Ți-am făcut eu ghidul de cum să te porți cu prietenii pe Insta și altele, ca să nu mai ai tu scuze

Ce așteptări ai de la o prietenie – una care să se bazeze pe legături reale? Atâția oameni, atâtea răspunsuri.

Pentru unii, e important să ai cât mai multe interese comune cu cealaltă persoană și să petreceți majoritatea timpului împreună, în timp ce pentru alții ce contează cu adevărat e să știe că are pe cineva alături, orice-ar fi. 

Cum se schimbă toate astea în online?

Dacă în viața de zi cu zi e mai ușor să-ți dai seama când prietenul tău e supărat pe tine, te ignoră sau e, pur și simplu, nesimțit, regulile se schimbă în universul Facebook sau Instagram.

Limitele bunului simț nu sunt definite foarte clar în online – e un spațiu relativ, în care mesajele sunt interpretabile, noi nu suntem sută la sută transparenți, iar de aici încep problemele.

Există nenumărate cărți despre bunele maniere, dar prea puține despre cum s-ar aplica ele în mediul virtual. Astea sunt câteva situații în care sigur te-ai regăsit până acum și despre care e cazul să vorbim.

Altfel, csz, știi cum scapi din calea unui tsunami? Nu scapi, te mătură valul.

E timpul s-o spun, odată pentru totdeauna: toată lumea citește mesajele din bara de notificări. Nu fi ipocrit, știu că ai văzut ce-am scris, chiar dacă nu dai seen. 

Dacă nu ți-am răspuns două zile, ar trebui să-ți pui niște întrebări, pentru că scuza „n-am avut timp” e de umplură dacă trec mai mult de 24 de ore.

Fiecare vrea să știe că reprezintă o prioritate pentru oamenii din jur. Cultura pop și rețelele sociale ne-au învățat că așa funcționează prieteniile, dar Disney ne-a cam tras pe sfoară cu filmele și serialele copilăriei. 

Pur și simplu, realitatea nu se ridică la nivelul așteptărilor noastre. Dacă am văzut pe story că X are prieteni mișto, care se ajută și se distrează, normal că o iau personal când prietenii îmi zic că n-au timp pentru planurile de weekend.

Chestia asta afectează inevitabil prieteniile sau așa-zisele prietenii. Sunt oameni cu care nu am mai vorbit deloc după ce, în mijlocul conversației, au început să scrie altor oameni pe Messenger sau să trimită mesaje vocale, fără niciun fel de avertisment sau scuză.

Alteori începi o conversație și interlocutorul aprobă ce zici în timp ce își pune căștile. 

Se întâmplă să fiu și eu acea persoană, recunosc. Știu că e o atitudine egoistă, dar uneori nu vreau să depun efortul de a încerca să leg o prietenie sau port o conversație. Sunt comodă.

Da, există niște reguli nescrise de bun simț după care ar trebui să te ghidezi în mediul online. Nu le-a stabilit nimeni vreodată, dar există. Una ar fi că e drăguț să răspunzi repede, dar asta nu prea se întâmplă, pentru că nu vrei să pari disperat. 

În plus, e mai okay să ai mai multe persoane care te urmăresc, dar tu să nu urmărești pe mulți, să nu pară că te chinui. Dacă e o diferență mare dintre numărul de like-uri și cel de followers, ești fals. Dacă postezi doar citate și finețuri stilistice, ești jalnic.

Orice ai face, poate fi comentat, judecat și interpretat. 

Știi că o prietenie, relație, situationship, orice ar fi aia, e într-adevăr gata după ce îți dă unfollow. E mai oficial decât a șterge numărul cuiva de telefon, o dovadă clară de a zice: „Nu-mi mai pasă de tine”.

De această „slăbiciune” au profitat întreprinzătorii care au venit și cu soluția: aplicațiile care îți arată cine ți-a dat unfollow și cine nu ți-a dat follow back.

Nu mai am în telefon un astfel de soft acum, dar evident că l-am încercat la un moment dat. De fapt, nu-mi doream să știu.

Ce nu știi nu te afectează, iar să știi că cineva ți-a dat unfollow e de parcă ți-ar zice „nu ești suficient de bun, nu vreau să te văd”.

Dacă suntem prieteni, mă aștept să-ți pese în mod real de ce fac, și asta se aplică și pentru mediile virtuale de comunicare. La o adică, într-o măsură mai mare sau mai mică, toți am fost un fel de data analysts cu propriile profile. 

O iau personal când prietenii postează poze de la evenimente la care am zis că mi-ar plăcea să merg, iar ei s-au dus fără să-mi zică, sau când aflu ceva important din postările online. Te simți exclus.

Evident, nu mereu e cazul, dar gândul ăsta e primul în stivă. 

Pentru mine, dacă o prietenie nu continuă și acolo, practic n-a existat. Dacă părinții, mătușile, bunicile, sunt mereu acolo să-ți ofere acea apreciere și aprobare virtuală fără a se stingheri, prietenii de ce n-ar putea? 

Nu am nevoie de comentariul tău banal cu un total de 25 caractere, am nevoie de dovada ta de „Îmi pasă de tine și nu mi-e rușine să manifest asta public”, de aici și tot tam-tamul tag-urilor și al comentariilor reciproce. Nu vreau să vorbim zilnic, dar e plăcut când verifici din când în când ce fac, mai ales când asta necesită aproape zero efort.

Până și să trimiți un reel e o dovadă a intenției.

Prieteniile și relațiile generațiilor anterioare funcționează diferit. Ei nu au încrederea pe care o avem noi în mediul online. Ei știu că tehnologia creează un mediu fiabil. Dacă nu răspunzi la mesaj mătușii tale, probabil v-a crede că nu l-ai văzut, nu a ajuns la tine sau ceva s-a întâmplat. 

Dacă nu răspunzi unui prieten, sigur n-ai chef de el. 

Această validare superficială poate să-ți afecteze conexiunile reale, pentru că e greu să faci abstracție de toate lucrurile astea. Oricât nu aș încerca să mă conving de faptul că o conexiune autentică nu e nevoie să continue și în mediul online, nu reușesc. Și nu e deloc greșit să continue și acolo.

Societatea se schimbă prea rapid ca să te poți adapta la noile modalități de comunicare. Suntem prima generație ce învață a jongla cu toate schimbările astea, iar regulile bunelor maniere pe social media se scriu acum și se schimbă permanent. 

Însă până vom putea pune niște limite clare și vom putea transpune într-un mod mai eficient relațiile interumane în online o să ne mai batem capul o vreme. Iar dacă pierzi un om odată cu un unfollow, aia e.