Mitul petrecerilor cu supradoze de heroină

Când am primit prima doză de naloxonă - medicamentul care poate inversa efectele unei supradoze de opioide - băgam deja heroină zilnic de un an și jumătate. Nu eram doar dependentă psihologic, ci și fizic. Fiind dependentă de un opioid, atunci când naloxona și-a făcut efectul, nu doar că am putut să respir din nou, am primit și un brânci către sevraj.

A început ca un val de anxietate, atât de profund și intens încât s-a prăvălit asupra corpului meu ca o lovitură fizică. Luasem și Xanax, o benzodiazepină care sporește efectele sedative ale opioidelor și poate împiedica producerea de amintiri. Iar eu, una, nu-mi amintesc prea multe. Țin minte doar că tremuram violent, ca o persoană care renunțase la controlul asupra propriului corp și ceda forței sevrajului violent.

„Petrecerile cu Narcan” au ajuns la știri în 2017, când publicații precum Atlanta Journal-Constitution au început să scrie că sunt cel mai nou blestem care s-a abătut asupra comunităților lor (știrea citată pare să fi fost ștearsă). Consumatorii de opioide fac provizii de Narcan la comun (principala denumire comercială a naloxonei) și, pe rând, fac supradoze intenționat ca apoi să se trezească reciproc din trip. Cei care cred în mitul ăsta spun că indivizii de la petrecerile astea pot „consuma câte opioide vor” ca să atingă un nivel optim de high și se bazează pe faptul că au Narcan ca să se trezească.

În poveștile astea despre care s-a scris prea puțin, existența petrecerilor pare să fie confirmată de membri ai forțelor de ordine sau paramedici, care sunt chemați de urgență. Arareori există surse directe, cum ar fi invitați la petreceri care pot să confirme că au participat la un astfel de eveniment. Din povești lipsesc adeseori comentarii din partea doctorilor sau a altor oameni care tratează adicțiile, care ar putea lejer să demonteze ideea că naloxona „oferă consumatorilor de droguri un val de adrenalină”, după cum a explicat WFXT Boston.

Cu toate astea, zvonurile au persistat. Petrecerile cu Narcan au ajuns chiar și într-o lucrare controversată, publicată la începutul acestui an, în care doi economiști susțin că, dintr-o perspectivă cantitativă, „deși naloxona are mare potențial ca strategie de reducere a daunelor… încurajează comportamente și mai riscante în privința abuzului de opioide”. Ca și alte știri recente despre petrecerile astea, lucrarea recunoaște lipsa dovezilor care să afirme acest zvon, dar continuă să susțină că aceste petreceri reprezintă un trend periculos, în care naloxona promovează comportamentul infracțional și consumul necugetat de droguri.

Pentru oamenii care sunt de acord cu articolele, reanimarea acestui segment anume al populației - consumatorii de droguri - înseamnă promovarea unei infracționalități continue, din moment ce oamenii dependenți de opioide ilegale vor continua să le consume. În plus, se argumentează că naloxona face consumul de opioide mai atrăgător, pentru că scade probabilitatea unei supradoze fatale. Una peste alta, se face aluzie că viețile consumatorilor de droguri nu merită să fie salvate.

Autorii lucrării pretind că în unele zone în care naloxona e distribuită într-o proporție mai mare chiar se înregistrează o sporire a numărului de decese prin supradoză, despre care susțin că nu e o simplă corelație, ci cauzalitate. Concluziile astea indică faptul că utilizatorii se simt mai în siguranță să consume necugetat droguri și să organizeze petreceri cu Narcan, „deși e neclar cât de des chiar au loc astfel de evenimente”, din cauza disponibilității mari a naloxonei. Din lucrarea lor, s-ar putea deduce că substanța e asociată cu infracționalitatea și moartea (autorii lucrării au refuzat să comenteze pentru acest articol).

