Unul din evenimentele mondene ale anului în lumea creştină românească e lansarea unei cărţi scrise de Patriarhul Kirill al Rusiei, tipul ăla sinistru care e braţul bisericesc al lui Vladimir Putin. Prefaţa cărţii a fost semnată de nimeni altul decât Patriarhul Daniel, capul Bisericii Ortodoxe Române (BOR).
Chestia dă cu virgulă când te gândeşti cât de tare a încercat BOR să îşi lipească brandul de Centenar, de parcă Biserica a făcut de una singură Marea Unire. Dar uite că, la doar câteva luni de la serbarea a o sută de ani de la făurirea României Mari, Preafericitul îşi dă binecuvântarea să fie publicată pe la noi o carte a unui individ care promovează imperialismul rusesc.
Videos by VICE
De parcă n-ar fi fost suficient de dubios, publiciştii s-au plimbat cu cartea prin ţară, cum făcea Mircea Radu cu caravana dragostei pe vremuri. Până acum, au fost evenimente de promovare la Bucureşti, Baia Mare și Sighetul Marmaţiei. Eu am fost la lansarea din Cluj-Napoca, unde a fost prezentă toată floarea teologiei clujene, ceremonia fiind prezidată de însuşi Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului și Sălajului.
N-o să te plictisesc cu discursurile ţinute, că n-au fost spectaculoase. Un rezumat al evenimentului ar fi titlul filmului The Good, The Bad and The Ugly. A fost bine că n-a fost atât de groaznic pe cât mă aşteptam, a fost rău că l-au periat pe Kirill mai ceva decât pe Ceauşescu la Congres şi a fost urât că n-au lipsit marotele despre căsătoria gay şi sexo-marxismul occidental.
Iar pe filmul respectiv poate fi descrisă cel mai bine şi relaţia din ultimii ani a Patriarhiei Române cu Biserica Ortodoxă Rusă.
The Good
Între Biserica Ortodoxă Română şi cea a Rusiei a existat mereu un conflict în privința românilor din Basarabia şi Bucovina. Pe lângă că ambele îşi disputau autoritatea asupra lor, Patriarhia Rusiei, mereu mâna dreaptă a puterii de la Moscova, a contribuit din plin la politicile de rusificare a românilor din teritoriile ocupate.
De altfel, la puţin timp după destrămarea URSS-ului şi obţinerea independenţei de către Republica Moldova, s-a încins din nou conflictul. Fostul Patriarh Teoctist şi Patriarhul Alexei, conducătorul de atunci al Bisericii Rusiei, au intrat într-un flamewar, al nostru acuzându-i fără perdea pe ruşi, într-o scrisoare adresată omologului de la Moscova, de toate mizeriile făcute românilor, de la etnogeneză încoace.
În BOR încă există destui oameni care nu îi înghit pe ruşi şi pretenţiile lor de hegemonie. Unul dintre ei e Constantin Necula, „preotul stand-up”. Omul e şi unul dintre cei mai vizibili comunicatori ai Bisericii şi nu se sfieşte să îşi exprime opinia vizavi de fraţii ortodocşi de la Răsărit. De pildă, într-un eveniment organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) a dat de pământ cu Patriarhul Kirill şi ortodoxismul imperialist rusesc:
„Am remarcat renaşterea credinţei din Rusia post-comunistă! Un Patriarh care dă binecuvântarea tancurilor să-şi pună cizma pe gâtul altor ortodocşi. Dacă ăsta e creştinismul pe care-l visăm, mulţumesc, NIET!”
Biserica Ortodoxă Română are păcate cât cuprinde şi poate fi acuzată de foarte multe lucruri. Însă, istoric vorbind, filorusismul nu e unul dintre ele. Aversiunea faţă de ruşi şi comunism, printre altele, i-a făcut pe mulţi să îi susţină pe criminalii legionari. Au existat şi excepţii, normal. Iustinian Marina, Patriarhul Roşu, ăla cu „Omul nou este omul sovietic. Prin urmare, Cristos este sovietic!”, fiind una din cele mai notorii.
The Bad
Ceea ce mulţi considerau a fi nişte divergenţe istorice ireconciliabile, în ultimii ani au din ce în ce mai puţină greutate. Patriarhul Daniel pare un fan al „fraţilor” ortodocşi de la Răsărit şi adept al reconcilierii cu Biserica Ortodoxă Rusă. Într-una din întrevederile tot mai dese din ultimii ani cu Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România, Întâistătătorul BOR a vorbit despre „importanţa dezvoltării relaţiilor culturale şi spirituale dintre România şi Federaţia Rusă, pentru promovarea mai intensă a valorilor creştine în lumea contemporană” şi a menţionat „relaţiile frăţeşti dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Rusă”.
Asta se întâmpla la doar câteva luni după faza aia când Ambasada Rusiei a donat, în bătaie de joc, 100 de euro să cumpărăm „Cuminţenia Pământului” şi a postat un clip propagandistic mizerabil despre cum armata română şi cea sovietică ar fi luptat împreună pentru „independenţa Europei” şi cum „copiii trebuie să înveţe istoria adevărată!”. Adică prorusă.
