Imagine via utilizatorul Flickr Verity Cridlan
Zilele astea, colegii mei de apartament sunt întâmpinați, când vin acasă, de mirosul de costiță prăjită – de obicei, abia când aud cheia în ușă îmi dau seama că sunt mega spart în bucătărie, în niște chiloți cu elasticul rupt, așteptând să întorc costița în tigaie cu furculița de pe o parte pe alta. „Vreți niște costiță?” îi întreb când intră. Acceptă și-mi iartă prezența indecentă indiferent de starea lor sau de momentul zilei. Asta pentru că bucățelele prăjite de costiță sunt absolut delicioase – lucru de care mi-am dat seama târziu în viață.
Videos by VICE
Deși familia mea n-a fost foarte religioasă, am fost crescut după tradiția musulmană și n-am mâncat carne de porc multă vreme. Am rămas cu obiceiul ăsta chiar și după ce LSD-ul mi-a scos din cap puțina devoțiune religioasă pe care o mai aveam. La fel ca mulți copii musulmani de vârsta mea, beam alcool și făceam sex, dar nu mâncam carne de porc. Nici măcar nu m-am gândit vreodată să mănânc porc până la vârsta de 25 de ani. Pe vremea aia eram în Philly și scriam în regim de freelancing. Am vrut să creez un proiect personal care să fie destul de interesant cât să am chef să-l scriu și destul de provocator cât să aibă chef lumea să-l citească. Mi s-a părut o idee bună să mănânc o grămadă de carne de porc și să scriu despre asta.
În următoarele 12 luni, am mâncat carne de porc sub toate formele și am scris despre toate pe un blog intitulat Aventuri cu carne de porc. Subtitlul era „Un musulman mănâncă diverse feluri de carne de porc pentru prima oară în viața lui și își spune gândurile despre ele”.) Partea amuzantă a fost că am avut niște gânduri super dubioase în timp ce mâncam porc. Probabil că majoritatea oamenilor care au mâncat carne de porc toată viața nu-și dau seama, dar carnea de porc are un miros ciudat, de putreziciune. Am simțit mirosul când am mâncat primul fel de carne de porc, o bucată de pepene galben înfășurat în prosciutto. Apoi am simțit mirosul într-un cotlet de porc și apoi când mâncam o coastă de porc. Fiind începător, eram supersensibil la elementul ăsta dubios și, din motivul ăsta, nu am mâncat niciodată purceluși fiind spart – nu voiam să mă gândesc prea mult la asta. Am evitat iarba o vreme cu succes, dar cum fumez destul de regulat pe parcursul zilei, era inevitabil să nu-mi scape o eroare. Bucuria mi-a fost distrusă de un sandviș Philly clasic.
Majoritatea oamenilor asociază Philly cu friptura, dar să știți că orașul are de oferit și niște sendvișuri decadente a-ntâia. Într-o după-amiază de marți, m-am dus cu câțiva prieteni la restaurantul John’s Roast Pork și am dat comanda standard: carne prăjită de porc, provolone, broccoli într-o chiflă imensă. Brânza acoperea mirosul dubios de porc, așa că nu l-am simțit decât atunci când am mușcat. Fiind spart, au început să mi se deruleze în cap idei tipice de musulman: Porcii își mănâncă propriul căcat! Oare de asta are carnea mirosul ăsta oribil? Aproape am vomitat pe fața de masă.
Pentru o clipă, am vrut să renunț la tot experimentul, dar mi-am revenit în drum spre casă. Porcul din ziua de azi are la fel de mult căcat în el ca orice altă carne pe care o mănânc – n-are cum să mă omoare. Mă năpădiseră traumele din copilărie, așa cum mă așteptam. Faptul că fumasem a făcut experiența prea viscerală. Am continuat experimentele, dar după vreun an m-am plictisit și am renunțat la blasfemie.
După asta n-am mâncat carne de porc foarte des. Iar tabuul de a găti carne de porc acasă l-am încălcat abia acum câteva săptămâni. Într-un raft al supermarketului, am găsit 30 de tipuri de costiță tăiată felii – de atunci, consum cel puțin un pachet de costiță pe săptămână. Beneficiile costiței sunt numeroase: e ieftină, e ușor de gătit, oamenii sunt mai drăguți cu tine când îi simt mirosul și produce o grăsime lichidă în tigaie care valorează mai mult decât aurul, după estimările mele. Anticipez un viitor plin de costiță.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Anterior: Iarba și bunele maniere: Tipul care a fost violat de o fată
