Am fost la meciul FCSB-Dinamo și rasismul m-a pocnit mai rău decât petardele

FCSB nu e Steaua, Dinamo cică nu e adevăratul Dinamo, dar chiar și așa la Arena Națională s-au strâns sâmbătă seara 30 de mii de oameni. E derby-ul unui campionat în care, la ora actuală, echipele astea ocupă locurile nouă și zece. Aproape o treime din suporteri au venit pentru Dinamo, în peluza oaspeților. S-a vrut o mobilizare specială, pentru că se împlineau 19 ani de când a murit Cătălin Hîldan, unicul căpitan. Hîldan nu a apucat să joace pe Arenă sau pe vreun stadion nou, a murit pe teren la Oltenița, în 2000, când Ion Iliescu revenea la putere, când Nokia cincizecișiunuzece era iPhone-ul zilelor noastre și când galeria lui Dinamo își încuraja cu drag portarul marocan mulatru: „Fouhami cremă de ghete / face laba pe perete, ale ale ale, aleeee!”. A se nota că dinamoviștii îl alintau pe Fouhami, chiar dacă îl considerau inferior. Îl luasera în foster, cum ar veni.

Altfel stăteau lucrurile când în Groapă venea Rapidul aka Țiganii. Cam în vremea aia Nuova Guardia, galeria alb-roșie, afișa un banner prin care rivalilor din Giulești li se dădeau o veste bună și două proaste: „Mareșalul Antonescu a murit, mama lui trăiește. Și e însărcinată”. În peluze ardeau torțele, rasismul era sinonim cu caterinca, iar boșii din fotbal făceau nestingheriți milioanele. Lor le plăcea la negru (pun intended).

Aproape 20 de ani mai târziu, așadar, suporterul român vine în continuare la meci ca la război, să dea p-afară ura, iar stadionul, fie el și de cinci stele, nu e altceva decât o canalizare uriașă care nu poate face față. Scandarea „Am avut și vom avea mereu boală pe țigani” e poate cel mai bun exemplu că lucrurile nu s-au schimbat decât de formă, la mișto, și că peluza rămâne un focar de infecție. Totul cu complicitatea șefilor din fotbal, dar și a jucătorilor și antrenorilor.

Sunt cinci ani de când petardele și torțele sunt interzise oficial pe stadioane, așa că, teoretic, oficialii care conduc fotbalul românesc și-au făcut treaba. În practică, însă, controlul la stadion e o glumă proastă. Mi s-a părut că e mai greu să intri cu un cui sau un pill la un festival de muzică decât cu o petardă la meci. Galeria trece prin mâinile unei firme private de securitate, oamenii ăia cu veste galbene numiți stewarzi.

Am intrat cu două brichete și două atingeri amicale, pe brațe și pulpă. La control asistă și jandarmii, care îi știu pe ăia cu turbulențe. Un grup de cinci-șase ultrași vine în fugă spre jandarmi, sanki să-i ia pe sus. E o caterincă, râd băieții, râd și jandarmii. „Hai, la cort”, le zice un coordonator în uniformă. Ăia se conformează amuzați și măguliți de atenție. Sunt speciali și se cred inteligenți. Știu deja că petardele sunt introduse de alții, low profile, în stadion și că totul e de fapt o mică întârziere. Ies de acolo mai șmecheri decât au intrat și strigă fericiți: „Cea mai proastă meserieeeee este la Jandarmerieeeee!”.

O oră mai târziu, în peluză bubuie zeci de petarde, trei dintre ele chiar în spatele meu. Băiețașii și-au îndeplinit misiunea de a arunca aiurea cu petarde printre alți băiețași, suporteri de rând, femei, copii și vârstnici. La televizor nu se văd oamenii care se țin de urechi, speriați. Se vede frumos coregrafia, iar clubul Dinamo se pregătește să achite o amendă modică. Pe ultrași îi doare în pulă, și-au bifat fișa postului. Mie îmi țiuie urechile de mor, extra bonus pentru culori.

Dinamo dă relativ repede gol. Nu-l văd, preocupat să țin o fâșie din bannerul desfășurat peste suporteri în memoria lui Hîldan. Strig însă „Muie Steaua” cât pot eu de tare. Ridic fularul:

FC-eee
FC Dinamo știi că eu voi fi
Alătuuuri
Căci fără tine n-aș putea trăi
Hai bateee
Adu-ne punctele să fim primii
Dinaamooo
Joacă din adâncul inimii.

Un sfert de oră sectorul meu de peluză e când cu ochii la meci, când la tipul tatuat cu o cruce pe gât, același care ne-a distrat pe toți când unu' Ștefan Stan (aflu că e primul câștigător de la Vocea României) a cântat un imn penibil, România, te iubesc, chipurile compus special pentru Liga 1, pentru „a duce mai departe spiritul românesc”. Spirit care se simte din plin într-o peluză de stadion. Tipul cu cruce are o evidentă problemă cu homosexualii, orientare în care l-a inclus și pe Stan, în ceea ce ar fi trebuit sa fie momentul lui de glorie.