Tatonările astea prieteneşti nu au rămas fără ecou. În 2017, Kirill a venit în România, la invitaţia Patriarhului Daniel, pentru a „comemora mărturisitorii Ortodoxiei din timpul comunismului”. A fost prima vizită de acest gen de după ‘89, iar la puţin timp după, Patriarhul Daniel a mers şi el la Moscova, în ceea ce agenţia de presă a Bisericii Ortodoxe Române descria drept o „vizită istorică”. Cu ocazia respectivă a stat la masă cu Vladimir Putin. Frumos moment.
Despre cartea lui Kirill, căreia i-a scris prefaţa, a avut doar cuvinte de laudă:
„Binecuvântăm apariţia în limba română a lucrării Cugetări pentru fiecare zi din an a Preafericitului Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, şi recomandăm credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române lectura acestei lucrări, spre aprofundarea valorilor din spaţiul ortodox rus, cu scopul cunoaşterii valorilor Ortodoxiei, atât la nivel naţional, cât şi la nivel universal.”
Simpatiile astea ale conducătorului BOR nu sunt de ieri, de azi. În 2003, când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, l-a convins pe Patriarhul Teoctist să îl invite în ţară pe Alexei al ruşilor, ăla cu care Teoctist Arăpaşu se certase cu zece ani înainte. Invitaţia nu a fost onorată, dar asta nu l-a împiedicat pe Ilie Ciobotea, devenit între timp Preafericit, să participe în 2008 la înmormântarea patriarhului rus. Asta deşi cel din urmă a fost un personaj controversat, care, printre altele, l-a decorat pe liderul separatist transnistrean, Igor Smirnov.
The Ugly
Alte înalte feţe bisericeşti nu sunt atât de vocale privind admiraţia pentru Biserica Rusiei. Însă o decizie de anul trecut a Sinodului BOR lasă de înţeles destule. Dacă nu ai urmărit luptele de tip Game of Thrones din ortodoxism, povestea simplificată sună așa: drept-credincioşii ucraineni se aflau sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei; Rusia invadează Ucraina; nişte prelaţi ucrainieni zic „nu e ok, ne facem propria biserică independentă”; Patriarhul Constantinopolului, cea mai înaltă autoritate canonică din ortodoxism, le recunoaște autocefalia (independența).
Evident că ruşilor nu le-a convenit, Kirill a ieşit cu ameninţări, iar conducătorii bisericilor ortodoxe s-au poziţionat de o parte sau alta, ca într-un fel de dispută NATO-Rusia în sutane. Toată lumea se aştepta ca Biserica Ortodoxă Română să fie de partea Patriarhului Ecumenic (ăla de la Constantinopol) şi să recunoască autocefalia ucrainenilor. Doar că Sinodul BOR a dat-o la scăldat, îndemnând părţile să se împace, să fie bine, ca să nu fie rău. De facto, asta e o poziţie în avantajul duoului Kirill-Putin.
Dar nu doar conducerea BOR îi face ochi dulci dictatorului de la Răsărit. La nivel mai mic, găseşti o sumedenie de preoţi, călugări, teologi sau ziarişti drept-credincioşi cu viziuni anti-occidentale. Vestul e decadent şi eretic, spre deosebire de fraţii ruşi, alături de care ne-ar sta mai bine, într-o Antantă creştină, după cum zicea Dan Puric. Opiniile astea adesea merg mână în mână cu aversiunea la adresa democraţiei.
„Duhul Sfânt nu are motiv de protest, fiind liber chiar şi sub dictatură.”
Afirmaţia asta a fost făcută de Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, anul trecut, când la TV rulau imagini cu jandarmi care băteau oameni ce manifestau paşnic. Tot atunci se întreba dacă protestează „diasporeni sau muiengişti” şi constata că „mulţi vor să dea, dar nu vor să ia”. Individul e pentru Arhiepiscopul Teodosie de la Constanţa, ăla cu mai multe dosare penale decât Liviu Dragnea, ce e Codrin Ştefănescu pentru liderul PSD. Popa Tănăsescu nu e o figură marginală, are blog pe Adevărul şi o emisiune de tip revista presei la Radio Dobrogea. Mâna dreaptă a lui „Şpagoveanu” (porecla lui Teodosie) se foloseşte de expunerea media să vitupereze la adresa capitalismului, consumerismului, liberalismului, secularismului, căsătoriilor gay şi a altor chestii naşpa din Vest.
Un studiu făcut anul trecut arată că grupurile cele mai susceptibile propagandei ruseşti sunt naţionaliştii de dreapta, conservatorii religioşi şi nostalgicii comunişti, adică exact categoriilor cărora le cântă în strună unii din BOR şi aplaudacii lor. Sigur, credincioşii ce beau agheasmă rusească n-o să admită niciodată simpatiile comuniste, comunismul a fost ateu, deci rău, dar, dacă scoţi naţionalizarea din peisaj, unele idei pe partea de economie n-au fost atât de rele. Şi nici ruşii n-au fost de vină pentru toatea astea, ci sovieticii, că e o diferenţă totuşi, nu?
Editor: Răzvan Filip
