Un sondaj al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) din anul 2012, în rândul comunității LGBT din România, arăta că aproximativ 24% din persoanele aparținând minorităților sexuale locuiesc în mediul rural. Pentru mulți dintre noi, LGBT este automat asociat cu marile orașe, poate și pentru că multe persoane LGBT preferă să migreze spre marile aglomerații urbane, unde se pot pierde în mulțime mai ușor, unde șansele să găsești un partener cresc considerabil, unde găsești spații comunitare și, de multe ori, o toleranță ceva mai mare.
Duminică, 4 februarie, un grup de creștini extremiști a întrerupt proiecția filmului 120 Bătăi pe minut, afișând bannere homofobe și intonând cântece religioase. Incidentul vine la fix cinci ani după unul similar la proiecția The Kids Are Alright când s-a strigat „Moarte homosexualilor!“.
Videos by VICE
Acești creștini au spus, printre altele, că Muzeul Țăranului Român nu aparține și persoanelor LGBT pentru că nu există oameni gay, lesbiene sau trans în mediul rural, în România. Prin urmare, am vorbit cu persoane LGBT care trăiesc în sate și comune românești și care mi-au povestit despre viața lor departe de marile orașe. Viața la țară nu pare atât de diferită.
Laszlo, 45 de ani, gay, sat din Ardeal
VICE: Cum e viața în mediul rural pentru o persoană gay?
Laszlo: Viața în mediul rural este aceeași pentru unul gay ca și pentru hetero. Lumea află mai repede, fiecare știre-bombă ține trei zile și urmează o altă bârfă. Au fost și vor fi persoane gay și la sate, știa lumea de ei, dar niciodată nu li se adresează vreun reproș în față. Mie nu mi-a zis nimeni niciodată în față ca sunt gay, depinde de om cum abordează lucrurile acestea, trebuie sa să nu pui la suflet. E important în primul rând să te accepți tu însuți și niciodată să nu aștepți să te accepte alții. Dacă nu ești persecutat sau deranjat în acest sens înseamnă că ești acceptat, alte laude oricum nu o sa primești și nici nu e ok să ai mari așteptări.
Știu că locuiești cu partenerul tău, știe lumea de voi, cum gestionați situația?
Presupun că știe lumea de ce stau cu partenerul meu, nimeni nu a comentat nimic în acest sens, nici dintre colegi, nici dintre amici și nici din familie. Cine mi-a fost prieten a rămas alături.
Ce crezi despre parada gay?
Parada gay e bună, problema este cu manifestarea ei. Că o dată sau de mai multe ori pe an se iese în stradă să vadă lumea că existăm, asta e OK. Însă aș scoate din paradă extremitățile că, după părerea mea, nu fac bine, din contră.
Ce crezi că lipsește comunității LGBT?
Ar trebuie să fie baruri, saune, cafenele de genul, ca oamenii să nu se plimbe prin parcuri, boscheți, pe la gară și alte locuri de genul. Dacă știi că vrei conversație sau prieteni, te duci la o cafenea, dacă vrei relax sau sex, te duci la o saună sau un loc adecvat. S-ar rezolva multe probleme. Mai lipsește și organizarea. Și societatea are plusurile și minusurile ei, sunt fel de fel de oameni. Dar eu zic că majoritatea sunt persoane OK.
Cum ți-ai dat seama că ești gay?
Eu am aflat de acest lucru după vârsta de 30 de ani, înainte nu eram interesat de asta. Înainte mergeam în tabere, am făcut și armata, petreceam mult timp între băieți și niciodată nu m-a interesat să mă uit la ei altfel. Așadar m-am „schimbat” după vârsta de 30, dar nu regret nimic și sunt deschis cu oricine mă întreabă.
Raluca, 16 ani, bisexuală, sat din Oltenia
VICE: Cum e viața în mediul rural?
Raluca: Nu e diferită față de cum cred eu că ar fi în mediul urban.
Cui ai spus că ești bisexuală?
Doar prietenilor. Părinților le-am dat de gândit că mi-ar plăcea ambele sexe, dar au ales să nu abordeze subiectul niciodată atât timp cât nu îi puneam într-o ipostază stânjenitoare în fața rudelor, cunoștințelor, vecinilor etc.