FCSB egalează. Gol Coman. Minutul 28. Dau cu pumnul în scaun în aceeași clipă în care pleacă în zbor un „Poponaruleeeeeee!” aruncat de ultrașul religios către gazon. Bai, am înțeles că nu-ți place diversitatea, dar alt cuvânt mai știi?

Prin minutul 30, același Florinel Coman se pregătește să bată un corner. Galeria Dinamo fluieră și i-o dă cu morți și etnie. Coman aplaudă ironic. Ultrașii aruncă în teren cu ce apucă și nu-l mai scot din „țigan spurcat”. Arbitrul oprește meciul pentru zece minute. E Istvan Kovacs, delegat și la meciuri de-afară, din cupe europene.

„Afară, afară, cu ungurii din țară”, se aude din peluză, în timp ce jucătorii merg spre vestiare pentru pauza forțată. Ultrașii devin vedetele, cui îi mai pasă de derby? La începutul meciului crainicul a făcut apel la civilizație: „Rasismul nu are ce căuta pe stadioane”, s-a spus. Aceeași voce transmite acum că galeria oaspeților ar putea fi evacuată în întregime (ya', right) și că meciul ar putea fi oprit definitiv.

Poate, în viitor, o lege „antițigănism” ar sancționa pe bune astfel de derapaje. Nu vrei să te duci la închisoare pentru scandări rasiste, mă gândesc.

Acum însă nimic nu-i oprește pe fanii dinamoviști. Abia după încă vreo cinci minute oamenii se mai liniștesc. S-au plictisit de țigani și unguri, li s-a făcut chef de patriotism. „Deșteaptă-te române” pornește lansat ca Messi din piepturile românilor puri, dar cade în lălăială după câteva versuri. Ultrașii nu le au cu poezia și, deși iubesc România, nu știu imnul pe de rost. La „Treceți batalioane romane Carpații” galeria Dinamo e prinsă în offside de-a binelea. Așa că momentul e depășit onorabil cu „Muie Steaua, muie Steaua, hei, hei” (la care mă alătur cu sinceritate) și partida poate reîncepe. Amenda pentru rasism e de regulă între 15 și 30 de mii de lei, iar cluburile riscă și un meci-două fără galerie, în cazul ăsta, în deplasare. Ultrasul român spune: ce-am avut și ce-am pierdut!

„Un milion de ciori, o singură soluție: Antonescu. Unguri, țigani… jidani n-aveți?” Mizeriile strigate în anii 2000 pe stadioane se rostogolesc și acum, mai rapid decat poate Dan Nistor să dea mingea la întâlnire sau Florinel Coman să dribleze. Sâmbătă seara Coman a fost ținta vie pentru peluză. Joacă bine, așa că în capul lui se sparg toate. Ghinionul lui Florinel, norocul lui Eddy Harlem Gnohere (jucător francez de culoare). Când juca la Dinamo, mii de oameni ovaționau „Bizoonul, bizooonul”. Atunci ultrașii nu vedeau culoare, iar forța fizică a atacantului era mândria peluzei. Acum e pasăre spurcată cu mușchi și aude un stadion care imită gorile. Dar tot românul Coman e preferatul galeriei în seara asta.

Meciul se termină egal. Sunt mulțumit, deși simt că am fi putut să batem. Galeria trebuie să mai stea zece minute în cușcă, până pleacă steliștii de pe stadion. Porțile rămân închise, lumea se adună buluc și așteaptă eliberarea din țarc. Se mai trezește câte unul să înceapă un cântecel despre familie, băgat și scos și imediat mulțimea face cor. La un moment dat pornește poezia dedicată fiicei lui MM Stoica, între timp plecat de la FCSB. E atât de scârbos, că nu merită să-l reproduc. Îmi țiuie urechea în continuare de la petardele alea de căcat și nu vreau decât să plec.

Pe teren e iureș cu suporteri, un banner și jandarmi. Nu vedem ce se întâmplă acolo, dar se huiduie și se înjură oricum, de la distanță. Unii se înghesuie să filmeze momentele de goană de pe gazon, alți se retrag tușind de la fumul de petarde, unul apucă un stingător și-l apasă, iese niște spumă albă care se împrăștie printre suporteri, fuge amuzant de fapta lui rebelă. Așa e la derby-uri. Ești prost.

Alea zece minute au trecut: „Deschideți, bă, porțile, că e penibil”. Porțile rămân închise exact cât să-i facă pe toți frustrați pe Jandarmerie. Și 10 august e încă viu în memoria noastră. Oricum oamenii pleacă pe un culoar și zona e împânzită, la ce folosesc incitările astea?

