI.

Mulți oameni sunt botezați, în spiritul tradiției, dar puțini sunt cei care chiar cred cu adevărat în religie. Așa că, probabil, te întrebi: de ce i-ar păsa cuiva în ce crede copilul meu? De ce este problema altcuiva că-i las dreptul de a-și alege religia și Dumnezeul, dacă va fi cazul, când va fi capabil să decidă singur? Reacțiile oamenilor însă vin din diverse resorturi:

Le provoacă disonanță cognitivă. Când oamenii nu sunt pregătiți să facă față disconfortului provocării de a-și schimba perspectiva, tind să perceapă provocarea ca fiind sursa anxietății, nu propria neputință, și să o respingă. Se numește disonanță cognitivă, iar oamenii reacționează intens la genul ăsta de nesiguranță. În termeni profani, asta înseamnă că ai o idee care încearcă sistemul general de credințe. De exemplu, când Galileo Galilei a spus că Pământul este, de fapt, rotund, noțiunea că restul lumii bune de atunci se înșelase având convingerea că-i plat a creat extrem de mult disconfort. Așa că Inchiziția l-a judecat pentru erezie și l-a condamnat în arest la domiciliu pe viață.

Regulile, normele și credințele similare sunt necesare când creezi un grup. Orice fel de grup, de la Facebook și WhatsApp la țări, toate au o noimă și un fel de funcționare, care îl definesc și sunt necesare. Altfel, nu ai ști exact de ce ești în anumite grupuri, nu te-ai simți motivat să rămâi în ele sau nu ai simți că aparții - ceea ce ar crea un mare dezechilibru la nivel de identitate proprie. Pe scurt: de obicei vrei să fii cu oameni care îți sunt similari în credințe, opinii, atitudini și diferiți față de alții, ca să te poți defini și tu, la rândul tău. Pentru că definirea de sine nu se întâmplă în vid, ci în raport cu ceilalți.

Nu toți oamenii sunt pregătiți pentru schimbări. Când faci ceva diferit, e ca și cum ai opri o petrecere să le zici oamenilor: „hei, mă gândeam, hai să facem totul fix altfel!”. Când aduci o noțiune nouă în viața ta, această schimbare vine și către cei cu care tu ești conectat, ceilalți reacționează la ce înseamnă pentru ei că tu te-ai schimbat, ce impact are asupra relației voastre și cum se vor raporta la tine de acum înainte. Nu trebuie să faci nimic în sensul ăsta, îți explic doar de ce atunci când aduci ceva nou într-un grup vechi se poate să te simți puțin ca față-n față cu reacțiunea, până procesează și ei ideea revoluționară pe care le-o prezinți.

Dacă nu-ți pasă ce crede Duamna Firea, de exemplu, despre alegerea ta de a nu-ți boteza copilul, ce crede familia ta este o cu totul altă situație. Pentru că, familia este grupul cel mai intim din care facem parte o bună parte din viață. Presiunea, deci, este mult mai mare. Riști să te simți izolat, neînțeles, singur și fără un trib al tău. Plus că și tu ai nevoie de susținere când faci ceva ieșit din metodele testate și aprobate de conduită. Și e important să știi că, dacă nu îți iese perfect, vei fi în continuare acceptat și iubit. Iată cum poți să tratezi situații de tipul ăsta, dacă vii din familii care resping mai degrabă decizii noi:

Fii vulnerabil: nu înseamnă să plângi sau să fii dramatic, ci să le vorbești onest despre intențiile tale, de ce crezi că e bine să faci asta, despre cum și ție îți e teamă că ceilalți vor face un mare circ din asta. Nu da explicații, vorbește deschis despre ce simți și ce vrei tu.

Take no shit: dacă primești răspunsuri surori cu victimizarea, din ciclul „de ce ne faci asta?”, „cum ai putut?”, „cu ce ți-am greșit?” sau „ești o rușine pentru familie!” și alte încurajări colorate, nu accepta respingerea asta. Rămâi ferm pe poziția ta. Nu primi invitația de a te simți prost cu tine însuți. Nu uita că e problema lor, că nu este o catastrofă și că nu ai de ce să porți o astfel de conversație. Poți să spui ceva simplu ca „Nu pot să te ascult cât încerci să mă faci să mă simt prost cu mine însumi” și să părăsești discuția. În felul ăsta, le arăți că nu ai de gând să-i lași să te manipuleze emoțional cu nonsens și vinovăție.