Însă unii doctori care tratează direct populația care necesită naloxonă împărtășesc un punct de vedere diferit. „Dintr-o perspectivă medicală și fiziologică, [petrecerile cu Narcan] n-au absolut nicio noimă. Conceptul e extrem de absurd”, spune Ryan Marino, medic de urgență și toxicolog la Facultatea de Medicină a Universității din Pittsburgh. „Să te faci praf pe Narcan e o experiență extrem de incomodă pentru cei care consumă cu regularitate opioide.”

„Povestea [petrecerilor cu Narcan] pare complet ridicolă și e încă un exemplu de știri false și isterie în jurul consumatorilor de droguri”, e de acord și Sarah Wakeman, director medical al Inițiativei pentru Tulburări de Consum de Substanțe de la Spitalul General din Massachusetts și profesor asistent de medicină la Universitatea Harvard. „În primul rând, un consumator activ și regulat de opioide va vrea să evite, în general, experiența de a fi aruncat pe loc în sevraj acut, un efect al naloxonei… Apoi, oamenii vor să se simtă bine din nou, ceea ce costă bani și necesită mai multe opioide.” După părerea ei, ideea că cineva ar vrea să i se administreze intenționat naloxonă e „ridicolă”.

Sevrajul violent este o stare bruscă și acută, care se petrece când unui dependent i se golesc receptorii de opioide. Daniel Oldham, un zugrav în vârstă de 39 de ani din Alabama, a fost reanimat cu naloxonă de trei ori. În timp ce-și amintea de două dintre acele dăți, a început să tremure. O senzație stranie de răceală i-a inundat corpul în timp ce-i urca pe șira spinării. Tâmplele i s-au umplut de sudoare, apoi pieptul, apoi membrele, până când întregul corp era umed și înghețat. „Primul lucru care-mi trece prin cap e: O să mă duc la spital, o să mă duc la închisoare sau oare pot să mă văd cu dealerul meu de heroină?. Aproape că te-a omorât adineauri, dar mai vrei. Atât ești de bolnav”, îmi spune Oldham.

Încă îmi mai amintesc cum am început să merg în viteză pe străzile umede din Seattle, după o supradoză și o reanimare cu naloxonă. Hiperventilam în timp ce încercam să ajung la hotelul cochet din centru al dealerului meu cât mai repede cu putință. Efectul naloxonei durează doar vreo 30 de minute, dar încă nu trecuse, deci puteam să mai simt fiorii sevrajului trecându-mi prin piele și o poftă de heroină atât de intensă încât puteam să-i simt gustul bolnăvicios. Nu voiam să mor și cu siguranță nu voiam să fiu reanimată din nou cu naloxonă. Nu la asta speram, nu am avut vreun gând reconfortant cu privire la asta, nici măcar o dată în timpul celor nouă supradoze prin care am trecut. Voiam doar alinare. Dacă aș fi fost vreodată invitată la o petrecere cu Narcan, cât timp am fost activ dependentă, aș fi refuzat vehement.

Și-atunci cum rămâne cu ideea că distribuirea de naloxonă creează mai multă criminalitate, pentru că le permite oamenilor care comit infracțiuni să trăiască mai mult? E clar că atât povestea lui Oldham, cât și a mea, susțin teoria asta. La urma urmei, nu ne-am dus să băgăm și mai multă heroină cu prima ocazie?

„Societatea, în mod fundamental, nu pune preț pe viețile oamenilor care consumă droguri”, explică Wakeman. „Ideea de a încerca să salvăm viața unei persoane și s-o menținem în siguranță, fără scopul explicit de a o împiedica să mai consume droguri e complicat de înțeles pentru unii oameni.”

Dependența e o problemă medicală complexă, determinată de factori genetici și de mediu unici pentru fiecare persoană. E definită drept „consumul compulsiv de droguri, în ciuda consecințelor negative”. Una dintre acele repercusiuni este amenințarea morții. Asta înseamnă că, deși unii ajung să se sperie atât de tare de o supradoză, încât reușesc să se oprească imediat, majoritatea nu pot. Studiile au arătat că, atunci când vine vorba de opioide, medicamentele terapeutice pentru dependenți, cum ar fi metadona și bunprenorfina sunt instrumentele cu cea mai mare rată de succes.

