18+

Am vorbit cu tipa care îi ajută pe români să-și găsească iubirea

Chiar dacă nu e cazul tău, sunt o mulțime de oameni care visează la iubirea aia perfectă, să fie în cuplul acela fără dureri de cap. Nu știu cât poate Tinder să livreze așa ceva, de-asta am fost interesată să aflu cum e cu datingul și relațiile când patronezi o platformă de matchmaking. Ce trebuie să știi e că serviciul ăsta nu e același lucru cu agenția matrimonială de pe vremuri.

În timp ce Tinder, și nu numai, îți pune la dispoziție o bază de date generoasă cu profiluri de potențiale iubiri, proiectul Umbrella for Two n-are un site, o bază de date pe care s-o accesezi tu ca să-ți cauzi perechea. De chestia asta se ocupă oameni, un fel de Cupidoni moderni cunoscuți, mai profi, sub numele de personal matchmaker.

Videos by VICE

Oana Totora, fondatoare Umbrella for Two.

Oana Totora, 37 de ani, e fondatoarea proiectului și cu ea am discutat despre presiunile astea de a-ți găsi o iubire, o pereche, o întâlnire.

VICE: Ce este acest matchmaking? Și, la o adică, de ce ar fi mai bun decât Tinder?
Oana
: Atât agenția mea, cât și aplicațiile mobile sau site-urile de dating sunt alternative pentru cineva care este în căutarea unei relații de cuplu. Niciuna nu este însă panaceu. În cazul în care îți dorești acces la o masă mai mare de oameni și dating, ultimele două sunt opțiuni relevante.

În schimb, serviciile de matchmaking sunt axate pe selectivitate și confidențialitate. Activitatea noastră are o abordare personalizată, consultativă și funcționează similar cu agențiile de recrutare profesională. Cunoaștem personal fiecare client și încercăm să aflăm cât mai multe despre el și așteptările lui de la o relație de cuplu.

Matchmaking înseamnă că, în funcție de criteriile agreate cu clientul, selectăm și prezentăm potențiali parteneri alături de care pot construi o relație pe termen lung. Serviciul nostru de head and heart hunting este unic pe piața din România, ceea ce înseamnă că suntem pregătiți să căutăm proactiv, în afara bazei de date, persoane potrivite pentru clienții noștri și să le atragem alături de noi. Așa că, dacă din senin primești un telefon sau un mesaj că vrem să te cunoaștem și că s-ar putea putea să știm pe cineva potrivit pentru tine, să dai curs.

Cum funcționează această agenție de recrutare de partener?
Primul pas este să ne cunoaștem, să aflăm cât mai multe despre client și despre ceea ce își dorește de la un partener de viată. Aceste informații se transmit prin crearea unui cont pe site-ul agenției. Detaliile confidențiale sunt accesate exclusiv de către echipa noastră.

Sunt persoane care preferă abordarea directă, așa că ne putem auzi inclusiv la telefon sau via mail și stabilim o întâlnire de cunoaștere.

Urmează etapa de înscriere și alcătuire a profilului de prezentare. Din acest punct, se demarează procesul de potrivire și selecție, ceea ce înseamnă că, în funcție de criteriile definite împreună cu clientul, selectăm posibili parteneri și îi prezentăm acestuia. În cazul în care interesul față de o întâlnire este reciproc, organizăm prima întâlnire. Primim feedback-ul după această întâlnire și agreăm pașii următori împreună cu clientul.

Cum îți dai seama că două persoane sunt compatibile?
Specialiștii noștri stabilesc compatibilitatea pe mai multe arii: pe de o parte, cea a nivelului educațional, socio-profesional, stil de viață, interese, pe de altă parte – cea emoțională, a valorilor personale, motivațiilor, aspirațiilor.

Fotografie de Michael Coghlan via Flickr.

Eu și colegii mei facem muncă de căutare și selecție în locul clientului, alegem o lista de profiluri compatibile cu cerințele acestuia, din care el își alege ceea ce „simte” că i s-ar potrivi.

Unde ai auzit de conceptul ăsta ca să îți deschizi afacerea?
În urmă cu 10 ani, lucram într-o multinațională, la departamentul de Resurse Umane. Aveam o mulțime de colegi și colege care aveau dificultăți să-și găsească perechea, deși nu le lipsea nimic. Erau oameni ocupați, cărora preocuparea pentru carieră nu le lăsa prea multe opțiuni de relaționare extraprofesională.

