FYI.

This story is over 5 years old.

Să fii degustător de Nutella nu e jobul la care visezi încă din copilărie

Nici măcar nu apuci să mănânci Nutella.
Fotografie: Chris Liverani | Unsplash | CC0

Articol apărut inițial pe Munchies.

Jobul perfect nu există. Mereu va fi ceva de care să te plângi, chiar dacă e doar faptul că trebuie să urmezi o carieră, ca să fii acceptat de societate. Dar pentru că joburile convenționale nu prea intră în categoria de „cariera visurilor tale”, ne aruncăm în niște ocupații neconvenționale. Pentru unii, ar putea fi să aibă grijă de pisicile vagabonde de pe o insulă grecească, iar pentru alții ar fi un job la fabrica de Nutella.

Publicitate

Anunțul pentru un job ca degustător Nutella a făcut înconjurul lumii. Mai multe site-uri de știri au vorbit despre post, care, aparent, e cam dus cu zăhărelul. Ideea de a fi un angajat al companiei, din orașul italian Alba, însărcinat cu responsabilitatea de a se asigura că fiecare felie de toast se bucură de cea mai bună cremă de alune de pădure cu ciocolată pare ceva de vis. Dar nu totul e la fel de dulce ca o felie de Nutella.

E ceva destul de suspect în descrierea acestui job. Deși nu vrem să năruim visurile nimănui, e de responsabilitatea noastră să te ancorăm la realitate.

Nu apuci să mănânci pic de Nutella

Ce pot spune? Degustătorul de Nutella care se caută nu e deloc un degustător. Conform postării oficiale a jobului, ei caută critici senzoriali, care „să învețe să deguste cacao, alune tocate și alte dulciuri semifinite.” Desigur, toate ingredientele astea ajung în borcanul de Nutella, dar nu tu o să apuci să guști produsul final.

Nu spera la siguranța locului de muncă

În decursul unui training plătit vei fi transformat într-un critic senzorial și vei învăța cum să miroși și să deguști corect. Cursul îți va oferi și capacitatea de a „captura în cuvinte ce anume percepi, în timpul degustărilor de produse semifinite.” Doar cei care vor fi considerați eligibili vor primi un contract de muncă. Restul vor fi excluși din acest prestigios club de Nutelliști.

Jobul este în Italia și în italiană

Ca să devii un critic senzorial pentru producătorul Nutella, Ferrero, nu ai cum să eviți mutarea în Alba, Italia. Acest oraș este în regiune italiană Piedmont, înconjurată de podgorii faimoase și livezi de fructe. Pe lângă Ferrero, industria din Alba e compusă dintr-o singură altă companie, care se pare că e cel mai mare producător de podele și bile din PVC. Dacă asta nu sună ca un oraș cool și urban în care să te muți, atunci nu mai știu ce e cool.

Publicitate

Limba italiană e încă un criteriu de excludere pentru oricine a cărui competențe lingvistice se rezumă doar la a comanda pizza. Pentru oricine care stăpânește limba: per favore continua a leggere.

Nu o să te îmbogățești

Să câștigi cât să te întreții e o provocare financiară ca degustător Nutella. Jobul part-time, dacă l-ai primi după training, este limitat la doar două zile pe săptămână, cu două ore pe zi. În Italia nu s-a stabilit legal un salariu minim pe economie, unde venitul mediu e undeva pe la 2 585 de euro pe lună. Pentru un job de 40 de ore pe săptămână, teoretic primești cam 16 euro pe oră. Deci, pentru patru ore de lucru, câștigi cam 256 de euro pe săptămână.

Vei sprijini industria uleiului de palmier

De ce să lucrezi la Nutella nu va ușura cu nimic viața pe planeta asta, e un lucru pe care l-am rezumat mai bine aici, aici și aici.

Îmi pare rău să-ți spulber visurile, dar cu siguranță următorul job perfect, cel puțin în aparențe, va apărea din senin, cât stai pe canapea și te uiți pe Netflix.