Dependența este o boală. Este un adevăr demonstrat științific, dar băgat sub preș în România. Statul român se laudă, în rapoarte și studii, că tratează dependenții în programe special create pentru ei, că le asigură asistență, că totul este sub control.
Dar, în cele trei luni de documentare pentru această campanie, am aflat, printre altele, că în cartierele unde trăiesc consumatorii care-și injectează heroină și legale în venă, adevărul arată altfel decât în rapoartele oficiale. Aici, ONG-urile fac treaba statului și le duc consumatorilor seringi și materiale sterile, astfel încât să moară cât mai puțini dintre ei.
Videos by VICE
Asta în timp ce statul român nu știe nici măcar câți oameni mor anual în România din cauza consumului de droguri. Și cum poți să gândești corect politicile publice împotriva efectelor nocive ale drogurilor dacă tu, ca stat, nu știi care e adevărata amploare a fenomenului?
Între timp, etnobotanicele prind din nou aripi, după ce o decizie a Curții Supreme scoate deținerea lor pentru consum propriu de sub incidența legii. În schimb, marijuana rămâne în continuare un subiect tabu în România, pentru că autoritățile sunt mute pe subiectul ăsta.
Asta deși inclusiv unii polițiști de la antidrog pledează pentru dezincriminare și pentru folosirea resurselor acolo unde contează: dosare de trafic intern și internațional de heroină și alte droguri de mare risc.
Nu există campanii prin care tu să afli că e perfect în ordine să chemi salvarea când ți-e rău de la droguri, ci doar glumițe făcute de Poliția Română pe Facebook să ai grijă ce pastile iei, că ei sunt cu ochii pe tine. Asta în loc să fie cu ochii pe organizatorii de festivaluri și în loc să permită protocoale cu ONG-uri care ar putea testa ce droguri bagi în tine, chiar la festival.
Parte din realitatea consumului de droguri din România sunt și minorii care ajung după gratii pentru violențe comise sub influența drogurilor, inclusiv pentru complicitate la crimă. Știu că vor fi stigmatizați de comunitate și nu au nicio bază în autorități și spun, nonșalant, că vor consuma și vinde în continuare după eliberare. Ei nu sunt pe lista de priorități a oficialilor, deși aceștia găsesc timp să le țină copiilor de grădiniță prelegeri despre alimentație și igienă.
Dependența este o boală. O boală în care toxicomanii se afundă încet, dar sigur. Și pentru că dependenții sunt invizibili pentru autorități, VICE România lansează astăzi „România în sevraj”, o campanie în care vorbim, pe șleau, cu bune și rele, despre efecte, consum și consecințe.
Răsfoiește Campania „România în sevraj”.