Reacțiile românilor la protestul de aseară îți arată cât de periculos e să fii soroșist

Poate trăiești pitit sub vreo piatră (ar fi mai bine, poate) și n-ai auzit, dar aseară au fost proteste anti-amnistie și grațiere în mai toată țara. Iar în București au fost destui oameni cât să bage frica-n trompetele tradiționale ale PSD-ului. Hotnews spune c-au fost 30 de mii, RTV peste 20 de mii, iar Antena 3 peste 15 mii. De altfel, cele două din urmă au vuit toată seara cu minciuni despre mineriade, lovituri de stat, anarhiști conduși de Iohannis și ONG-iști plătiți de Soroș.

Dar cu manipulările panicarde ale presei de partid ne-am obișnuit deja, nu mai e o surpriză pentru nimeni c-o ard în halul ăsta. Mult mai interesante mi se par comentariile de pe Facebook ale politicienilor și ale oamenilor de rând. Acolo nu-i nimeni care să-ți cenzureze discursul, așa că ai libertate deplină în a spumega cum știi tu mai bine.

Videos by VICE

Citește și: Cum a fost la protestul în care zeci de mii de români au luptat antigrațiere și RTV a manipulat iar

Iohannis și tinerii frumoși pun la cale o lovitură de stat

Încă de la suspendarea lui Băsescu, din 2012, în România a devenit un obicei să vorbești despre lovituri de stat de fiecare dată când lucrurile nu mai merg în sensul dorit de tine. Atunci era oarecum de înțeles, mai ales dacă iei în considerare maniera dubioasă și grăbită-n care USL-ul îl suspendase pe fostul președinte. Dar acum ai nevoie de niște acid ca să vorbești de așa ceva.

Treaba-i simplă: niște neni și niște cucoane au ajuns la putere pe baza unor promisiuni. Aceste promisiuni nu includeau amnistia și grațierea unor politicieni-infractori. Totuși, nenii ăștia plănuiesc să dea o ordonanță de urgență fix în sensul ăsta. N-ai cum să nu te revolți.

Iohannis, acest Băsescu cu Asperger

Pentru început, ți-l prezint pe domnul Alin Marina, vicepreședinte TSD. Într-una din multele lui postări d-aseară, omul reia o serie de mantre care-ți amintesc iarăși de epoca Băsescu: președintele conduce România cu ajutorul cătușelor, președintele instigă, președintele a încălcat Constituția, președintele își dorește puterea totală, președintele e de vină că la protestul de aseară au fost două grade!

Nu spun c-aprob ieșirea lui Iohannis în stradă, n-a făcut decât să le dea apă la moară idioților care-l acuză de diverse, dar de aici până a spune că are tendințe dictatoriale e cale la fel de lungă cât o călătorie cu CFR de la Constanța la București, pe viscol.

Partidele din opoziție vor să dea foc țării

Bineînțeles c-a fost ocazia ideală pentru a dezgropa „mâna criminală” de la Colectiv, mai ales c-a ars și Bamboo acum câteva zile. Deși oamenii ieșiseră în stradă din cauza unor nemulțumiri concrete, care n-aveau treabă cu incendiul de vineri, propagandiștii de profesie n-au ezitat să vorbească iar despre tehnocrați și ONG-iști plătiți de Soroș, care ar fi în stare să dea foc țării pentru a ajunge din nou la putere.

Citește și: Comentariile românilor despre incendiul de la Bamboo îți arată de ce rămânem un popor de ghiolbani

Uită-te, de pildă, la Cătălin Beciu, vicepreședinte ALDE autosuspendat din funcție. Autosuspendat pentru că avusese deja o ieșire nefirească la primul protest antigrațiere, când i-a făcut pe manifestanți cretini, naziști și animale.

Deși promisese că se va potoli și va tăia din spumele virtuale, aseară nu s-a mai abținut și a contribuit la răspândirea unei imagini evident photoshopate, în care o deputată USR (Oana Bizgan) ținea o bucată de carton pe care ar fi scris „Dăm foc țării dacă e nevoie”. A editat mai târziu și a recunoscut că poza-i trucată, dar n-a dat-o jos, pe motiv că ar fi „aproape de adevăr”.

„Hai totuși să vă dezinformez”. Dar nu, așa, orișicum, ci direct, pe față.

Iohannis a declanșat o mineriadă

Asta cred că e cea mai amuzantă, dar și foarte tristă în același timp, dumă a serii. PSD-iști care-l acuză pe Iohannis că organizează mineriade. Nu era suficientă aia cu lovitura de stat, nu, trebuiau să zică ei ceva și despre mineriade. Asta-n condițiile-n care Iliescu, tatăl PSD, a fost audiat ca inculpat în dosarul Mineriadei fix acum o săptămână.