Atunci mi-a venit ideea de a concepe un „sistem” care să facă legătura între aceste persoane și să le ghideze pe drumul găsirii persoanei potrivite. Așa am demarat proiectul Umbrella for Two, în 2009. Experiența anterioară în recrutare și head hunting m-a ajutat să transfer ce știu în acest domeniu extrem de personal.

Conceptul de matchmaking, însă, este foarte familiar în afara țării. De exemplu, în Londra, unde am putut analiza mai bine acestă idee, există agenții de matchmaking de cel puțin 20 de ani.

Nu este mai sigur ca cineva să își caute singur un partener pe un site de dating decât să îi intermedieze asta cineva?
Aș aprecia că, dimpotrivă, este mult mai sigur să știi că cineva a văzut înaintea ta acea persoană, că a avut o discuție, că a verificat identitatea și informațiile transmise de acesta. Însă tipologia de clienți cu care lucrez nu a ridicat nicio problemă de securitate pentru mine și echipa mea, deci cu atât mai puțin pentru clienții noștri.

În online nu ai garanția informațiilor citite sau transmise de partea cealaltă. Am auzit o mulțime de povești cu minciuni sau cosmetizări mai mici sau mai mari, pe care le poți face în online.

Care este profilul clienților?
Sunt persoane cu studii superioare, care nu sunt căsătoriți sau într-o altă relație și care își doresc să construiască o relație de cuplu pe termen lung. Cei mai mulți sunt români, majoritatea din București, între 25 – 65 de ani, care activează în antreprenoriat, profesii liberale (justiție, avocatură, zona medicală), zona artistică, financiar-bancară, corporate sau public.

Fotografie de Santiago Garza via Flickr.

Cei mai mulți sunt persoane cu un stil de viață activ. Clienții noștri fie nu au suficient timp pentru a căuta un partener potrivit, fie nu au găsit ceea ce își doresc în jurul lor. Un prim dezechilibru e că, per ansamblul, în România sunt mai multe femei decât bărbați, iar în mediul urban acest raport este și mai mult în dezavantajul femeilor.

Cu fiecare înaintare într-un segment de vârstă superior, acest decalaj se accentuează, căci se adaugă preferința bărbaților pentru partenere mai tinere. Până în 38 de ani, proporția între cele două sexe este echilibrată. După această vârstă, raportul începe să acționeze în defavoarea femeilor .

De ce crezi că unii oameni sunt extrem de pretențioși?
Munca noastră se îndreaptă adesea spre partea de ajustarea a așteptărilor idealizate ale clienților. Din acest punct de vedere, comediile romantice nu cred că au ajutat pentru mult, căci au adus noțiunea de suflet pereche, care ne așteaptă special pe noi, acolo undeva. În plus, a prins foarte bine ideea că relațiile de cuplu nu implică efort, că dacă ele sunt ceea ce trebuie, sunt menite să se întâmple și cei doi se vor înțelege aproape telepatic, dincolo de cuvinte.

Fotografie de Michael Coghlan via Flickr.

Cu cât lista de criterii este mai restrictivă și mai elaborată, cu atât este mai dificil să vezi persoana dincolo de setul de așteptări de bifat. Este dificil, însă, când observi compatibilități între persoane și premise sănătoase pentru a construi o relație frumoasă, dar, de partea cealaltă, nu se acordă șansă nici măcar unei prime întâlniri.

Aveți și clienți gay?
Activitatea noastră se desfășoară în zona în care există cerere și, până acum, singurul segment care ne-a abordat a fost cel al persoanelor heterosexuale. Nu este o opțiune personală, ci o reacție a pieței.

Cât costă serviciile unei asemenea agenții?
Pachetul de servicii de bază include o taxă de intrare în baza de date, de 45 euro, și o taxă de întâlnire intermediată, de 50 euro. În cazul unui proces mai elaborat de selecție de recomandare, poate fi accesat serviciul Selecție Unică, care implică o listă scurtă de trei profile selectate, în valoare de 150 euro. Sau serviciul Matchmaking, care implică căutare activă timp de 6 luni, în valoare de 450 euro. Pachetele de servicii premium, care includ head and heart hunting, pot ajunge până la 10 000 euro, în funcție de complexitatea căutării.

Interviul a fost editat și condensat pentru claritate.

https://www.facebook.com/viceromania/

Citește mai multe despre dating:
Chestii greșite pe care le faci în dating și cum să nu le repeți

Am folosit o aplicație de dating pentru bogătani ca să mă bucur de cât mai multe chestii scumpe gratis

Sunt o sugar baby și o să-ți explic cum e să faci asta în România