Sex

Tipi din România mi-au zis gafele anxioase și amuzante făcute în timpul sexului

Mărturiile astea o să-i ajute pe părinți, profesori și poate politicieni să-și dea seama că locul unde trebuie să înveți despre sex e chiar și la școală, nu din reviste sau filme porno.
gafe sex romania barbati din lipsa educatie sexuala, educatie sexuala romania
Niște educație sexuală la vremea ei ar fi scăpat pe mulți dintre noi de gafe. Screenshot din filmul „American Pie".

În ultimii ani s-a tot vorbit despre introducerea orelor de educație sexuală în școlile din România. Ele vor deveni o realitate din 2023. Materia generală se numește „educație pentru viață”, iar partea care privește lecțiile despre sex, prevenție, contracepție și altele va fi „educație pentru sănătate”. Acest modul va fi studiat între clasa a opta și ultimul an de liceu și va fi făcut doar dacă părinții își dau acordul.

Publicitate

Legea care cuprinde modificările a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în iunie 2022, iar Ministerul Educației are la dispoziție un an ca să facă un plan. Lecțiile vizează două subiecte mari: prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

Mă bucur că, într-o formă sau alta, ajung subiectele astea în școală. Spun asta și pentru că-mi amintesc prin câte necunoscute am navigat în liceu când venea vorba de sex. Faptul că era tabu mă făcea și mai curioasă, așa că adoram să vorbesc despre asta. S-au prins și cei din jurul meu, așa că la 17 ani am primit cadou de la un prieten un soi de biblie a sexului.

Era o carte superbă, cu copertă glossy roz, de unde am aflat pentru prima dată de jucării sexuale și detalii anatomice despre care nu învățam la școală. O țineam ascunsă de-ai mei, pentru că mă temeam să nu mi-o ia. În plus, mai aveam o prietenă foarte bună care era ipohondră, deci doxă la tot ce înseamnă riscurile unei vieți sexuale active. Când mă loveam de o situație era prima persoană pe care o sunam. N-aveam vreun adult cu care să mă simt confortabilă să fac asta. 

Cele mai mari șocuri în fața ignoranței le-am trăit însă din postura de adult. Am întâlnit tipi care nu găseau clitorisul, care se inhibau dacă le arătam sau le spuneam ce să facă cu el, așa că ulterior nici nu m-am mai strofocat decât dacă exista o conexiune mișto între mine și respectivul. Am întâlnit și tipi care se inhibau când spuneam că aș dori ca actul sexual să nu se mai desfășoare într-un anumit fel, pentru că-mi încalcă o zonă de confort și de încredere, sau chiar din contră, când sugeram cum să facă anumite lucruri ca să mă simt și mai bine. 

Publicitate

Cel mai tare m-a lovit însă obtuzitatea discuțiilor despre bolile cu transmitere sexuală. Da, am păcătuit și eu la sexul fără prezervativ. Când am aflat că m-am ales cu o boală i-am scris automat tipului să-și anunțe și celelalte partenere sexuale. Mi-a zis că nu crede că e responsabilitatea lui să facă asta. Bombă. 

În contextul ăsta am întrebat câțiva tipi despre momentele în care ar fi avut nevoie de educație sexuală.

Frica de sarcină și sexul în cadă

Iustin, 26 de ani

Aveam 19 ani, prietena mea 17 și eram de ceva timp împreună. Nu făcusem nimic sexual până atunci în afara unor atingeri ceva mai intense. Într-o seară am rămas singuri acasă, pentru că părinții ei plecaseră în vacanță, așa că ne-am gândit să organizăm ceva romantic, cum am văzut în filme. Am umplut cada cu apă și spumă, ne-am dezbrăcat și am intrat. Sărutări, mângâieri, toate alea, iar la un moment dat, din prea multă tensiune, am ejaculat în apă. 

Vaginul ei era oricum la o distanță considerabilă, dar ne-am speriat amândoi și n-am dormit toată seara de stres, iar a doua zi de dimineața am mers la farmacie să luăm pastila de a doua zi. Mi-ar fi plăcut ca cineva să îmi spună că spermatozoizii nu circulă prin apă și că e aproape imposibil să rămâi gravidă la distanță. Așa am fi scăpat amândoi de-o traumă. 