Citește și: Cum a zâmbit Iliescu în fiecare an în care n-a fost condamnat pentru crime împotriva umanității

Prima oară am auzit-o la Bogdan Chireac, care a zis așa într-o intervenție la RTV: „Domnul Iohannis declanșează o mineriadă”. Nu știu exact dacă el este cel care a pornit mema asta, cert e că s-a răspândit imediat prin cercurile virtuale de PSD-iști și a ajuns tocmai până la Dragnea.

Infractorul de la conducerea țării s-a plâns pe Facebook că s-a întors de la înscăunarea dictatorului Trump pentru a-l găsi pe Iohannis „în fruntea unei noi mineriade”. Bietul de el, după ce c-a spart un milion de dolari pe un eveniment la care nu-l invitase nimeni, acum riscă să rămână și fără guvern.

Dragnea, cel mai aprig susținător al statului de drept.

Dacă l-ai votat pe Iohannis, meriți o palmă peste bot

Și-a căutat-o!

P-ăsta l-am găsit la Mircea Badea pe pagină, prin comentarii. Inițial am zis că-i ironic și trollează, dar nu, un scurt research pe pagina lui îți va arăta că omul e un ghiolban cât se poate de real.

Nu-i cenzurez nici numele, că merită niște public shaming, poate și o vizită la domiciliu din partea Poliției. Dacă tot suntem justițiari pe Facebook, atunci chiar să fim!

Oamenii au votat în decembrie pentru grațierea penalilor

Badea îți arată cum românii au votat să-i scape șeful de pușcărie

Rămân, deocamdată, la cel mai vocal prezentator TV, obsedat de viermii care se tăvălesc în chinuri, pe numele lui de scenă: Mircea Badea. Omul a fost pe val aseară.   

Citește și: Mircea Badea m-a învățat de ce e important să fii un „vierme tăvălindu-se în chinuri”

Înainte să iasă românii-n stradă, se întreba retoric când va începe „mitingul PNL și USR”. Pentru că, aparent, tre’ să fii membru sau aplaudac de partid ca să te deranjeze grațierea unor penali siniștri. Apoi, a tăiat cât a putut din estimările colegilor de breaslă și a hotărât că Iohannis a reușit să strângă doar zece mii de oameni. Mai târziu i-a transmis și-un mesaj direct președintului, deja clasicul „ieși afară, javră ordinară!”.

E ironic că asta se striga, aseară, și în fața sediului PSD în jurul orei 21.00. Mii, zeci de mii de oameni, plătiți să o facă. Desigur.

Protestatarii sunt oameni fără Dumnezeu

Există votanți PSD și printre absolvenții de Psihologie.

Dacă-n ’90 se spunea despre cei care au ieșit în stradă că-s golani, drogați și falsificatori de bani, acum e la modă să-i numești ong-iști, sorosiști, ecologiști, legionari sau chiar oameni fără Dumnezeu.

Cam așa zice și tipa asta, care a știut ea să facă profilul psihologic pentru fiecare manifestant și a hotărât că toți, fără excepție, sunt mizerabili și n-au niciun Dumnezeu. Și peste 30 de oameni au aprobat-o. Efectele Coaliției pentru Familie.

Manifestanții merită să fie bătuți și desfigurați

Doamne, ce violenți sunt sorosiștii ăștia!

Pe băiatul ăsta, care amenință cu bătaia, tot la Mircea Badea l-am găsit. Pentru că, aparent, pagina lui este locul în care decența s-a împușcat în cap. Probabil că sunt eu prea naiv să am așteptări de toleranță și civilizație de la oameni de genul ăsta. Adică, tipul vine din tabăra care îi acuză pe protestatari că sunt violenți și instigă la ură împotriva celor care gândesc diferit.

Știi cât de violent a fost protestul de aseară? Uită-te la asta să-ți faci o idee.

În fine, pentru mai multe perle de genul ăsta, te invit să arunci un ochi și peste colecția asta care adună comentarii postate în timp record. Îți promit că, și dacă ești o persoană ursuză, mizeria asta o să te facă să râzi isteric.

Seara asta de duminică a fost una tare creativă. Românul e bolnav de imaginație. România TV a reușit să intoxice peste cinci milioane de oameni.

La TV a fost cum e de obicei la TV: s-au bătut câmpii pe bani mulți, de oameni costumați și linși în cap. Dar fără penisuri și amenințări explicite, alea au fost lăsate să curgă pe marele Internet, unde nu te ia nimeni la rost. Și, cu toate că-mi înghit cuvintele triviale la adresa ăstora, îmi dau seama că libertatea asta a netului e benefică. Așa ajungi și tu să-ți cunoști mai bine concetățenii. Nu mai țin acum teoria bulei că sigur te-ai săturat de ea.

Dar uite ce noapte bună să sari din bulă-n bulă.

Citește și alte articole despre legea grațierii:
Comentariile oamenilor care vor grațierea îți arată de ce nu o să schimbi nimic în România

Cum a fost la protestul de aseară în care mii de români din țară au luptat contra grațierii PSD

Tot ce trebuie să știi despre cum vrea Guvernul Grindeanu – Dragnea să elibereze deținuții