După câteva sute de metri fac stânga spre Vatra Luminoasă, îmi ascund fularul și trec printre suporteri FCSB-iști. Ajung acasă la timp, să văd cum dau cu subsemnatul pe sticlă jucătorii și antrenorii. Știi deja clișeele: meci greu, suporterii au fost al 12-lea jucător, noi meritam să câștigăm, ne-a furat arbitrul și tot așa.

Pe Bogdan Vintilă, antrenorul de la FCSB, l-au întrebat jurnaliștii de două ori despre agresiunea asupra lui Coman. „Nu comentez lucruri din acestea” a fost răspunsul. De parcă îl întreba cineva despre starea națiunii sau despre violența domestică. „Întrebați-mă de fotbal” e alt răspuns cretin pe care îl poți auzi din gura unui mister care se eschivează. Nu, mister! Prin răspunsurile astea nu ești altceva decât un complice. Ăștia de pe la noi, slugi la patron, se uită la Mourinho, Klopp sau Guardiola și nu sunt în stare nici măcar să-i copieze în discurs. Dar știu să vină la emisiuni comode, după un meci câștigat pe la Clinceni, și să se dea rotunzi:

Cu alte cuvinte, ipocrizie, ignoranță, prostie și impostură. „Florinel e un caracter puternic și se antrenează bine.” Hai cu rasismul sub gazon, mai ales că patron la FCSB e oricum un xenofob și un rasist, cu Dumnezeu în sus și-n jos. Același Dumnezeu care-i spune că el este și cel mai bun psiholog pentru echipă.

Când l-au întrebat pe Coman despre agresiunea verbală la care a fost supus, a zis că nu-l interesează. El știe că e un jucător bun, că banii vin, c-o să plece p-afară, dacă are noroc, și că ăia sunt oricum niște căcați pe lângă el. Nu pune el botul la scandări rasiste. Ce nu înțelege Coman e că ar trebui sa fie primul care reacționează și sancționează astfel de ieșiri obscene. Mă gândesc că prin Făurei sau Suceava sunt o mulțime de mici Comani care înțeleg de la televizor că a fi agresat de peluză pentru că „ești țigan” e normalitate.

Jucătorii au la rândul lor o responsabilitate, fără să mai conteze ce culoare porți pe tine. Căpitanul lui Dinamo, Dan Nistor, e la fel de complice în scandalul ăsta. Nistor îi apără mereu pe ultrași, așa înțelege el că trebuie să fie un simbol. Justificarea eternă: „E derby, e tensiune, e normal să fie așa”.

E tarziu, nu mai am chef de derby, închid televizorul. Mă culc nervos și cu senzația că creștinul din peluză care urăște gayii doarme mult mai bine.

E deja clișeu să spui că rasismul e molimă pe stadioane. Ieșiri rasiste se întâmplă în toată lumea și sunt sancționate în funcție de nivelul de civilizație a fiecărei țări și societăți. În final, totul se sparge oricum în sufletul jucătorului: cât poate să ducă, ce mecanisme are, dacă se lasă sau nu afectat.

Între Lukaku (atacant de culoare la Anderlecht, Chelsea, Everton, Man United, Inter) și Coman nu sunt mari diferențe: amândoi au plecat din sărăcie și și-au dorit să ajungă fotbaliști profesioniști. Primul a înțeles însă că odată ajuns sus, dincolo de bani și faimă, are și o misiune socială.

Într-o scrisoare deschisă, Romelu Lukaku a povestit cât a tras să ajungă unde a ajuns, cum întindea maică-sa laptele cu apă și mai ales cum îl tratau suporterii și presa. „Când făceam un meci bun, eram atacantul belgian Romelu Lukaku. Când jucam prost, îmi spuneau atacantul belgian cu origini congoleze.”

Mai nou, Romelu se luptă cu rasismul la Inter Milano, în Italia: recent fanii lui Caliagri au imitat maimuța când se pregătea să bată un penalty. Curva Nord, galeria lui Inter, i-a transmis jucătorului său că, de fapt, gesturile rivalilor reprezintă o formă de respect, că n-a fost nimic rasist acolo și că așa e în Italia.

La București, Florinel Coman e un caracter tare, cum îl laudă antrenorul său. Se pregătește poate de o nouă apariție în presa tabloidă și abia așteaptă ziua în care o să plece din spelunca asta de campionat. A și uitat că l-au făcut ăia „țigan”, ba chiar și-a cerut scuze că a aplaudat ironic galeria lui Dinamo.

„Nu ştiu, ce pot să spun? Este normal, e galeria adversă, doar nu era să mă aplaude.”

Coman e talentat în draci, e Lukaku. Dar Florinel nu e Romelu și nici nu va fi vreodată.