Tot ce-ai vrut să știi despre băutul de lapte matern (fără să fii bebeluș)

Articolul a apărut inițial pe Munchies.

În 2015, lumea a descoperit localul Bonyu Bar. Aproape că se pierde în mijlocul cartierului Kabukicho din Tokyo, pe care un ghid turistic francez, Guide du Routard, l-a descris ca fiind „un pic cam dubios”. În interiorul bodegii care vinde lapte uman pentru consumul clienților, poți comanda un pahar de băutură maternă la vreo 15 dolari sau există și opțiunea de a te „alăpta” direct de la sursă, adică de la una dintre cele trei „mame” rezidente.

Stai liniștit, probabil că nu o să se deschidă pe lângă tine vreun bar ca Bonyu Bar. Consumul de lapte uman pentru un bebeluș e complet natural, însă, dacă e vorba de adulți, atunci se ridică tot felul de întrebări despre implicațiile etice și economice, iar în multe locuri (inclusiv în Franța), bișnița cu lapte uman aparent e „țâță de mâță”, dar complet interzisă prin lege.

Totuși, există multe bârfe despre atleți care consideră laptele uman un remediu minune și se dau peste cap ca să facă rost de el, nici nu mai menționez de comunitatea fetișistă. Am întrebat-o pe Mathilde Cohen, o profesoară de Drept de la Universitatea din Connecticut, expert în legi internaționale despre lapte uman și autoarea cărții Human Milk: A Food Like Any Other?, tot ce-ți trece prin cap despre piața neagră de lapte uman.

MUNCHIES: Bună, Mathilde. Ce ți-a stârnit interesul pentru laptele uman?
Mathilde Cohen: Când am născut-o pe fiica mea în 2013, locuiam în Brooklyn. M-am abonat la tot felul de forumuri și newslettere pentru părinții din cartier. Printre multitudinea de reclame pe care le primeam zilnic, am fost parțial șocată de unele din partea mamelor tinere care își vindeau laptele sau îl dădeau chiar și gratis. Toate evidențiau în primul rând că aveau un „surplus de stoc” sau „supraproducție”.

Am fost uimită de reclamele din partea familiilor care încercau să obțină lapte uman, indiferent dacă era vorba de doi bărbați sau un cuplu de părinți adoptivi sau mame care nu puteau să alăpteze din cauza contraindicațiilor medicale. Am fost intrigată și am făcut niște cercetări despre statutul legal pentru astfel de tranzacții sub legea americană și franceză. De asemenea, am început să intervievez donatori de lapte uman, consumatori și personal perinatal, ca să înțeleg mai bine motivația din spatele acestui troc.

Și cum percepe legea franceză consumul de lapte uman?
Legea din Franța nu precizează aproape nimic despre asta. Tot ce face e să controleze băncile de lapte. Altfel spus, putem considera tranzacțiile individuale sau trocul de lapte uman ca fiind implicit interzis, deoarece laptele e un produs al corpului, la fel ca sângele, organele, sperma, ovulele și tot așa.

Într-adevăr, sub Articolul 16-1 din Codul Civil Francez, scrie: „corpul uman, părțile și produsele sale nu pot fi supuse dreptului de proprietate”, ce ar putea indica faptul că laptele uman nu poate fi vândut sau donat unei persoane fără să fie intermediat de un Lactarium. Din câte știu eu, în momentul de față nu există nicio jurisdicție care să clarifice interpretarea Codului Civil.

Cum ai descrie piața actuală de lapte uman din Franța?
Acum există două piețe (ca și în Statele Unite). Una este oficială și legală, piața Lactarium, iar cealaltă este la negru și potențial ilegală, piața peer-to-peer.

În realitate, prima este un monopol guvernamental. Din 1948, au existat instituții (în principal publice) ale căror scopuri au fost să colecteze lapte de la femei în lactație. Aceste femei sunt selectate pe baza unor criterii riguroase, prin intermediul unui chestionar de sănătate și teste serologice. Apoi, băncile procesează laptele (adică îl amestecă cu laptele de la alte donatoare, îl pasteurizează și îl testează bacteriologic, apoi îmbuteliază etc.) și acesta ajunge în spitalele franțuzești pentru secțiile de neo-natologie.

A doua este o piață la negru alcătuită din femei care oferă lapte contra-cost sau gratuit și familii care obțin laptele direct de la donatori, fără să mai treacă printr-un Lactarium. Piața nu este reglementată și operează în mare pe internet. Câteodată, acest schimb poate avea loc într-o familie (cum ar fi două surori care alăptează și una îi oferă celeilalte surplusul ei de lapte) sau printre grupuri de prieteni sau o rețea socială mai amplă.

Deși este clandestină, piața asta se autoreglementează. Donatorii oferă binevoitor informații despre sănătatea lor (de exemplu, sunt persoane care prezintă și analizele de sânge) și despre igiena personală, iar unele familii consumatoare pasteurizează laptele cumpărat pentru a evita sau cel puțin minimaliza orice contaminare potențial virală sau bacteriană.

Apariția acestor piețe alternative nu denotă că cererea e mai mare decât pot oferi băncile de lapte uman?
Băncile din Franța funcționează foarte bine, din câte știu eu, și acoperă nevoile nou-născuților prematuri sau spitalizați. Ai putea spune că sunt un model în termeni de practici bune și eficacitate internațională. Dacă ar fi o problemă în legătură cu asta, iar părerile sunt împărțite, ar fi că există o cerere pentru lapte uman mai presus de nou-născuți. Așa cum am discutat mai devreme, există tot felul de situații pe lângă familiile care vor lapte uman ca să-și hrănească copiii.

Există și o cerere pentru consumul din partea adulților, chiar dacă e una periferică. E vorba despre un grup pestriț din care fac parte pacienții cu cancer (care consideră că proprietățile imunologice ale laptelui uman sunt foarte bune pentru efectele secundare ale chimioterapiei și poate chiar facilitează vindecarea), atleții (laptele uman este privit ca un „remediu minune”, ce ajută la tonifierea mușchilor) și fetișiștii (pentru care lapte uman este o băutură erotică).

Acestea fiind spuse, băncile de lapte uman nu încurajează astfel de logică. Scopul lor e să sprijine nou-născuții spitalizați și atât. Așa că, întrebarea este: Ar trebui să reformăm băncile de lapte uman ca să deservească unui public mai amplu? Sau ar trebui creat un al doilea lanț de lactarii care să se ocupe de noile cereri? Oare piețele informale nu funcționează suficient de bine pentru a absorbi toate tipurile de nevoi?

E posibil ca laptele uman să devine un produs obișnuit, pe care-l găsești în orice supermarket?
Asta e departe de a fi o premiză sci-fi. În Statele Unite, spre deosebire de Franța și alte câteva țări, deja poți să te duci în locații specializate de unde cumperi lapte uman, pasteurizat sau sterilizat și vândut în ambalaje similare cu cele pentru laptele de vacă. Există cel puțin patru companii americane care vând lapte pe internet: Prolacta, Medolac, Ambrosia și International Milk Bank.

Companiile astea nu prezintă prețurile pe website, dar conform experților, Prolacta se pare că vinde laptele uman de la 338 de dolari în sus, per litru. Ținând cont că un bebeluș consumă în jur de 650 și 900 de mililitri de lapte pe zi, poți să-ți imaginezi cât te-ar costa să hrănești copilul doar cu lapte uman din comerț?

Mathilde Cohen predă la Facultatea de Drept a Universității din Connecticut. A publicat numeroase articole pe tema asta, cum ar fi „Regulating Milk: Women and Cows in France and the United States,”, pe care poți să-l citești aici.