Au existat în viața ta incidente violente legate de orientarea ta sexuală?
Niciodată. Cercul meu de prieteni şi chiar şi colegii cu care mă înțeleg mai puțin, au înțeles situația sau au tratat-o ca pe o glumă. Vechea poveste cu „lasă că-ți trece”.
Cum arată comunitatea în care locuiești?
Localitatea mea e alcătuită din două sate, cu aproximativ 2 500 de locuitori harnici, în general cumsecade, oameni voluntari. Religia joacă un rol important doar pentru bătrânii comunei. Generațiile tinere s-au depărtat încet-încet de cele sfinte, inclusiv familia mea care nu pune mare preț pe biserică, ca instituție, dar cred cu tărie în existența unui Dumnezeu. Nu cred însă că religia influențează în vreun fel viziunea consătenilor asupra comunității LGBT sau a valorilor familiei standard. Cei ce aleg să urască comunitatea o fac din alte principii, complet subiective.
Unde mergi la liceu?
Sunt la liceu într-un oraș apropiat de localitatea mea şi duc o viață destul de frumoasă pentru că, așa cum am menționat și mai sus, nu sunt înconjurată de homofobi decât în proporție de 30%, și cu respectivii nu întru în contact direct. Doresc să urmez facultatea de medicină şi, dacă am baftă, să practic meseria de medic alergolog, fiind un vis din copilărie.
Ce înseamnă comunitatea LGBT pentru tine?
Pentru mine, comunitatea LGBT e o familie. O familie numeroasă, unită, uneori invidiată, pentru libertatea şi curajul de a se exprima liber, de a nu se lăsa călcați în picioare, urâtă de mulți, dar folosind ura ca pe un catalizator de mobilizare, în aşa fel încât să modeleze societatea poate prea fixă în care trăim, şi să ofere un cămin primitor viitorilor membri.
Comunitatea LGBT nu e o mișcare socială. E o mișcare a inimii, pentru că în sfârșit ne-am recăpătat vocea și puterea de a lupta pentru ceea ce suntem și ceea ce simțim.
Oana, 34 de ani, transgender, sat din județul Hunedoara
VICE: Ce înseamnă să fii transgender în mediul rural?
Oana: Viața în mediul rural pentru o transsexuală e extrem de deprimantă. Îi rogi pe oameni să ți se adreseze la feminin și te refuză categoric. Alții te jignesc, am fost împinsă, luată de gât, amenințată. Prietenii și rudele îți reproșează că ii faci de rușine.
Știe lumea despre identitatea ta de gen?
Toți cei din comună știu că vreau să fiu și fizic o femeie. Până acum au fost mai mult agresiuni verbale: telefoane de amenințare sau doar ca să te jignească, de obicei cu număr privat. Și prin Hațeg au strigat după mine unii consăteni, nu doar în sat. M-au amenințat că mă bagă în spital, că pun pe cineva să îmi rupă picioarele și alte astfel de lucruri. Violența fizică s-a concretizat doar la piedici, am fost împinsă și luată de gât. Am noroc cu o verișoară și cumnata, dacă nu m-ar fi acceptat ele, eram moartă.
Cum arată satul în care locuiești?
Comunitatea în care locuiesc e ca oricare altă comună din Ardeal, oameni harnici și la locul lor, însă, din păcate, reticenți la orice iese din tiparele normalității.
Cum te informezi?
Informațiile ajung la mine prima dată pe internet, dar și din reviste, pentru că orașul este la doar șase km. Lucrurile se văd de la mine, că se mișcă încet din cauza multor persoane LGBT care nu au încă curajul să-și facă coming out-ul. Cum să primești drepturi, când nici nu ai curajul să le spui celorlalți că exiști și a fi altfel nu te bagă automat în sfera patologicului, a anormalității.
Ai început tranziția medicală?
Da, acum 5 ani, și de atunci am întrerupt-o de 8 ori, din cauza lipsei banilor. Acum nu sunt sub tratament de substituție hormonală și sunt depresivă din cauza asta. Despre tranziție socială, atât cât locuiesc aici, nici nu poate fi vorba.
