102 ani ar fi împlinit astăzi Nicolae Ceaușescu, o zi de festivități, spectacole omagiale, când mii de oameni erau scoși din fabrici și școli ca să-l serbeze, în toată țara, pe „cel mai iubit fiu al poporului”. Născut la 26 ianuarie 1918, Ceaușescu obișnuia să-și serbeze ziua în satul natal, Scornicești, un loc din care n-au mai rămas foarte multe. La 30 de ani de la Revoluție, am fost la mormântul dictatorului din Cimitirul Ghencea, în ziua în care acesta, împreună cu soția Elena Ceaușescu, au fost executați. Am vrut să văd cine mai sunt nostalgicii care vin să-l plângă pe cel care a condus România timp de 24 de ani.
La portavoce se aud cântece comuniste și discursuri de-ale lui Nicolae Ceaușescu. Un cetățean care vorbește stâlcit română strigă:
Videos by VICE
„Cel mai bun ideologí e comunism. Toate drumurile ajunge acolo. O sută de ani, două sute de ani, trei sute de ani, tot ajungem acolo. Avem două ideologí: ori comunism, ori capitalism. În capitalism, murim de foame. Trebuie să ajungem la comunism. Casă ieftin, casă e gratuit, a dat la voi apartamente. Șaptezeci de mii de euro. Acum cine mai poate să cumpere un apartament? Cu 70-80 de mii de euro?”
„Draaacuuuuu!!!” răspunde un moșuleț dârz.
„Dacă dărâmi biserici, te pedepsește Dumnezeu ca în ziua de Crăciun să fii asasinat”
25 decembrie 2019. Cimitirul Ghencea. La mormântul lui Ceaușescu se află deja Gabi, instalator la RADET, stă aproape, la două stații de autobuz. Poartă o căciulă de astrahan și o geacă verde reflectorizantă, care în peisajul ăsta poate funcționa și ca far pentru rătăciți. A adus trei poze printate și înrămate cu Ceaușescu pe care le-a pus pe mormânt.
Florile sunt de la Valentin, fiul lui Ceaușescu. El vine mereu cu o zi înainte.
Apare echipa de la Realitatea. Reporterița întreabă la cât începe treaba. La nouă. Acum e opt. Cere voie să se prăbușească în mașină un pic și își lasă colegii să ocupe un loc strategic pentru cameră. Colegii se învârt un pic și în final o șterg și ei, lăsând trepiedul să le țină locul, așa cum se lăsa plasa cu sticlele de lapte la coadă, în comunism. Sunt prezenți, în total, cam câți oameni ar intra într-un Otokar, mare parte din ei, de la presă.
Între timp apare un bătrân care poartă o căciula înaltă, de blană de oaie, și o decorație a muncii înfiptă în piept. Împreună cu el vine și Radu, fost figurant în 15 filme, actualmente pensionat pe caz de boală. Vrea să știe dacă e prima dată când vin la mormântul dictatorului. Da, sunt virgin. Apoi pleacă până după piatra de mormânt a lui Ceaușescu, își lasă papornița și se întoarce cu o carte pe care începe să o răsfoiască și să-mi povestească cu o dicție ce aduce a Gigi Becali:
„Uite aicea, ăștia sunt care au condamnat poporul român la foamete, conspirator și trădător a lui Nicolae Ceaușescu: Michail Gorbaciov, banditul, țiganul de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Gelu Voican Voiculescu – care și-a luat o cârjă-n cap, Laszlo Tockes – care a pregătită, ăăă, lovitura de stat militară, încă din 1984, Petre Roman – jidanul, fiul lui Walter Roman, care a adus tancurile rusești, Virgil Măgureanu, Iulian Vlad, Marin Neagoe, Gică Popa – care și-a tras un glonț în cap, Dan Voinea, generalul Victor Stănculescu – ăsta a murit într-un azil privat, Ionel Boeru, Dorin Cârlan – ăștia sunt ăia care l-au împușcat… Uitați-l aici cum se dă jos din tren, cum dă mâna cu regina Marii Britanii… Vedeți?! Sunt toate documentele aici, să le arătăm la cameră.”