Vlad, 33 de ani

Când aud de educație sexuală îmi vine în cap o amintire de printr-a zecea, când diriginta ne-a explicat cum stă treaba cu familia tradițională formată din banană și prezervativ. Nu mai știu dacă s-a vorbit și despre anticoncepționale sau alte modalități de protecție. Cam asta a fost tot. Am crescut fără tată, iar cu maică-mea nu am discutat despre asta. Informațiile mi le luam de la prieteni mai mari sau mai cunoscători. Când mă gândesc retrospectiv, îmi dau seama că forma asta populară de educație nu era suficientă.

Publicitate

Mă bucur că există canale către generațiile adolescente de azi care le vorbesc despre consimțământ, BTS-uri, semnificația „primei dăți” sau chiar plăcere. Dau cu respect aici pentru Pătratul Roșu, Sexul vs Barza și alte inițiative. Pe măsură ce am crescut, nuanțele astea ale intimității erau de găsit doar pentru cei cu adevărat curioși. Wikipedia sau Reddit erau la început, podcasturi – ioc, iar pe YouTube se puneau primele clipuri, cu oameni la zoo.

Așa că educația mea sexuală a venit pe măsură ce am experimentat. Din păcate, uneori, după mari gafe.

La un moment dat a venit la mine o tipă din alt oraș, cu care petrecusem un weekend mișto cu altă ocazie. În ultima seară am băut amândoi un pic prea mult în oraș, așa că am fost mai dur ca de obicei în pat. Choking și palme la fund am mai dat, dar nu și peste față. Nu-ți imagina că intensitatea lor era una de a cauza durere, dar după ce m-a rugat să încetez cu asta, am vrut să scad din intensitate. Am făcut marea greșeală că nu m-am oprit la timp.

Între timp, am vorbit cu tipa și mi-am dat seama cât de mult a șocat-o comportamentul meu. Așa am aflat că prin ochii ei nu era vorba doar despre discuția limitelor, ci și despre ignoranța mea față de existența lor. Pe moment, nu m-am gândit că e ceva despre care ar fi trebuit să discutăm înainte, că e o situație potențial sensibilă, iar asta a făcut joaca mea sexuală un abuz, dezumanizant față de ea.

Publicitate

În timp, am învățat că educația în acest sens se face într-o viață-ntreagă și e esențial să citești despre asta înainte.

Mircea, 32 de ani 

Când eram adolescent aveam impresia că femeile urinează pe clitoris, ceea ce mă făcea să mă țin un pic departe cu altceva decât mâna. De asemenea, tot pe-atunci i-am propus unei foste prietene s-o mulg, când mi-a spus că avea sânii umflați la modul dureros în timpul ovulației, ceea ce-ți cam arată câte înțelegeam despre biologia femeii.

Claudiu, 28 de ani 

Deși mi-a fost mereu aproape și m-a susținut cum a știut, maică-mea nu mi-a oferit niciodată validarea emoțională și sentimentul de siguranță de care aveam nevoie pentru conversații despre sex, iar taică-meu nu prea le are cu vorbitul, așa că am recurs la prieteni. Dar la vârsta la care eram vulnerabil și aveam nevoie să înțeleg ce se întâmplă cu mine, băieții din jurul meu exersau o masculinitate agresivă, obiectificatoare cu femeile, învățată de prin filme, cu care eu nu eram deloc confortabil și care mai degrabă mă inhiba.

Așa am ajuns să discut lucrurile astea în cadrul unor prietenii platonice cu fete din viața mea, ceea ce fac și acum. Acum îmi e mai ușor să construiesc punți cu prietenii, pentru că îmi asum eu vulnerabilitatea de la început, dar în continuare e dificil să găsesc același nivel de deschidere ca la tipe.

Toni, 27 de ani

Mi-ar fi plăcut dacă înainte să-mi încep viața sexuală aș fi avut cu cine să vorbesc despre ce înseamnă sexul anal, cum ne pregătim pentru asta și ce înseamnă să o luăm încet și sănătos, ca să nu fie un șoc pentru organism. 

Publicitate

Printre primele experiențe sexuale, poate chiar prima, s-a întâmplat când eram deja în Spania la facultate. Voiam să încerc sex anal cu un bărbat, dar aveam anumite reticențe. Așa că într-o seară am ieșit în oraș, m-am îmbătat foarte rău și am flirtat cu un tip din club cu care am plecat apoi în camera lui de hotel. 