„De fiecare dată când mi-am arătat partea feminină, am fost umilită.”
Ce lipsește comunității, în opinia ta?
Consiliere psihologică, în mod cert avem nevoie de ea pentru că depresia și anxietatea sunt extrem de răspândite printre persoanele LGBT. Problema e că la țară nu găsești nici măcar medic de familie care să te ia în serios. Doctoriță mea îmi spune: „Lasă prostiile că ești băiat frumos”. Nu vreau să fiu Miss Univers, ci doar să îmi armonizez trupul cu sufletul, care întotdeauna a fost profund feminin.
Cristian, 37 de ani, gay, sat din județul Cluj
VICE: Spune-mi, te rog, câte ceva despre viața ta în satul în care locuiești.
Cristian: Nu pot spune că datorită faptului că sunt gay am o viață dificilă în satul în care trăiesc. De când sunt open, de la sfârșitul anului 2015, am ajuns la nivelul în care rămân surprins când mai întâlnesc câte o persoană care nu știe despre mine. Am încercat să urmăresc reacția oamenilor din sat după momentul coming-out-ului și da, într-adevăr, am văzut diferite reacții, dar pot spune că am rămas surprins de lipsa reacțiilor negative.
Asta probabil și fiindcă am avut o imagine bună în comunitate și un anumit statut: am fost cântăreț la biserica din sat timp de aproape 25 de ani. Am fost întâmpinat cu curiozitate și deschidere din partea prietenilor apropiați. Poate a ajutat și faptul că în acea perioadă am trecut printr-o stare depresivă, care a durat cam șase luni, iar asta i-a ajutat pe oameni să aibă compasiune și să prindă curaj să mă asculte. Așadar, familia, prietenii, cunoscuții știu că sunt gay.
Cu ce te ocupi?
Sunt angajat în administrație publică și îmi suplimentez bugetul cu mici lucrări din lemn pe care le fac acasă.
Cum arată comunitatea în care locuiești?
Satul a crescut destul de mult în ultimii 10-15 ani, fiind foarte aproape de Cluj, dar nu pot să spun că mai există spiritul de comunitate care exista acum 30 de ani. La fel ca peste tot, individualismul este la cote mari, iar bruma de comunitate se mai adună în jurul celor două biserici, ortodoxă și penticostală, dar nici acestea nu reușesc să mai coaguleze comunitatea. Oamenii sunt de multe ori reci, distanți și, ca exemplu al lipsei comuniunii, satul nu are cârciumă sau bar, pentru că nu ar avea clienți.
Cât de importantă religia pentru consăteni?
Religia cred că este destul de importantă, dar doar la nivel declarativ. Atât practicanții ortodocși, cât și cei penticostali și-au pierdut din ardoare. Cu ce are noroc cultul penticostal este numărul de copii mult peste media pe familie. Norocul bisericii ortodoxe este infuzia de noi locuitori pe care satul a primit-o în ultimii ani, și cu generația celor peste 65 de ani care s-a întors la casele părintești, altfel nu cred că mai existau mai mult de 30 de familii ortodoxe.
Mihaela, 46 de ani, lesbiană, sat din județul Ilfov
VICE: Știe lumea de tine că ești lesbiană?
Mihaela: În domeniul de activitate pe care îl am, prestări servicii, și pe pagina personală de Facebook, oamenii știu de la început ca sunt corectă în activitatea pe care o prestez și cred că nu îi interesează că sunt lesbiană.
Familia știe?
În mare, cei cu care am lucrat sau conversat știu că sunt lesbiană, tată nu mai am, dar fratele, surorile și mama mea știu.
Cum arată satul în care locuiești?
Comunitatea în care locuiesc este formată din cinci comune. Consătenii sunt genul individualist, iar bătrânii și cei peste 35-40 de ani sunt constant la biserică. Tinerii de 14-20 de ani sunt puțini. Pe mulți nu îi prea vezi pe străzi sau în maxi taxi.
Cum arată pentru tine comunitatea LGBT?
Comunitatea LGBT e mai vizibilă pe partea masculină și transgender decât cea feminină, dar în comunitatea de lesbiene, din ce am observat în ultimii patru ani, predomină grupa tânără, multe studente.