Este întrerupt brusc de un bătrân care se aruncă, val-vârtej, în conversație: „De ce l-a omorât Iliescu pe Ceaușescu: scoală-te tu, ca să mă așez eu?” Apoi amuțește, dar răbufnește din nou când vede o biserică în cartea lui Radu: „E vorba de biserica mănăstirii care a demolat-o, domne. Nu ai voie să demolezi biserici pentru că Dumnezeu te pedepsește ca în ziua de Crăciun să fii asasinat.”
Bărbații ajung să discute și despre Varujan Vosganian, „armeanul”. Apoi trec la turci și Erdogan. Un delir care se oprește când Radu întreabă dacă știm ceva de știrea care a apărut pe Google, conform căreia Ceaușescu nu a construit metrou în Drumul Taberei pentru că acolo locuiau oamenii lui Dej. Nimeni nu știe, așa că se face un bilanț-fulger al celor care mai trăiesc și vin de obicei la comemorarea lui Ceaușescu.
Gabi de la RADET, e din Scornicești, așa că domnul Coman, membru în actualul PCR care seamănă cu Gheorghe Dinică, îl îndeamnă să le spună reporterilor cum i-a dat Ceaușescu casă. Că, vorba aia, „cine le mai dă la tinerii ăștia casă azi?”
„Ceaușescu era om serios. Nu râdea fără rost ca Iliescu și Băsescu”
E aproape nouă. Nostalgicii și presa se strâng mai aproape de mormânt. Camerele stau pe trepiede, unele lângă altele, ca la zid, la fotbal. Reporterii se grăbesc să ia câteva interviuri, că poate scapă mai repede. Mai rămân de tras niște secvențe cu depunerea de coroane, discursul și eventual câteva lumânări aprinse. La fel ca Home Alone, de Crăciun nu lipsește niciodată știrea comemorării execuției soților Ceaușescu. Toți știu că „ăștia, la televiziuni, o să-i dea doar pe cei mai agramați și mai beți”, dar nu contează, e momentul lor de glorie. Cu cât o să fie mai vocali, cu atât o să fie dați mai mult la televizor. Hunger Games de Ghencea.
Dintre toți, reporterița îl alege pe bătrânul cu medalia. „Vreau să vă întreb cum vi-l amintiți pe Nicolae Ceaușescu? Cum era? Descrieți-l un pic.” „Era… un om… ca toți oamenii.” Se pufnește în râs. Recunoscând situația delicată în care a fost pus tovarășul medaliat, un individ puhav, elocvent, cu voce de Dem Rădulescu, intervine salvator din planul doi.
„Foarte serios, foooarte serios. Nu-l vedeați să râdă fără rost cum râde Iliescu, cum râdeau alții, cum râde Băsescu. Om vertical, chiar cum spun ei, fără carte, dar era un om foarte echilibrat, un mare politician.”
Conspirațiile curg în fața camerelor. Nervos, intră în scenă și Florian Radu, secretar-general al Partidului Comunist din România: „De ce este Ceușescu dictator? Pentru că a fost ales de fiecare dată. Asta înseamnă să fii dictator?” Tânărul așa-zis comunist atacă dur presa capitalistă răstindu-se la o altă reporteriță.
Florian reproșează presei că au dat doar contrarevoluția din 89 și nimic despre greva tipografilor din 1918. Din ciorchinele de susținători care i-a crescut în câteva clipe pe spate se mai aud „și nici de 1907”, „și de 33 la Grivița”. Ca un ecou, Florian repetă tot. Le transmite celor care spun că în perioada comunistă se trăia mai prost, că sunt mințiți și că, dacă au puțină iubire pentru țară și omenire, să lupte pentru răsturnarea capitalismului. Mai face o previziune conform căreia în 30 de ani de acum poporul va fi la putere, apoi se scuză și pleacă.
Tovarășul elocvent, cu vocea de Dem Rădulescu, face din nou pasul în prima linie și preia situația enumerând problemele care nu existau pe vremea lui Ceaușescu: prostituție, proxentism, copii omorâți, clanuri mafiote. În final recunoaște fâstâcit de modestie că este un veteran al acestor întâlniri.
