Speakers’ Corner din Hyde Park, Londra, e o rămășiță a unei ere apuse, când oamenii obișnuiau să stea pe cutii de săpun și să-și urle opiniile în gura mare, fără să le pese de cine trecea pe lângă ei. Azi, majoritatea cutiilor au fost înlocuite cu prozelitism din 140 de figuri, dar în perioada de înflorire a Speakers’ Corner radicalii politici predicau despre revoluție lângă fundamentaliștii religioși și strigau despre apocalipsă oricui îi asculta. Acum, e unul dintre ultimele locuri rămase în Marea Britanie în care încă poți urla la străini despre credințele tale politice fără să riști să fii sancționat sau luat pe sus de poliție.
Philip Wolmuth e un fotograf care a fotografiat zona asta timp de 35 de ani. Albumul său nou, Speakers’ Corner: Debate, Democracy and Disturbing the Peace, a apărut la începutul lunii mai. Am vorbit cu el despre cum oamenii care stăteau în parc și urlau la străini au schimbat ultimele decenii.
VICE: Ai început să faci fotografii la Speakers’ Corner acum 35 de ani. Cum era atunci și care crezi că sunt cele mai mari schimbări din ultimii ani?
Philip Wolmuth: Mulțimile erau mult mai mari, cred că asta e una dintre cele mai mari schimbări. Existau mai multe platforme politice, nu erau mainstream, dar existau lucruri ca Formul Anarhist al Londrei și lucruri care nu aveau legătură cu religia. Proporția s-a schimbat și acum există mai mulți predicatori atât creștini, cât și musulmani, decât erau înainte. Existau câțiva predicatori care obișnuiau să meargă acolo să tune și fulgere și alți oameni veneau acolo să-i sâcâie cu întrebări. La un moment dat am văzut într-un ziar că au fost și hăituiți.
Videos by VICE
George Orwell a scris un eseu mic despre Speakers’ Corner în 1945 în care vorbea despre discursul naționalist indian. Știu că unii dintre oamenii care au devenit primii lideri ai țărilor africane independente obișnuiau să frecventeze Speakers’ Corner și existau destule discursuri de campanie împotriva colonialismului. Cred că era relevant pentru politica acelor zile.
Ce anume ți-a plăcut cel mai mult în perioada petrecută la Speakers’ Corner?
Ce mi-a plăcut cel mai mult sunt discuțiile inteligente de acolo. Mi-a plăcut și umorul. Sunt și anumite întrebări amuzante care sunt puse uneori încet. E un bătrân irlandez care participa de ceva timp și care stătea la marginea mulțimilor și mormăia în timp ce oamenii vorbeau. Exista și un predicator creștin care tot spunea „Nu vreau să mă mai nasc din nou, uite ce mi s-a întâmplat prima dată.” Avea replici amuzante și le scotea pe bandă rulantă.
Ideea de „discurs ad-hoc” a fost scoasă din discursul politic mainstream de-a lungul anilor?
În întregime. Nu mai face parte din discursul politic mainstream. Formatul ăsta e ultimul care a supraviețuit în locurile publice de dezbatere din Londra. Până la cel de-al Doilea Război aveau loc în jur de o sută de întâlniri pe săptămână în locuri diferite din jurul capitalei: Parcul Victoria, Blackheath, era și un loc în afara Foyles, pe o stradă lăturalnică de pe Charing Cross Road, Tower Hill și alte locuri. Toate au dispărut.
De ce?
Motivul nu e că au fost scoase de la sine, ci au apărut radioul și televiziunea. Cred că ăsta e principalul motiv, așa că au devenit irelevante. Politica, care nu se mai desfășoară nicăieri decât în instituțiile puterii, aveau loc pe stradă. Nu se mai întâmplă asta în Speakers’ Corner. Există purtători de cuvânt politici destul de interesanți, dar nu sunt mainstream și nu au impact asupra politicii. Cred că asta lipsește de fapt.
Urmărește și documentarul Noul Val: Revoluționarii negri din Londra
Era interesant în timpul campaniei electorale – oamenii tot vorbeau despre „britanicii care voiau asta sau familiile de muncitori britanici vor asta.” Dar nimeni nu le oferă ocazia să-și spună părerea, nimeni nu are o șansă. Chiar și liderii participă la dezbateri la televizor, dar nu poți să le răspunzi la replici, pe când în cadrul discursurilor ad hoc puteai să faci asta.
E un simbol al libertății de exprimare sau oamenii vorbesc degeaba?
E un simbol al libertății de exprimare privit din perspectivă istorică și presupune și libertate de expresie. S-a format datorită revoltelor masive din anii 1860, care erau rezultatul campaniei Ligii Reformatoare pentru obținerea votului majorității populației. Protestele erau violente, cu mii de mii de polițiști și soldați. A jucat un rol important în obținerea dreptului de a vota. Ceea ce noi numim democrație e de fapt o formă limitată, după părerea mea, în care oamenii nu prea au ocazia să-și spună părerea.
Discursul ad hoc are un viitor acum datorită apariției social media?
Da, oamenii care merg acolo, puțini au treabă cu ideea de a-și face vocea auzită. Există și mulți oameni religioși. Nu sunt o persoană religioasă, așa că nu prea înțeleg fenomenul.
Ce ai învățat din experiența ta din Speakers’ Corner?
Nu cred că m-am ales cu ce mi-au zis oamenii direct, ci mai mult cu intransigența oamenilor care sunt extrem de religioși. E o ilustrare bună a acestui lucru. Se leagă cumva de scena politică a momentului, pentru că începi să înțelegi cum funcționează unele conflicte când intervine religia. Vezi cum oamenii vin în fiecare săptămână ca să dezbată același punct minor din Biblie sau Coran sau ceva ce-ți dă o idee despre cum funcționează lucrurile la un nivel mai mare.
Urmărește VICE pe Facebook.
Găsești imaginile mai jos.
Mai citește despre libertatea de exprimare:
Facebookul rusesc e ca o pagină din Crimă şi Pedeapsă
„Nu este datoria jurnaliștilor să păstreze ordinea publică. Este datoria statului”
O trupă rock din Arabia Saudită riscă moartea pentru black metal
