Săptămâna Schimbărilor Climatice

De ce trebuie să vorbim despre cum am distrus mediul

VICE e unul dintre sutele de birouri din jurul lumii care se alătură inițiativei de a salva planeta.
mediu
Ilustrație de Reza Mustar

Săptămâna Schimbărilor Climatice e o inițiativă care urmărește să acopere mai mult și mai bine criza climatică globală. VICE e una dintre cele 250 de publicații din întreaga lume care s-au alăturat demersului de-a lungul timpului.

De luni până pe 23 septembrie, înainte de Summitul ONU pentru mediu de pe 23 septembrie și protestul de pe 20 septembrie, birourile VICE din Europa și Asia scriu despre extremele de care are parte planeta. Din România până în India, am examinat cele mai mari probleme din fiecare țară ca să arătăm cât de necesară e schimbarea la nivel global.

Publicitate

Câteva dintre articolele de săptămâna asta vorbesc despre secetă, orașe scufundate sub apă, fotografii cu cele mai jegoase râuri din Indonezia, lista neagră a companiilor care poluează România, cum e să strângi gunoiul și să recuperezi cadavre din Himalaya.

E important să arătăm lucrurile așa cum sunt și soluțiile: sunt la fel de extreme.

Spre finalul săptămânii, reporterii din întreaga lume vor fi pe teren ca să acopere protestele pentru mediu pe conturile de Instagram.

Și, deși proiectul ține doar o săptămână, asta nu ne va opri să continuăm să scriem despre problemele de mediu cum am făcut-o și până acum.

Abonează-te la newsletterul VICE despre Săptămâna Schimbărilor Climatice, în care vei primi cele mai bune articole despre mediu.

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.