Politicienii români care ieri înjurau UE, iar azi vor să fie europarlamentari

E la îndemână să înjuri Europa de pe margine, când tu le știi pe ale tale, iar niște străini de la Bruxelles vin și-ți condiționează apartenența la clubul select numit Uniunea Europeană de respectarea unor reguli. Parcă Uniunea Europeană trebuia să fie despre lapte, miere și bani gratis, cum adică vine la pachet cu niște reguli?

Și așa apare euroscepticismul, cu această realizare că Uniunea Europeană e un părinte exigent care trasează niște limite foarte clare în legătură cu ce poți face ca politician sau cetățean european, nu un mână-largă care-și răsfață odorul necondiționat. Și dacă-n vestul Europei a fost o mișcare relativ fringe până nu demult, popularizată de politicieni anti-establishment precum Nigel Farage, Marine Le Pen sau Salvini, mai la est, euroscepticismul a devenit tot mai mainstream în țări precum Polonia, Ungaria și România. Situația a ajuns atât de gravă încât astăzi, potrivit unui sondaj Eurostat, doar 49% dintre români mai consideră că apartenența la UE este un lucru bun. Asta însă nu-i face neapărat și eurofobi: nu ar vota pentru ieșirea României din UE. Deși, dacă te uiți la discursurile lui Dragnea (și ale PSD-ului) din campanie, te poți întreba de ce mai vrea partidul ăsta în UE când străinii ne otrăvesc cu fructe, Nurofen și pește toxic sau sunt invidioși că noi o să avem comune mai frumoase ca ale lor.

Între timp, și la nivel european e foarte posibil ca o treime din locurile din PE să fie ocupate de populiști anti-europeni după 26 mai.

În mod surprinzător, mulți dintre acești politicieni eurosceptici, chiar și cei mai aprigi dintre ei, care propun desființarea Uniunii Europene, ajung europarlamentari sau își doresc să devină. Și, deși au o problemă cu însăși existența uniunii, n-au nicio reținere în a încasa salariile și pensiile grase ce vin la pachet cu funcția de parlamentar european. Cu toate astea, euroscepticismul românesc, la nivel de demnitari, este mai degrabă o ipocrizie decât un curent înțeles și asumat.

Așadar, pe 26 mai, să nu fii uimit când vei observa că buletinul tău de vot va fi populat și de indivizi sau individe care vorbesc în termeni nu tocmai prietenoși despre UE. Iată o listă cu cei mai importanți dintre ei:

Maria Grapini a fost mult timp considerată o prezență relativ benignă în peisajul politic românesc, o eternă sursă de inspirație pentru memarii și umoriștii profesioniști ai patriei, mereu gata să-i taxeze greșelile gramaticale și pozele în lanuri de maci. Totuși, există și o parte întunecată a ei. Pe lângă gafele din online, de cinci de ani stă pe bani foarte mulți la Bruxelles și înfierează instituțiile europene de fiecare dată când acestea trag de mânecă autoritățile de la București. Mereu cu pretextul că „apără imaginea României” în Europa. Unde „imaginea României” e una și aceeași cu imaginea stăpânilor ce au trimis-o în Parlamentul European. Asta a înțeles că trebuie să facă, în calitate de europarlamentar.

Criticile ei la adresa colegilor de Parlament sau din alte instituții europene nu pleacă niciodată din diferende ideologice sau din vreo dorință profundă de a reforma Uniunea din interior, pentru un viitor mai luminos. Unicul ei rol e de a face PR pentru coaliția PSD-ALDE, de fiecare dată când aceasta comite o năzdrăvănie contrară principiilor UE. E un soi de More than pub al lui Dragnea, Tăriceanu și Dan Voiculescu.

Când PE a adoptat o rezoluție privind nerespectarea statului de drept în România, blajina Grapini s-a activat c-o declarație furtunoasă la adresa colegilor săi:

Uneori, retorica ei anti-UE poate deveni uimitor de înverșunată. Și, spre deosebire de Dăncilă, care doar repetă papagalicește ce i-au scris alții pe foi, Grapini chiar pare să creadă în ce spune. După o altă dezbatere recentă din PE despre situația statului de drept din România, europarlamentara a dat din nou de a julit:

„Este un eșec această dezbatere. Liderii lipsesc de aici, sunt lași. Recent, domnul Weber a îndrăznit să vină în ţara mea, în România, să spună Guvernului să sisteze un proces în derulare. (…) Prin intervenţiile oficialilor europeni de fapt aţi afectat justiţia din România. Guvernul României, pe preşedinţia rotativă are succces, vă pare rău că are succes?”

Totuși, iată că acum caută să fie realeasă pentru același post. Banii-s frumoși, ce-i drept.

Îl mai ții minte pe Bogdan Diaconu, fostul parlamentar PSD, prieten al lui Sebastian Ghiță, poreclit de presă „noul Vadim”? Vești proaste, încă mai există și candidează la europarlamentarele din 26 mai din partea Partidului România Unită (PRU). După rezultatele dezastruoase din 2016, când, cu tot sprijinul lui Ponta și al televiziunii lui Ghiță, el și partidul său de buzunar au obținut doar 2,5%, probabil te-ai fi așteptat să dispară de tot din peisajul politic românesc. Dar iată-l sănătos, voios, cu toate semnăturile necesare strânse (cum s-o simți Demos?), făcându-și campanie prin toată țara.

Scopul e de a prinde un post călduț, bine plătit, pe cinci ani, dar retorica a rămas la fel de ultranaționalistă și anti-UE ca acum trei ani, când candida pentru Parlament. Nici nu trebuie să scrollezi prea mult pe pagina sa de Facebook pentru a observa asta. Se luptă cu toți: „soroșistul vândut străinilor” Julien Dacian Cioloș (Julien în față, să se vadă că nu-i român adevărat), cu mafia austriacă a lemnului, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, despre care afirmă că-i considerat trădător de țară vândut rușilor în Polonia, dar și cu UE în general, ca entitate suprastatală.

