FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Şase indicii că Cioloş ar putea fi un premier mai bun decât Ponta sau Boc

Spre deosebire de Ponta și Boc, ăsta chiar pare să știe meserie.

Fotografie de George Gobet / AFP / Mediafax Foto

OK, deci avem un premier desemnat. Pe agronomistul Dacian Cioloş, fost comisar european pentru agricultură. Nu-i cazul să desfacem şampania, nu-i nimic de sărbătorit la faza asta, tipul a intrat în scenă pe fondul unei mari tragedii naţionale. Plus că nominalizarea lui e doar o mică parte din ce au cerut protestatarii să primească de la triştii care ne conduc. Dar, măcar un gât de ţuică tot putem să bem. La urma urmei, o victorie e o victorie, fie ea cât de mică.

Publicitate

Dacian Cioloş a fost nominalizat marţi de Klaus Iohannis să formeze un guvern. Asta nu înseamnă, automat, că e deja noul prim-ministru al României, însă are toate şansele să devină. Concret, el va trebui să negocieze cu actualele partide o susţinere în Parlament, astfel încât majoritatea parlamentarilor să-i dea un vot pozitiv. Negocierea asta e partea nasoală a problemei. Pentru că, dacă negociezi cu Dragnea, Oprea sau Blaga, înseamnă că trebuie să le dai ceva la schimb. Şi, se ştie, de obicei, hapsânii ăştia trei nu prea vor lucruri bune pentru mine sau tine, ci pentru ei şi găştile lor veşnic înfometate.

Dar nu la chestiile naşpa care-l aşteaptă pe Cioloş mă gândesc eu acum, ci fix la chestiile bune pe care numirea lui ca premier le reprezintă. Habar n-am dacă va fi un prim-ministru bun. Ce-i sigur e că omul e mult peste ce premieri am avut noi în ultimii ani.

Spre deosebire de Ponta şi Boc, ăsta chiar ştie o meserie. Ca să nu mai zic de Elena Udrea

Bine, Udrea n-a fost prim-ministru. Dar nu-i ca şi cum n-ar fi putut fi. Avea tot ce-i trebuie, dacă e să-l întrebi pe bărbatul Băsescu. Totuşi, obiectiv vorbind, Udrea n-a excelat niciodată în profesia ei. Înainte de a ajunge un politician român de mare, dar trecător succes, Udrea a fost avocat. Nu-i aşa că nu ştiai asta? Normal că nu ştiai, pentru că avocata Udrea nu s-a remarcat prin nimic.

Tot avocat a fost şi Emil Boc. Iar ăsta chiar a fost premier. Nu cred c-ai auzit să fi câştigat vreun proces de răsunet, gen să fi salvat din calea defrişărilor ilegale vreo specie de fazan or something.

Publicitate

Despre ultimul premier, Victor Ponta, mi-e greu să-mi dau seama când anume şi-a arătat el măsura competenţei. Cel mai probabil, când s-a făcut de rahat neştiind ce-i ăla MTO. Totuşi, încă de când a apărut doctoratul lui plagiat, ar fi trebuit să te prinzi că sub figura aia de tocilar cu ochelari se ascundea un habarnist. Pe bune, de ce ar copia cuvânt cu cuvânt unul care ştie carte? Sau, şi mai îngrijorător, de ce ar copia cineva în halul ăla, fără ca măcar să îşi şteargă urmele? Cred că asta a fost cea mai îngrijorătoare chestie pe care a făcut-o Ponta: a fost incompetent până şi la copiat.

Acuma, hai să citim CV-ul lui Dacian Cioloş. Până mai ieri a fost consilierul pe probleme de securitate alimentară a lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Iar, între 2010 şi 2014, a fost comisarul european pentru agricultură. Cum ar veni, timp de patru ani a fost ministrul agriculturii al întregii Uniuni Europene. Fostul şef al Comisiei, Jose Manuel Barroso, a spus despre el că e cel mai competent om în agricultură pe care UE îl putea obţine. Parcă-i un pic diferit de Ponta, Boc sau Udrea, nu-i aşa?

Poziţia de comisar european pentru agricultură a fost vârful carierei lui Cioloş. Înainte de asta a fost, pe rând, preşedinte al comisiei prezidenţiale pentru agricultură (2009), ministru al agriculturii în guvernul Tăriceanu, între 2007-2008, subsecretar de stat pentru agricultură, consilier al ministrului agriculturii. Iar, înainte de astea, a lucrat ca stagiar la direcţia pentru agricultură a Comisiei Europene (1997).

Publicitate

Tipul are o carieră de cincisprezece ani în agricultură, ba chiar şi studiile lui tot în domeniul ăsta sunt: de la liceul agricol absolvit în 1987 în Simleul Silvanei, trecând prin Universitatea de Știinţe Agricole de la Cluj şi încheind cu masterul în Dezvoltare Agricolă, făcut în Franţa, la Montpellier.

E frumos cum vede Cioloş viitorul ţăranului român, dar realitatea ne arată că până acolo mai e mult, în mediul rural fiind mai uşor să găseşti semnal la net decât o canalizare. Totuşi, e îmbucurător chiar şi simplul fapt că un premier a abordat un alt domeniu decât dreptul, ASE-ul sau Univeritatea Naţională de Făcut Bani din Şmen.

N-o arde pe felie cu hoţii din politică

Fotografie de Raul Ștef / Mediafax Foto

Azi a venit o mărturisire din partea unui fost ministru liberal al sănătăţii. Eugen Nicolăescu, căci despre el este vorba, spune că, pe vremea când erau colegi în guvernul lui Tăriceanu, Cioloş nu ieşea la bere cu ei. Păi asta-i bine, zic. Că omul la bere se relaxează, face planuri de viitor, râde şi se împrieteneşte cu ăia cu care bea.

