Nu știam prea multe despre artista Anca Pop, de 34 de ani, dar probabil că nu sunt singura în situația asta. Tocmai din acest motiv, am încercat să abordez subiectul din perspectiva omului nefamiliarizat, că poate așa să înțeleg mai bine reacțiile unor români. Tot n-am reușit.
Anca Pop, care își spunea „Shamanca”, a fost o cântăreață română-canadiană care s-a remarcat prin colaborarea ei cu Goran Bregovic. Din păcate, artista a murit în urmă cu câteva zile, după ce a plonjat cu mașina în Dunăre. Se bănuiește că a derapat de pe carosabil într-o zonă fără parapeți, fapt care spune multe despre siguranța drumurilor noastre, dar asta este deja o altă discuție care să te deprime înainte de Sărbători. De fapt, aici au avut loc mai multe accidente, anul trecut o mașină cu cinci oameni a fost scoasă din apele Dunării. Nici drama asta nu a sensibilizat autoritățile.
Videos by VICE
În fine, cam aici se opresc cunoștințele mele despre ea, dar, între timp, am aflat că a fost o figură oarecum controversată în mediul online.
Conținutul de pe profilul de Facebook al Ancăi Pop este unul nonconformist. Unii ar spune că e vulgar, porno chiar, însă nu prea am auzit oameni care să discute despre asta, cât ea era în viață. Sau nu la un nivel de viralizare. Acum, însă, s-au dezlănțuit tot felul de personaje pe profilul ei. Unii, habotnici și alții, moraliști.
La un scroll rapid pe profilul Ancăi, am găsit seminuduri, videouri despre mensturație, discuții despre sexualitate și spiritualitate. Cumva, nu pot să spun că mă miră reacțiile care au urmat, dar îți arăt mai jos cum s-au manifestat unii dintre românii ăia credincioși, în postul Crăciunului, vorba aia, la aflarea veștii că Anca Pop a murit.
Oameni religioși care-l văd pe dracu’ în orice
Nu de mult, scriam de acei români care s-au revoltat pe niște statui cu o capră, pentru că aveau impresia că acestea îl reprezintă pe Bafomet. Acum, însă, și-au mutat delirul pe profilul Ancăi Pop și mi-e puțin greu să înțeleg cum au ajuns să vadă chestii sataniste și aici.
Dar da, destul de mulți români sunt convinși că accidentul ăla a avut loc pentru că s-a săturat Dumnezeu de o păcătoasă. Adică, nu a mai răbdat-o.
Mulți și-au exprimat condoleanțele, însă s-au trezit pe cap cu tot felul de habotnici convinși că Anca Pop a primit ceea ce merita.
Da, tipa a fost mai dezinvoltă, era pasionată de spiritism și urca constant pe Facebook imagini sexy. Pentru unii români, genul ăsta de comportament este sfidător, strigător la cer chiar, și înseamnă că Anca se credea deasupra lui Dumnezeu. Habar n-am care erau convingerile ei în acest sens, dar oricare ar fi, nu mi se pare deloc creștinește să terfelești un om, chiar și post mortem.
Și, în caz că nu știai, prin comportamentul ei a dovedit că era de fapt o satanistă care-l căuta pe Diavol, de care a și dat între timp. O aștepta în apele reci ale Dunării. Tot felul de personaje sinistre prin comentarii, care mai de care mai convinse că știu cum stă treaba cu Dumnezeu.
Mă rog, unii au impresia că tipa s-a sinucis. Nu că asta ar face genul ăsta de comentarii mai ok, că tot la fel de toxice sunt.
Moraliștii de serviciu care știu mai bine cum trebuie să-ți trăiești viața
Bine, știm cu toții că, de fapt, Anca Pop și-a meritat soarta pentru că nici lui Dumnezeu nu-i plac lesbienele. Da, Anca Pop era lesbiană. Și da, oamenii știu clar ce-i place și ce nu lui Dumnezeu.
Ca fapt divers, multe din comentariile care o judecă pe Anca Pop, ca ăsta de mai sus, sunt scrise de femei. Asta în cazul în care credeai că numai bărbații sunt porci și judecă femeia care se afișează pe Facebook în costum de baie.
Barbații, în schimb, se limitează în a o face curvă pe răposată. Culmea, comentariile vechi, scrise înainte de deces, erau de la tot felul de libidinoși care dădeau din coadă la ce posta Anca Pop. Dar acum, că s-a dus, dintr-o dată sunt toți oripilați de niște decolteuri.
Aici mai ai încă un exemplu de femeie care se bucură de o tragedie și face miștouri. Probabil că are impresia că genul ăsta de comportament plin de ură o face mai ok decât o „curvă”.
Miștocari și alți dubioși care au ajuns din greșeală pe profilul Ancăi Pop
Printre condoleanțe și alte păreri de rău, mai apar și câțiva rătăciți care n-au auzit de veste. Gen nenea de mai sus, care își încearcă și el norocul cum poate.
Alții continuă să se bucure de un deces, doar pentru că tipa avea un stil de viață mai nonconformist.
Foarte amuzant.
Îmi imaginez că mulți dintre cei care au comentat urât despre Anca Pop au aflat de ea după ce a murit. Și cum presa vorbea despre colaborările ei cu Goran Bregovic, mulți s-au gândit să investigheze, gen hai, domne, să văd ce-a fost de capul ăsteia. Și au dat de profilul ei, unde au găsit ce au găsit, așa că și-au revărsat ura și frustrarea prin secțiunea de comentarii.
Nu înțeleg cum ajung unii oameni la un astfel de comportament. Chiar dacă nu te dă pe spate conținutul de pe profilul lui Pop sau muzica ei, asta n-ar trebui să te împingă să-i aplauzi moartea. E foarte trist că unii oameni nu pot trece peste o știre despre o persoană de care habar n-au nimic, fără să nu-și exprime cele mai absurde gânduri.
Editor: Iulia Roșu