Fără acces prompt la astfel de medicamente, supraviețuitorii supradozelor probabil vor continua să consume, chiar dacă nu vor. S-ar putea să fie adevărat că naloxona conduce, tehnic vorbind, la mai multă infracționalitate, pentru că le permite oamenilor să supraviețuiască și să continue să ia droguri ilegale, dar adevărul ăsta dă roade pentru că hrănește lipsa de empatie față de oamenii care consumă droguri pe care țara a decis să le incrimineze.

Dacă aceste droguri ar fi decriminalizate sau dacă oamenii care supraviețuiesc supradozelor ar avea acces mai bun la tratament, naloxona nu ar mai fi văzută drept „promotoare a activității infracționale”. Ar fi văzută pur și simplu drept susținătoare a vieții.

Și asta e exact ce vrea să facă Lisa Smith, din North Carolina, când participă la adevăratele petreceri cu Narcan, evenimente organizate de comunitate pentru a promova reducerea riscurilor. „[E] ca o petrecere cu vânzare de produse, dar cu Narcan”, explică Smith ușor amuzată. „Se pun mesele și lucrăm împreună la producerea de kituri cu naloxonă, pe care le trimitem la coaliția pentru reducerea riscurilor.”

Nimeni nu se droghează. De fapt, Smith nici nu prea știe mare lucru despre droguri. A ajuns să se implice pentru că voia să contribuie la salvarea altor familii de la durerea de nespus cu care trăiește din decembrie 2016, când fiul ei a murit din cauza unei supradoze de opioide.

„N-am crezut vreodată că o să ia heroină. Era un puști deștept, mergea la facultate. Încerca să-și găsească un job”, spune Smith. Astăzi, ea încearcă să asigure cât mai multă naloxonă lumii. „Scopul meu e să elimin stigmatul”, zice ea, adăugând „rușine să-mi fie că am crezut că e ceva ce se petrece doar într-un gang jegos. Nu e. Am cunoscut atât de mulți oameni minunați, cu brațele deschise”.

„Pur și simplu nu pot să spun cât de importantă e naloxona”, spune Marino. „La urma urmei, totul se rezumă la faptul că unii sunt ok ca alți oameni să moară. Dacă cineva își asumă asta, nu prea ai ce să-i spui.”

Evident, „petrecerile cu Narcan” nu sunt primul exemplu de mit care se propagă în jurul unei populații stigmatizate. Recent, mai mulți reprezentanți oficiali ai forțelor de ordine au susținut că s-au contaminat prin contactul cu fentanil pudră, deși chestia asta e aproape imposibilă.

A devenit parte din narațiunea mass mediei conservatoare să dezumanizeze oamenii care consumă droguri, prin răspândirea de zvonuri despre comportamente clar aberante: canibalism comis de oameni prăjiți pe săruri de baie sau stropitul marijuanei cu fentanil într-o tentativă de a ucide adolescenți, de exemplu. Până foarte de curând, era normal să auzi politicienii etichetând oamenii cu tulburări de consum de droguri drept demoni imorali, care merită pedepsiți, și deși asta se schimbă încet, în favoarea unei abordări medicale, vechea retorică a războiului împotriva drogurilor otrăvește în continuare sentimentele publicului larg față de consumatori.

Poate că cineva a auzit despre o petrecere asemănătoare cu cele la care merge Smith și a tras singur concluziile, din nume. Sau poate că un părinte și-a prins adolescentul consumând droguri, cu Narcanul așezat pe pat. Indiferent de origine, e clar că mitul ăsta se bazează mai puțin pe realitate și mai mult pe frica față de consumatorii de droguri, pe care îi expune într-un mod vulnerabil până când se lămuresc lucrurile.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.