Dă-le timp să proceseze: nu uita că orice lucru nou într-un grup vechi este o invitație pentru tot grupul să schimbe credințe, atitudini și valori pe care le au dintotdeauna. Iar asta ia ceva timp și pentru cei mai luminați dintre noi. Când a fost ultima dată când ai schimbat tu ceva care mergea dintotdeauna? Asta nu înseamnă că trebuie să aștepți să iei decizia până când familia ta va fi de acord, ci să știi că poate dura până să primești acceptare - și că poate nu va veni niciodată.

Acceptă că nu veți fi neapărat de acord, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să vă iubiți: hei, asta e! Nu ești mereu de acord cu cei din jurul tău, nici ei cu tine. Cel mai probabil tu și familia ta nu mâncați nici măcar același tip de mâncare sau nu mai locuiți nici măcar în același oraș. Asta nu înseamnă, însă, că nu sunteți o familie și că nu vă puteți înțelege în continuare. Lucrurile se schimbă, fiecare generație nouă vine cu o provocare nouă, atât pentru ei cât îi pentru cei de dinainte.

Răspunde-le la întrebări și spune-le ce nevoie ai de la ei: dacă ești prima persoană din grupul lor apropiat care face asta, cel mai probabil nu știu cum să se comporte și cum să te ajute. Dar tu știi, pentru că tu te-ai gândit deja la decizia ta, la ce va ști copilul tău despre sărbători, dacă va face ora de religie la școală, la ce răspunzi când te întreabă cineva „când ne chemi la botez?” etc.. Tu știi deja cum vei gestiona situația asta nouă - ajută-i și pe ei s-o facă.

Ia-ți susținere și din alte părți, dacă ei nu sunt pregătiți să te înțeleagă: se spune că prietenii sunt familia pe care o alegem. Dacă ai nevoie de susținere și nu o găsești în neam, mergi la prietenii tăi, la grupuri de suport, la psiholog, la profesioniști în materie, la cărți și articole despre asta. Dacă familia nu poate înțelege punctul tău de vedere, nu înseamnă că nimeni nu o va face.

Alege cu cine vrei să ai aceste conversații și cui nu ai de ce să justifici nimic: scutește-te de durerea emoțională și frustrare și împărtășește doar cu membrii pe care îi consideri importanți din familia ta. Ai cinci mii de mătuși și rubedenii care au tot atât de multe opinii per capita? Nu te interesează. Pentru că nu toți membrii familiei tale merită să fie parte din deciziile tale importante. Dacă te interesează aprobarea tuturor, abia atunci ai o problemă.

Multe dintre cele de mai sus se aplică și aici, cu mențiunea însă că ai mult mai multe așteptări de la relația ta de cuplu. Pentru că, evolutiv, e o relație pe care o proiectezi ca fiind mult mai lungă decât cea cu părinții, este una creată voit, nu primită ca un dat genetic. Fiind una dintre cele mai puternice și mai intime relații, respingerea aici creează extrem de mult stres și anxietate la nivel personal.

Deși, sănătos ar fi să fii cu un partener cu care poți să vorbești și să iei decizii, cu care ai valori comune, iată cum să te descurci cu opoziția partenerului (vorbesc despre relații de cuplu sănătoase, nu toxice).

Înțelege background-ul din care vine partenerul tău: cum am fost crescuți ne influențează invariabil modul în care trăim ca adulți. Uneori influența asta - culturală sau conservatoare - înseamnă că te poți poziționa și împotriva ideii de a nu-ți boteza copilul. Dacă vii dintr-un background în care conflictele erau la ordinea zilei, poate te-ai adaptat evitând să faci prea multe valuri sau lucruri care ar atrage atenția. E important să înțelegi de unde vine reticența partenerului, înainte de a-l eticheta ca habotnic și dobitoc.

Negociază: nu este copilu tău mai mult decât al celuilalt. Iar dacă celălalt este un partener apt și valid, are un cuvânt de spus în deciziile pe care le luați despre copilul vostru. Totodată, dacă este un partener bun, veți găsi o cale să negociați și un teren comun.

Vorbiți despre asta calm: reticența și mirarea partenerului tău de cuplu poate să reflecte faptul că ajungeți la o discuție pe tema respectivă. E normal și nu e ceva ce poți trânti pur și simplu în capul celui de lângă tine, pentru că dacă o faci așa, îi creezi sentimente de confuzie, excludere și nesiguranță.

Fii sincer cu partenerul tău, dar și cu tine: dacă ți-e teamă să ai discuția asta sau dacă vă certați neîncetat în jurul subiectului, înseamnă că e unul dintre momentele în care trebuie să fii tare sincer cu tine. Despre ce anume vă certați: e despre asta sau e o nemulțumire care vine din alt soi de nepotrivire? Astfel de întrebări sunt foarte utile când ai o diferență majoră de perspectivă asupra vieții, față de persoana cu care îți propui să împarți o parte din viață.

Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.