Ieşirea din scenă a lui Silvio Berlusconi

Săptămâna trecută, prim-ministrul afemeiat al Italiei a anunțat că se va retrage din funcție în decurs de 20 de zile. Astăzi, incertitudinea cu privire la viitorul economiei italiene a făcut ca rata datoriei să expodeze dincolo de cele șapte procente – același nivel oficial de neplată specific economiilor portugheze, grecești și irlandeze. În termeni simpli, asta înseamnă că Italia e pe punctul de a falimenta. Roma, nu Atena, e acum centrul internațional al crizei economice. Italia, care alcătuiește 20% din întreaga economie europeană, s-ar putea să tragă în jos întreaga zonă euro odată cu ea (mă cac pe mine de frică în timp ce scriu asta), cu șanse să piardă cel mai amuzant fost cântăreț de croazieră transformat în șef de stat/clovn/monstru sexual pe care lumea l-a văzut vreodată.

Robert Petson, editor în domeniul economic la BBC News, explică: „Când rata dobânzii crește la un asemenea nivel, investitorii știu că o țară cu împrumuturi mari nu-și mai poate permite plata datoriilor.” Se consideră practic că Italia nu-și mai poate plăti datoriile publice, care se ridică la aproximativ 1,9 trilioane de euro (adică 1 900 de miliarde de euro, dintre care 31 de miliarde numai în ultimele șase luni). 1 900 de miliarde de euro înseamnă 2 600 de miliarde de dolari. Nu-i rău pentru o țară cu PIB-ul de 2 100 de miliarde de dolari, nu? Datoriile Italiei reprezintă acum 120% din PIB, ceea ce-i destul de mult. Însă oricât de nasol ar fi, nu asta-i problema. Luați în calcul că datoriile publice ale SUA sunt de 14 000 de miliarde de dolari, comparativ cu PIB-ul de 14 300 de dolari. Da, rata e mai mare, însă toată lumea e în datorii și se pare că nu-s multe de făcut în privința asta.

Adevărata problemă e că nimeni nu crede în capacitatea Italiei de a rezolva această criză. Și atunci când majoritatea guvernelor europene, Banca Central-Europeană și cam toți analiștii spun că țara ta e pe punctul de a se duce de râpă, se dovedește că aveau dreptate expreții acestei profeții care se îndeplinește prin ea însăși. Pentru că atunci când toată lumea spune că o să eșuezi, eșuezi. Iar acum toată lumea spune că Italia e la un pas de a se prăbuși total din punct de vedere economic. Așadar, și noi suntem. Ceea ce-i trist.

Ce-i și mai trist, totuși, e că omul responsabil de asta, Silvio Berlusconi, va fi probabil nevoit să înceteze a ne mai distra cu giumbușlucurile lui nebune. A jurat că va demisiona, dar nu înainte de a implementa reformele economice cerute de UE. În calitate de om care crede cu tărie că în Italia clasa politică nu poate face nimic – efectiv, nimic – pentru a schimba cursul istoric inevitabil al economiei, singura diferență veritabilă va fi că politica noastră n-o să mai fie atât de amuzantă.

Într-o țară în care până și cel mai bun politician e cel mai prost din Europa, Silvio Berlusconi era chintesența celui mai prost fel de a fi italian perceput în străinătate. Devenise un mod național de petrecere a timpului liber, să-i urmărești remarcile complet insensibile dar corecte, să-l privești cum flirtează în public cu fiecare fată pe care pune ochii și să-i asculți nenumăratele gafe. Acum ce-o să facem? Va trebui să începem să vorbim serios despre politică? Ce-o să fie Italia fără Silvio? Nu știu suficientă economie să vă pot spune dacă o să reușim să ieșim din criză fără un ajutor de la FMI, dar cunosc destule despre propria-mi țară pentru a vă putea spune că o să fie un loc infinit mai plictisitor.

Vedeți voi, Berlusconi e un om care s-a născut în esență pentru a fi star într-un sitcom rasist și ușor homofob din anii `50. Serialul pe care-l am în minte se numește Oh, Silvio! În el, nevastă-sa, căreia i se pun coarne, și-ar încrucișa mâinile și ar spune titlul de fiecare dată când Silvio ar face ceva foarte „Silvio”, gen să facă o glumă incorectă din punct de vedere politic sau să facă sex cu o prostituată minoră.

Marea veste pentru mine e că de acum va trebui să mă distrez cu ajutorul seturilor mele de seriale Curb, nu de la știri. Adio, Silvio. Îți vom simți lipsa – eu și toți ceilalți fani italieni de comedie.

Traducere: Anca Huzum