În cameră mi-am dat seama că avea un un penis enorm, dar pentru că eram beat nu am simțit disconfortul. Însă a doua zi, când am ajuns acasă, mi-am dat seama că aveam niște fisuri anale foarte urâte și vreo săptămână am avut dureri în zona anusului. 

Pentru că n-am mai avut interacțiuni similare până atunci, nu am înțeles că dacă nu o iau mai ușor o să fie niște urmări negative pentru anusul meu. Aș fi vrut să-mi zică cineva cum să acționez în diferite situații, cum să lubrifiez ca lumea zona, că nu trebuie să pun presiune pe mine să încapă toată și tot așa. Aș mai fi vrut să povestesc cu cineva foarte deschis despre clismă și să-mi explice cineva cum să mi-o fac ca să nu am după dureri de stomac sau scurgeri, dar despre asta hai să zicem că am găsit informații pe internet. Mi-ar fi plăcut să am discuțiile astea cu cineva înainte să-mi încep viața sexuală.

Educația sexuală poate combate pudibonderia

Marian, 30 de ani 

Când vine vorba de viață sexuală, lucrurile se împart la mine în trei etape. În prima, până pe la 11–12 ani, am reținut tot ce vorbeau oamenii în jur: lindic, țelină de putut, să ai multe femei, poale-n brâu, ce înseamnă să rămâi gravidă.

Publicitate

Între 12 și 17 ani am experimentat și citit discuții pe forumuri, am văzut filme porno și am încercat prima dată un prezervativ. Uite, aia era bătaie de cap. Știam că există, dar cum îl folosești? Primisem unele la școală, așa că am pus unul în gol să văd cum e.

Apoi a început ultima etapă, în care mă aflu acum, de explorare și educare. Pe la început nici nu știam care e faza cu orgasmul femeilor. Adică știam că există, dar nu știam cum se obține mai bine. Aveam în minte doar ideea de sex și atât. Mi-a luat câțiva azi să înțeleg mai bine, iar serialul Masters of Sex a ajutat enorm. 

O vreme, preludiul n-a fost decât minimal și nu înțelegeam de ce lucrurile par, așa, rigide. Acum aș zice că pe tema asta ar trebui să fie cât mai mult know-how. Altă dată eram în focurile treburilor, doar că erecția se pierduse. Ne-am oprit acolo cu o oarecare stânjeneală. Ceva mai târziu am înțeles că uneori n-ai chef, poți să fii obosit și tot așa.

Am mai avut și un moment în care nu înțelegeam lubrifierea, iar fata era foarte lubrifiată. Am pus prezervativul, am început treaba și, deși la un moment dat am simțit că ceva nu e bine, nu m-am oprit. La final am văzut că prezervativul atârna din ea ca un absorbant și nu mai știam câtă protecție a fost acolo. Până acum n-au fost urmări, din fericire.

Andrei, 22 de ani

Educația sexuală ar fi fost esențială de fiecare dată când am făcut sex fără prezervativ sau fără alte metode contraceptive. De fiecare dată a fost horror și am stat stresat cu săptămânile, chiar dacă nu s-a ajuns niciodată la vreo sarcină nedorită. Chiar și după ce aflam că totul e okay rămâneam într-un ciclu de stres și vină care nu mă lăsa să lucrez sau să funcționez normal, iar asta m-a dus în situații în care să ratez deadline-uri sau să am diverse dificultăți la muncă.

Publicitate

În plus, sunt convins că educația sexuală m-ar fi ajutat să fiu mai puțin pudic și să îmi fie mai ușor să vorbesc despre preferințe sexuale cu parteneri. Mi-e rușine să spun cât de târziu am aflat că atunci când o femeie rămâne însărcinată rămâne fără ciclu menstrual. Multă vreme am crezut că menstruația doar întârzie.

Cristi, 31 de ani

O temă pe care o tot abordez la terapie e impactul pe care pornografia de acum zece ani l-a avut asupra creierului meu în lipsa unei persoane cu care să fi vorbit despre asta. La liceu am început să consum porno de la TV de după 12 noaptea și mai târziu am descoperit RedTube și alte site-uri. Cred că eram frustrat pentru că nu știam să abordez fetele.

Numele au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.