Am editat ADN uman acasă cu un kit de inginerie genetică și se pare că nu-s singura

N-am crezut niciodată că voi comanda celule vii de rinichi uman la adresa mea, dar totul s-a schimbat când am aflat despre cursul online de inginerie genetică al biohackerului Jo Zayner. 

E posibil să știi de Jo Zayner, un „biohacker” care e în avangarda auto-experimentării științifice de ani de zile, din rolul pe care l-a jucat în documentarul Unnatural Selection din 2019 de pe Netflix. Documentarul îl arată pe Zayner cum încearcă să-și editeze ADN-ul injectându-se cu CRISPR, o tehnologie de editare a genelor. Acțiunea a dus la o furtună de critici. 

Zayner este, de asemenea, cunoscut pentru o varietate de alte mișcări îndrăznețe, cum ar fi că a susținut că și-a creat un vaccin COVID acasă în 2020 și că-și face propriul transplant de materii fecale 

Un avid susținător al creșterii accesului la tehnologia CRISPR, Jo și-a deschis o companie de educație în inginerie genetică numită The ODIN. Compania vinde kituri și cursuri precum „Inginerie de Țesut Uman” și „Kit DIY CRISPR de Inginerie Genetică Bacteriană”.

Human Tissue Culture and Engineering 201, cursul la care am participat, intenționează să învețe studenții cum să editeze ADN-ul printr-un experiment: a face HEK (Rinichi Embrionar Uman) 293 rezistent la antibiotice prin inserarea unei gene specifice în ADN. 

Deși eram nesigură de părerea mea despre escapadele controversate de biohacking ale lui Jo - nu sunt expertă - mi s-a părut prea interesant ca să refuz joaca cu celule renale vii editabile care sunt livrate prin poștă. În plus, am simțit că editarea unei cantități mici de celule e nesemnificativă. Părea destul de nevinovată treaba.

Kitul meu, care costă aproximativ opt sute de dolari, mi-a fost livrat cu câteva zile înainte să înceapă cursul. A venit la pachet cu echipament științific amator, un sticker „Biohacking is Not a Crime”, celulele renale la care visam și eprubete cu lichide intens colorate pentru editarea ADN-ului. 

La scurt timp după, m-am alăturat cursului online. Jo și partenerii beau Red Bull și făceau glume despre monștri din rinichi care cresc din chiuvetele noastre. Am râs și eu, cu pipeta în mână, dar nu știam dacă să mă simt ca un om de știință nebun sau ca un bebeluș care se joacă cu un chibrit și benzină.

Ca să editeze genomul celulelor renale, studenții folosesc pipete ca să adauge o varietate de lichide cu nume ciudate celulelor. Unul dintre ele era o plasmidă care conținea codarea ADN pentru o genă rezistentă la antibiotic. Celelalte lichide erau implicate în, așa cum îmi place să mă gândesc, împingerea ADN-ului în celule. 

Aș minți dacă aș spune că experimentul nu s-a simțit uneori ca și cum urmăream o rețetă dintr-o carte de bucate. Au avut loc multe pauze, derulări înapoi și ridicări de sprâncene. În ciuda celor mai bune eforturi ale mele, experimentul meu de editare genetică a eșuat în final. 

Ceva sinistru nu-mi dădea pace. Am început să mă întreb: dacă aș face pași similari cu mine, aș putea să-mi schimb ADN-ul? Și dacă aș da rateu, cum am făcut în experiment - m-am oprit acolo. E un gând înfricoșător. 

Cursul nu-i instructa în niciun fel pe studenți să-și folosească cunoștințele ca să-și editeze propriul ADN - dar ar putea? „Dacă poți face experimente pe celule umane, poți face experimente pe oameni în general”, a spus Zayner. 

„Acum, dacă ai vrea, poți să cumperi orice material ai nevoie. E același material folosit în experimentele clinice, același material folosit de companiile farmaceutice. Poți să-l cumperi și să-l folosești ca să te modifici genetic” dacă susții că-l comanzi pentru „scopuri de cercetare”, a explicat Zayner. 

Zayner a sugerat să experimentez întâi pe soareci și mi-a spus de unde aș putea cumpăra substanța. „Cam despre asta e cursul. Democratizarea tehnologiei ca mai mulți oameni să facă chestiile astea.”

Mi s-a părut antrenantă conversația cu Zayner. Dar chiar dacă aș vrea să mă editez pe mine, ignorând toate riscurile, n-aș ști de unde să încep. Pentru început, aș avea nevoie să știu ce genă (sau gene) să editez și cum să administrez în siguranță și eficient substanța.

Aceste întrebări fac probabil ca editarea genelor să nu fie la îndemâna celor mai mulți care ar încerca-o. Răspunsurile nu sunt tocmai de căutat pe Google. 

Potrivit oamenilor de știință Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA, chiar dacă cineva precum Zayner ar crea o terapie de editare genetică acasă la modul perfect, riscurile există. Unii spun că terapiile CRISPR ar putea cauza cancer sau efecte nedorite. Unii critici sunt chiar îngrijorați de riscurile privind distrugerea mediului, eugenie și bioterorism Alții nu sunt de acord, precum David Largaespada, un expert în inginerie genetică de la Universitatea din Minnesota. 

„Puse în perspectivă, comparate cu riscurile șofatului, ingerarea de medicamente, consumul drogurilor și orice alte riscuri pe care le acceptăm, cred că sunt minimale, și asupra indivizilor și asupra societății”, a spus el. „În schimb, beneficiile sunt grozave. N-am avut niciun accident real de la oamenii care folosesc CRISPR - toate riscurile sunt ipotetice până acum. Oamenii s-ar putea răni cu CRISPR, ar putea crea un parazis periculos pentru agricultură sau mediu, sau alte probleme. Dar le consider improbabile în prezent.”

În contexte medicale, CRISPR arată semne timpurii că ar fi mult mai puternic pentru utilizarea la pacienții adulți decât generațiile anterioare de terapie genetică și unelte de modificare genetică. Dar experții spun că, momentan, există limitări în utilizarea CRISPR pentru a schimba fundamental un om viu. Deși poate fi folosit ca să modifice și să „repare” o celulă bolnavă, de exemplu, în prezent nu există nicio modalitate de a asigura că celulele modificate se vor replica îndeajuns încât să le depășească pe cele existente, nemodificate. Cu toate astea, oamenii de știință sunt optimiști că aceste limitări vor fi depășite. 

Uneltele de editare a genelor sunt accesibile, așa cum arată kitul DIY și cursurile lui Zayner, dar n-au fost încă aduse pe piață. Odată cu informația asta vine un val de întrebări la care nu pot răspunde. Ar trebui să li se permită celor cu boli care le pun viața în pericol să încerce să se repare singuri? Ți-ai edita afară din genom boli grave - sau ți-ai schimba ceva la tine - știind foarte bine că ai risca consecințe severe? Și acel risc ar trebui să ți-l asumi tu?

„Intrăm într-o perioadă a umanității în care nu mai luăm doar medicamente… modificăm chiar genetica umană ca să rezolvăm problemele medicale”, a explicat Zayner. „Cine vrei să fie în controlul acelui viitor genetic? Trebuie să distribuim asta, ca oamenii să aibă acces.”