„Poate că nu ai știut că România este o țară independentă și suverană. Poate că nici de Kogălniceanu nu ai auzit. Dar pentru că e și ziua ta azi, voi fi mai îngăduitor cu tine decât meriți”, își începe el o tiradă anti-UE cu ocazia zilei Europei din 9 mai. Mai departe, îi amintește Uniunii Europene că nici măcar nu exista când noi, românii, „scriam istorie aici”. O ceartă totodată c-a luat-o pe un drum greșit, pavat de „elitele globaliste”. Nu ezită nici să arunce o comparație cu Germania Nazistă:

Îi vorbește Uniunii Europene ca un misogin bătrân care apelează toate femeile, indiferent de vârstă, cu „domnișoară” sau „fetițo”:

„Măi, fetițo, dă-mi voie să te alint așa, nu relațiile homosexuale ar trebui să te pasioneze, ci faptul că Marea Britanie te-a părăsit! Ai vărsat vreo lacrimă? Sau te-a liniștit doamna Angela, matroana populară care nu are copii și nu are cum să priceapă ce este familia? Sau poate te-a liniștit Gazprom, sponsor oficial al UEFA Champions League.”

Te rog să mai remarci cum Bogdan Diaconu se erijează astăzi într-un aprig oponent al Rusiei. Tusk e vândut rușilor, UE la fel, până și fotbalul european și-a vândut sufletul marelui țar de la Răsărit. Vorbim despre același om care până nu demult scria editoriale pentru Vocea Rusiei (care între timp a fost înlocuită de Sputnik) și care-n 2016 se alia cu partidul lui Mateusz Piskorski, un activist polonez cunoscut la el în țară pentru apropierea de Rusia (a și fost acuzat, respectiv arestat pentru spionaj în favoarea rușilor).

Dacă te-ai născut ieri, probabil ești surprins/ă să-l vezi pe Ponta, candidat din partea Pro România, pe această listă. În ultimii doi ani a încercat să-și cultive o imagine de disident, de social-democrat pro-european care a fost izgonit din PSD de un Daddy corupt și tot mai izolaționist. Dar, dacă-i studiezi puțin trecutul nu foarte îndepărtat, vei observa că e făcut din același aluat ca Dragnea: pro-UE când e convenabil și poate mânca o pâine din asta, anti-UE când oficialii europeni semnalează încălcări ale statului de drept.

În primul rând, a susținut PRU - una dintre cele mai anti-europene și naționaliste formațiuni politice - la alegerile parlamentare din 2016. „Am tot respectul și prietenia pentru toți cei care vor vota PRU sau ALDE, cred că toți aceștia vor binele României și al românilor!”, declara Ponta acum trei ani, cu doar două zile înaintea votului.

Dar bazele curentului anti-european din PSD, atât de prezent astăzi, au fost puse în 2012, în timpului suspendării controversate a președintelui de atunci, Traian Băsescu. Ponta și Crin Antonescu, partenerul său USL-ist, n-au fost niciodată la fel de virulenți ca Dragnea și Tăriceanu, dar euroscepticismul n-ar fi căpătat niciodată amploarea de acum, dacă nu l-ar fi adus ei în mainstream, cu declarații precum „ce, suntem colonie?” sau „nu Merkel votează la referendum”.

Sigur, ai putea crede că reacțiile anti-europene de atunci ale fostului premier nu porneau dintr-o convingere personală, ideologică, doar era agasat că mai marii Europei nu-l lasă să facă ce-l taie capul. Dar asta nu explică pozițiile de politică externă pe care le-a avut de-a lungul timpului, luând deseori partea unor lideri autoritari în dauna Uniunii. Cea mai cunoscută e tovărășia cu Erdogan, pe care l-a apărat cu fiecare ocazie, indiferent de abuzurile comise de acesta în Turcia.

„Poporul turc a votat și rezultatul nu este contestat de nimeni (…). Problema este că Uniunea Europeană nu este mulțumită de rezultat, nici presa internațională, nici deontologii și Propaganda din țara noastră”, afirma Ponta victorios în urmă cu doi ani, după referendumul controversat din Turcia care l-a făcut pe Erdogan șef pe vecie.

O retorică tot mai pronunțată anti-UE s-a văzut și din partea doamnelor de fier din ALDE, Norica Nicolai și Renate Weber, ambele europarlamentare care candidează pentru un nou mandat.

După ce liderul grupului european ALDE, Guy Verhofstadt, l-a avertizat de mai multe ori pe Tăriceanu că nu-i de joacă cu independența justiției și recomandările Comisiei de la Veneția, Norica Nicolai a pus picioru-n prag:

Substratul șantajist e evident: dacă ne mai bateți mult la cap, poate plecăm și noi din UE, cum au făcut-o alții. Renate Weber joacă-n aproximativ același registru: când nu se rățoiește la Juncker și alți lideri europeni, face jocurile lui Putin, prin declarații iresponsabile precum „i-am provocat pe ruși prin instalarea scutului anti-rachetă de la Deveselu”.

Niciuna dintre ele, nici Weber, nici Norica n-o să predice ieșirea României din UE cu subiect și predicat, dar e clar că prin declarațiile lor nu fac decât să întărească discursul suveranist și anti-UE atât de popular astăzi în Europa. Totul ca să-și protejeze stăpânii de la București, pentru că de aia s-au dus la Bruxelles, pentru IMAGINEA României, adică a stăpânilor.