Σεξ

În culisele saloanelor de masaj cu finalizare din India

salon de masaj india, masaj cu finalizare in india

În inima capitalei Indiei, un salon cu neoane pentru bărbați, numit după o populară insulă grecească, susține că ar fi și hotel. Din afară pare un hotel obișnuit, într-adevăr, dar interiorul e cu totul altceva. 

Pentru doar 1 500 de rupii (18 dolari), primești un masaj corporal complet cu finalizare prin handjob. Poți intra și în camera întunecată, care e doar un glory hole, fără lumini, nimic. Conform Urban Dictionary, „un gloryhole e o gaură făcută într-un perete de departajare unde cineva își poate introduce penisul ca acesta să fie stimulat de o persoană anonimă aflată de cealaltă parte a peretelui”. Și persoanele fără penisuri se pot bucura de glory holes, pentru că poți urina prin ele, îți poți băga fundul sau degetele.

Videos by VICE

Ashish Chopra, 27 de ani, lucrează ca manager de angajări într-o firmă de IT. Un prieten i-a recomandat salonul ăsta, dar inițial a fost sceptic, pentru că nu mai fusese la un salon pentru bărbați gay în India. Totuși, a fost curios.

„Nu poți face fotografii, pentru că îți lași telefonul și hainele într-un dulap încuiat înainte să intri în salon. Sunt camere mici în fața cărora stau bărbați din nord-estul Indiei”, a povestit Chopra pentru VICE.

India e presărată cu saloane de masaj. Unele oferă doar sex, altele doar masaj. În 2014, poliția din statul Goa a făcut raiduri în douăzeci de saloane de masaj și a arestat peste 35 de persoane pentru prostituție. În 2017, poliția a arestat șase femei din Gurugram, Haryana, pentru că practicau activități sexuale ilegale într-un astfel de salon.

De teama poliției, saloanele au acum maseuri sau maseuze complet îmbrăcate care sunt mereu pe fază să atingă părți mai inocente ale corpului, în caz că intră poliția. Totuși, în India s-au dat niște legi recente care permit funcționarea acestor saloane.

Chopra a optat pentru un masaj cu finalizare. „De ce? Pentru că mi s-a părut palpitant și mai fusesem în astfel de saloane de masaj la Paris.” I s-a părut că merită să încerce și în Delhi, deși era un pic îngrijorat cu privire la bolile cu transmitere sexuală. „Când am intrat în camera întunecată, mi-au făcut sex oral trei bărbați diferiți. A fost fascinant, pentru că nu vedeam nimic, dar simțeam că oamenii se schimbă, că au altă înălțime, greutate, altă tunsoare. Dar am stat și cu teamă să nu intre poliția peste noi.”

Cum cer clienții aceste servicii speciale? Am întrebat-o pe Nikita, care lucrează în mai multe saloane și ne-a rugat să îi dăm doar numele mic.

„În unele cazuri, salonul poate fi doar de masaj, dar maseurii acceptă propuneri pe șest de la clienți ca să primească bacșiș. Cum nu sunt camere de filmat în camerele de masaj, nu prea ai cum să vezi ce se petrece acolo, deci nu ai cum să oprești treaba asta”, a povestit ea.

În saloanele pe care ea le manageriază de vreo zece ani, „camerele de masaj au mereu ușa întredeschisă și suntem atenți la orice fel de comportament ciudat. De exemplu, e semn rău dacă maseurul a intrat în cameră cu o înfățișare așezată și iese ciufulit și roșu la față. Sau dacă un client cere mereu același maseur sau maseuză. Bate la ochi.”

A zis că mulți clienți au dorințe ciudate. De exemplu, masajul sandviș, în cadrul căruia bărbatul e făcut sandviș între două trupuri unse cu ulei, sau masajul cu săpun, în care bărbatul stă în cadă și e săpunit pe corp sau masajul „boom boom”, în cadrul căruia maseurul călărește clientul până când acesta ejaculează.

„Unii bărbați indieni au prima experiență cu masajul senzual în Thailanda sau Filipine și speră să aibă aceeași experiență în India. Inițial, mă enervam când primeam astfel de cereri, acum doar le refuz politicos și accept că vor apărea mereu.”

În orice caz, Nikita a zis că stereotipul conform căruia cel mai fidel client al acestor saloane ar fi bărbatul căsătorit de vârstă mijlocie nu stă în picioare. Clienții saloanelor au vârste foarte diferite și provin din clase sociale diferite. 

Pentru unii bărbați, aceste saloane sunt ocazia să își pună în practică fanteziile. Karishma Swarup, educatoare sexuală, a zis că acești bărbați preferă să meargă la un salon de masaj și să primească un hand job, în loc să meargă la bordel.

„Mulți cred că riscul de a contracta o boală venerică e mai mic dacă primești un handjob în loc să faci sex. Plus că ideea de a merge la un salon de masaj e mai acceptabilă social și vinovăția e mai mică, pentru că mulți bărbați consideră că doar sexul cu penetrare se consideră înșelat.”

Swarup crede că saloanele de masaj sunt locul perfect pentru un bărbat de douăzeci și ceva de ani, fără experiență sexuală, care nu vrea să se căsătorească încă și nu prea își face relații pe aplicațiile de dating. 

Suraj, un creator de conținut de 29 de ani din statul indian sudic Kerala, a fost hărțuit la școală de bullies și suferă des de depresie, așa că, pentru el, salonul de masaj a devenit un spațiu safe de explorare a propriului corp.

O conversație relaxată cu un șofer de ricșă din Kerașa l-a încurajat să viziteze un astfel de salon din orașul Kovalam, situat la două sute de metri de secția locală de poliție. „A fost prima oară. Am primit o terapeută de patruzeci de ani, care mi-a făcut masaj cu finalizare. A fost o experiență plăcută. Dar m-am speriat când am văzut la știri, după câteva săptămâni, că poliția făcuse un raid fix în salonul respectiv.”

Totuși, nu s-a speriat suficient cât să renunțe la plăcerea abia descoperită. Timp de doi ani, a vizitat toate saloanele de masaj din Kerala – aproape patruzeci. „Unele au doar masaj tradițional, altele masaj corp la corp, altele cu finalizare.”

De un an, Suraj a renunțat la această pasiune. Ce s-a schimbat? Terapia și antidepresivele. „Acum sunt bine și simt că nu mai am nevoie de ele. Dar saloanele astea m-au asigurat că nu am probleme cu erecția, așa cum mă temeam după anii în care am fost hărțuit la școală.”

Chum, o maseuză în vârstă de 24 de ani care lucrează în orașul indian Bengaluru, a zis că nu se vorbește suficient despre exploatarea maseurilor din nord-estul Indiei.

„Nu câștigăm chiar atât de bine din masajele alea cu finalizare. Multe saloane aduc fete din Nepal cărora le promit cetățenie și le pun să lucreze gratis. Cât am lucrat într-un salon de masaj thailandez din Mumbai, câștigam 37 de dolari pe lună. Cum să supraviețuiești cu atât într-un oraș mare?”

În loc să se vorbească despre condițiile proaste de muncă ale acestor maseuri, oamenii preferă să vorbească despre exotismul acestor saloane. „Mulți bărbați sunt fascinați de femeile din nord-estul Indiei sau Nepal pentru că au iluzia că suntem din Thailanda. Există acest mit că fetele din nord-est sunt niște animale sălbatice absolut disperate după penis.”