La bere, uneori se nasc idei. Poate cele mai bune idei. Poate chiar idei de afaceri. Din ce se ştie, Cioloş nu a avut contracte cu statul. Spre deosebire de Nicolăescu.

Nu-i la fel de securist ca predecesorii săi

Hai s-o iau invers cronologic. Actualul prim-ministru interimar, Sorin Cîmpeanu, a absolvit în 2013 un curs la Academia Naţională de Informaţii, şcoala care formează viitorii ofiţeri de informaţii ai ţării, în special pe cei ai SRI. Ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, ei bine, ar trebui să ştii că, în 2009, tipul ăsta a făcut un curs şi la Academia de Poliţie. Ăsta e premierul interimar şi ministrul educaţiei. Chiar nu-nţeleg de ce ai vrea să faci cursurile astea dacă te ocupi de educaţie. Ca să educi cu pulanul şi cu camerele spion, or what?

Dar înainte de individul ăsta, noi am mai avut un premier interimar. Pe generalul Oprea, profesor coordonator de doctorate plagiate la Academia Naţională de Informaţii. Şi l-am mai avut şi pe Ponta, care nici până în ziua de azi nu a negat prea convingător acuzaţiile că în trecut ar fi fost ofiţer acoperit al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Iar înaintea lui Ponta, premier a fost Mihai Răzvan Ungureanu, care a venit în funcţia asta fix de la conducerea SIE.

Publicitate

Dacă Cioloş ar ajunge premier, am avea astfel o excepţie de la regula asta a prim-miniştrilor securişti, regulă care, iată, există chiar şi la 26 de ani de la Revoluţie.

Chiar vorbeşte pe Facebook cu oamenii

Ştii şi tu că Iohannis e preşedintele Facebook. Echipa lui de comunicare postează la greu tot felul de mesaje pe-acolo. Dar l-ai văzut vreodată să răspundă la comentarii? Eu, unul, nici măcar nu cred că citeşte ce-i scriu oamenii pe acolo. Cred că e valabil şi pentru Ponta.

Spre deosebire de ăştia, Cioloş le răspunde oamenilor pe Facebook. Chiar şi trolilor. Sigur, în general sunt banalităţi de ăstea de PR personal, gen „eu am făcut sau măcar am încercat să fac‟, dar tot e ceva. Nu-mi fac iluzii că, dacă va deveni prim-ministru, va mai fi atât de activ în a dialoga cu prietenii pe Facebook, dar sunt convins că, măcar, va citi comentariile.

Pentru presa europeană, probabil e cel mai cunoscut român după Simona Halep

Ştii când vin cântăreţii de talie internaţională şi te salută prietenos cu „Hello, Budapest!‟. E frustrant, dar hai să privim obiectiv, suntem o ţară mică. Iar Geografia e o materie plictisitoare, recunoaşte că nici tu nu ştii exact să răspunzi care-i capitala Australiei. Confuziile astea-s scuzabile. Dar ce te faci când premierul român e confundat prin Europa cu preşedintele? Sau invers. Uite, jurnaliştii străini nu prea ştiau să facă diferenţa între Ponta şi Băsescu.

O să zici că Băsescu şi Ponta oricum erau nişte dictatori, iar dictatorii se cam aseamănă. Ei bine, nu. Încă avem problema asta, nici pe Iohannis nu prea păreau să-l ştie nişte jurnalişti spanioli. Spre deosebire de ăştia, Dacian Cioloş e ceva mai cunoscut în Spania. Dacă nu crezi, ar trebui să vezi poza asta de la nişte proteste ale fermierilor.

Publicitate

Are o nevastă căreia nu-i e jenă să spulbere miturile obosite ale românilor

Nevastă-sa e franţuzoaică, a cunoscut-o la studii în Franţa şi e şi ea tot specialistă în chestii agricole. Mi se pare tare că are cont pe Linkedin, pentru că ar fi prima nevastă de premier român cu aşa ceva. Chiar, cum ar arăta contul de Linkedin al nevestei lui Ponta sau al lui Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea?

Dar nu faptul că soţia lui Cioloş e conectată cu tehnologia mi se pare cel mai mişto. Ci faptul că, fiind franţuzoaică, chestia asta sigur o să le dea ceva de făcut naţionaliştilor români fără minte. Uite, în 2004, femeia făcea un raport şi zicea, nici mai mult nici mai puţin, că vinurile româneşti nu-s deloc aşa de bune cum ne place nouă să credem. Sigur, din 2004 şi până acum s-au schimbat multe, dar reportajul ăsta arată că unele lucruri au rămas la fel.

Naţionaliştii şi dacopaţii or să spună că nevastă-sa lui Cioloş are tot interesul să dea note mici vinurilor româneşti, pentru că, nu-i aşa?, sunt la concurenţă cu cele franţuzeşti. Zalmoxe o să fie de două ori mai mânios, mai ales că uneltirea răului se face cu ajutorul unuia pe care îl cheamă Dacian. Sunt convins, totuşi, că niciunul din dacopaţi n-o să-şi amintească un detaliu foarte important în afacerea asta. Plm, nu Burebista a dat foc viilor?

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre politicienii români:
Feministele mi-au explicat de ce nu există femei în politica românească
Elevii români ar introduce votul cenzitar și educația politică, dacă ar fi parlamentari
Întrebarea zilei: Ce-ai vrea să se-ntâmple într-o campanie electorală