Discurs pentru Ceaușescu. Dramaturgie. Actul trei
Apar coroanele. Toată lumea se strânge în jurul mormântului. Se ține un moment de reculegere. Încep discursurile:
…30 de ani de la marea crimă…
…trădarea partidului Comunist Român de către comuniști…
…Ion Iliescu…
…Fără această trădare, nu exista revoluție…
…avem o istorie cu care ne mândrim…
…Nicolae Ceaușescu este un reper…
…un model…
…iubitor…
…țară…
…un conducător care a știut să conducă…
…independența și suveranitatea deplină…
…clasă…
…astăzi nu mai există decât o singură clasă, clasa politicienilor, care reprezintă o minortitate…
…tot noi eram și atunci…
…poporul român….
…suntem toți o masă amorfă…
…astăzi…
…opera acelei epoci…
…suntem condamnați…
…tot ce se face pe lumea aceasta cere sacrificiu…
…noi așa am știut să facem tot ce am făcut…
…rămân amintirile…
Vă mulțumesc frumos.
Deodată forța care îi ținea pe toți în jurul mormântului sparge zidul de trepiede și micul furnicar. Se aprind lumânări, colectivul se regrupează rapid în găști de lucru, alcătuite din presă și nostalgici. Cam după două-trei întrebări grupurile se reorganizează în altă formulă, iar se pun două-trei întrebări și tot așa. Mă învârt și eu pe acolo să fac poze și să trag cu urechea. Așa aflu ce societate am fi avut, în România, dacă dictatorul n-ar fi fost îndepărtat și executat:
– „Dacă Ceaușescu mai trăia, eram a treia țară după China.”
– „Nu existau pedofili, nu existau traficanți!”
Oamenii cer oprirea traficului de carne vie. Nimeni nu zice „ființe umane”. Cert e că tragedia de la Caracal zace și în mintea nostalgicilor.
Niște doamne aprobă în cor. Se zugrăvește în continuare o societate plăsmuită.
„Se zice că în comunism nu era bine,
atunci de ce pleacă lumea, doamnă?”
„Trăim în hoție și minciună!”
„Din 60 până în 80, s-a trăit bine, stimați cameramani.
Din 80 era pe rație, ai înțeles?”
„Și el a fost ultima dată la Teheran,
în Iran,
să plătească
ultima datorie a țării.
E ca și cum l-aș aștepta,
pe tata de la piață,
să-i trag una în cap.”
„Avem!
Bogății,
teren fertil,
avem de toate.”
Japonezul rezistă
Îl avem chiar și pe Hirornori Iijima, turist japonez, căruia un tip în geacă de camunflaj îi explică ce și cum:
„Împăratul Japoniei…ăăă…ză împăratul Japoniei…politică este of socialist…socialist…eee, in Japon este un fel de socialist-capitalist așa…adică amestecat, nu e…no America, capitalism sălbatic.”
Japonezul nu spune multe, doar „yes, I understand” și-o dă pe limba lui în fața camerei cu care înregistrează evenimentul.
Bătrânul cu medalia muncii termină interviul și cere voie, de la conducere, să plece: are tensiune. Oamenii încep să se retragă. O parte din presă pleacă și ea. Cei rămași se pun pe taclale. E o forofotă de terasă de cartier, doar că în locul chioșcului de tablă, epicentrul îl reprezintă mormântul lui Ceaușescu. Discuțiile despre libertate, democrație, revoluție, activiști, justiție și conspirații – cu de toate – se transformă ușor, ușor într-un tărăboi din ce în ce mai halucinant și fără noimă.
Un fost colonel de miliție e cu capsa pusă. Ar vrea să omoare toate cozile de topor care au aruncat cu căcat în jandarmi. „Să se dea legea polițistului și jandarmilor, să tragă, domne”.
Pe fundalul ăsta absurd, pe lângă mormânt mai trec și alți cetățeni. Unii indiferenți, alții își fac cruce și aprind o lumânare, câțiva îl înjură. Eu plec împreună cu Hirornori. A rezistat până la sfârșit.
Editor: Iulia Roșu
