Fotografiile astea cu adolescenți din estul Germaniei par rupte dintr-un orășel din România

Fotograful Daniel Seiffert a petrecut primul deceniu din viața sa în Berlinul de Est, la o distanță de mers pe jos de Zidul Berlinului. Câteva dintre amintirile sale din copilărie sunt din toamna lui 1989, când betonul și gardul zimțat erau date jos după 30 de ani de separație.

Două decenii mai târziu, Seiffert s-a dus în orașul Lübbenau din estul Germaniei, la două ore distanță cu mașina de Berlin, cu un prieten care studia sociologia urbană. Aici s-a lovit de amintiri din tinerețea lui, de care uitase; a recunoscut monumentele socialiste, suporturile de steaguri care se foloseau la sărbătorile de 1 mai.

Vizita sa a coincis cu demolarea BKW Kraftwerk Jugend, o centrală energetică responsabilă de locurile de muncă a zeci de mii de oameni. Lübbenau, explică fotograful, poate fi considerat o „regiune în cădere". Cândva un sit cu o industrie înfloritoare, în prezent e bântuit de șomaj și clădiri abandonate. De-a lungul unui an și jumătate, Seiffert a tot mers regulat în Lübbenau ca să se întâlnească cu tinerii care locuiesc acolo și care, în marea lor majoritate, nu realizează ce au însemnat monumentele și suportul de steaguri pentru generația anterioară.

Printre tinerii din Lübbenau, toți născuți după 1989, fotograful a găsit un soi de rebeliune. Orașul a devenit din ce în ce mai consumerist și globalizat, dar majoritatea adolescenților voiau să lase în urmă viața asta liniștită în căutarea unor oportunități reale. Puștii mureau după aventură.

Tinerii urmăriți de Seiffert i-au devenit prieteni; i-a urmat când umblau printre clădirile abandonate și peisajele pline de graffiti, în timp ce beau bere și aruncau cu pietre în ferestrele caselor de care nimănui nu-i păsa.

A mers cu ei la mall și în skatepark, regatele universale ale tinerilor din întreaga lume, și i-au dat voie să intre în lumile lor intime, unde puțini adulți au primit permisiune. Deși viețile lor erau colorate de istoria Republicii Democrate Germane, pentru că mulți părinți au lucrat în minele de cărbune înainte de reunificarea Germaniei, ei și-au trăit viețile și s-au separat de tot ce a fost înaintea lor.

Uneori, prezența adultului a creat puțină neîncredere în cei care nu-l știau pe fotograf; odată, Seiffert se aștepta ca un tânăr să-i dea un pumn în față, dar i-au sărit în ajutor puștii care-l știau, iar la finalul zilei, același tip îi povestea fotografului despre o beție recentă.

Promisiunea prosperității pe care a adus-o cu sine centrala energetică s-a dus, dar printre amintiri, Seiffert a găsit fragmente cu primele săruturi, primele bătăi, primele inimi zdrobite și prima dragoste. „Energia furioasă" a adolescenței, spune el, a umplut golul lăsat de centrala energetică.

Seiffert dedică albumul Powerplant Youth fetei sale, născută în cursul proiectului său. La un moment dat, a simțit nevoia să treacă peste. A dat la schimb șmecheriile adolescenței pe Lego și construirea de forturi.

În 2011, a terminat albumul, iar când a expus lucrările, a rulat un video amator de pe Youtube cu demolarea centralei electrice. Clădirea e învăluită de fum și pică la pământ, iar oamenii râd și aplaudă pe fundal.

În prezent, Seiffert încă mai ține legătura cu câțiva dintre tinerii pe care i-a întâlnit. Cei mai de succes dintre ei au plecat deja de acolo și lucrează în Berlin. Fotograful i-a urmărit cât a putut; câțiva au mai făcut niște studii, iar unul e acum asistent stomatolog.

Totuși, unii încă au rămas în purgatoriul Lübbenau, iar lumea continuă să se învârtă. Fotograful recunoaște, „cei lipsiți de speranță și energie tind să rămână".

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Germania:
Cum e să te muți în Leipzig
O vizită prin bordelurile Germaniei în care de o sută de Euro fuți cât poți
Cum vindeau comuniștii etnici germani RFG-ului