Cum a fost la cel mai mare festival de muzică din Iași

Tocmai s-a terminat a doua ediție de Afterhills, primul festival mare din Iași, prin care organizatorii încearcă să pună orașul pe harta evenimentelor precum Electric Castle sau Untold. O investiție de peste 2,5 milioane de euro, care a adus vreo 40 000 de oameni pe zi (conform organizatorilor) și 150 de artiști pe un teren de 33 de hectare la 6 kilometri de Iași, cu camping de peste 300 de corturi și cu 60 de vendori, printre care mulți producători locali. Și încă n-am terminat cu numerele.

Patru zile, nouă scene (un mainstage și opt scene mici) cu tot felul de invitați, de la muzică mai comercială până la chestii de nișă / underground, standuri cu gustări de la mâncare sănătoasă și vegană până la bombe calorice care să-ți umple mațul cum trebuie înainte de tot alcoolul ăla pe care urmează să-l bei și, desigur, program de chilleală pe timp de zi, cu comedy stage, hămăceală, un „tonomat de filme” cu scurte bucăți teatrale și altele. A, și multe activități pentru părinți cu copii, lucru pe care l-am văzut mai puțin la alte festivaluri.

Deși nu mă aflu neapărat în publicul țintă al evenimentului (un singur artist, Tricky, mă interesa din tot line-up-ul ăla de 150 de trupe), mă bucur că fest-ul ăsta a ieșit cum trebuie și că organizatorii au anunțat că deja se gândesc la următoarea ediție. Iașul, un oraș prost administrat de atâția ani, are nevoie de astfel de evenimente pentru a se dezvolta.

Prețul biletelor a fost cam mare pentru Iași, în schimb. Dacă nu ai luat early bird sau nu ai prins ceva combinație la corporație, era 470 de lei un full pass, în condițiile în care la Electric Castle de exemplu un bilet întreg de acces general pe tot festivalul e 550 de lei, dar e în Cluj, oraș cu putere de cumpărare mai mare (să nu uităm că suntem în Moldova, cea mai săracă regiune din România) și e și un eveniment cu ceva mai mulți ani în spate și care oferă o experiență per total mai șmecheră.

În locul organizatorilor, aș fi fost mai atent și la aprovizionarea și prețurile de la barurile generale(nu cele ale vânzătorilor particulari), unde, dacă nu erai băutor de bere, trebuia să te mulțumești ori cu un shot de 40 de mililitri de tărie, ori cu un cocktail foarte basic la 20 de lei. Vin deloc.

Însă, zilele astea unitățile de cazare din zonă au fost pline și am văzut, întorcându-mă acasă după prima noapte de festival, ceva ce mi-a umplut sufletul de mândrie: oameni dormind în mașinile parcate pe marginea drumului la 3-4 dimineața, ca-n Vamă. Una dintre bucuriile mici ale vieții e să petreci toată noaptea, să bagi câteva ore de somn în mașină, ca apoi să cauți ceva de mâncare a doua zi și să te întorci la giolgăială.

Dacă anul trecut prima zi a fost blestemată cu o furtună adusă din coșmarurile lui Noe, care a și dezmembrat una dintre scene, de data asta n-au fost incidente meteorologice, în afară de o ploaie de vară și ceva noroi în ultima zi, dar nimic ce nu poate fi rezolvat cu o pelerină și niște bocanci. Chiar dacă încă nu e la nivelul celor două fest-uri din Cluj (mai e nevoie de câțiva ani de experiență, ceva îmbunătățiri, cu ajutorul desigur și al feedback-ului din partea publicului), potențialul e cu siguranță acolo.

Cum, în afară de Tricky, hai poate și puțin Dubioza Kolektiv, nu prea m-au interesat headliner-ii (Paul van Dyk, Vini Vici, Hurts, Tom Odell etc.), m-am plimbat mult pe la scenele mici, mai ales pe la The Shed, unde au băgat RoadKillSoda (stonereală românească), CTC, Gojira & Planet H, Cuibul și alții.

Și, în continuare, la fel ca anul trecut, zona mea preferată din festival a rămas domul cu proiecții pe tavan, unde acum s-a mers pe silent disco. Și un lucru pe care l-am apreciat din prima zi la evenimentul ăsta a fost sonorizarea. Sunet tare și clar la scena principală, dar fără să vină peste scenele secundare, deși destul de apropiate de cea mare. Oriunde te aflai auzeai ce trebuie să auzi, fără interferențe din alte colțuri ale fest-ului.

Au apărut evident și criticile ălora care s-au plâns de gălăgie în localitățile din jur. Poate-s eu mai călit după vreo trei ani de stat în cămin cu vasluieni petrecăreți, da’ chiar cred că patru nopți de muzică pe care o mai auzi din câteva cartiere ale orașului și alte două sate sunt un sacrificiu destul de mic pentru un eveniment care aduce turiști și, în general, ajută zona pe termen lung.