Ianuarie 2020 ar putea rămâne lejer în istorie drept luna când ne-a păsat cel mai mult de poluarea din București. Și asta pentru că am văzut cât de gravă e situația.
În primul weekend din 2020 au sărit în sus senzorii de monitorizare a poluării. Datele Airly, o companie care monitorizează independent de stat aerul din diverse țări și orașe, arătau că poluarea a înregistrat depășiri de 667 și 478 la sută, pe cei doi indicatori importanți: PM 10 și PM 2,5.
Videos by VICE
Costel Alexe, ministrul Mediului ajuns în funcție în ultima lună din 2019, s-a trezit pus în situația de-a găsi scuze. Sau, mai bine zis, a pasat vina spre Primăria București, care n-ar fi accesat zece milioane de euro pentru piste de biciclete, nu a făcut o centură și n-a modernizat transportul în comun. Toate astea sunt adevărate și primărița Gabriela Firea, acum în ultimele luni de mandat, le știe, de aceea a și introdus o taxă de poluare pentru Capitală (activă de la 1 martie).
Cum afli ce aer respiri în capitală?
Ca să vezi ce se respiră în România și în capitală ai câteva resurse. Una este cea oficială, cu date colectate de Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) și prezentate online pe calitateaer.ro.
Apoi este indexul european al calității aerului, unde poți vedea pe câteva ore în urmă țările din Europa și mai multe orașe din România.
Platforma independentă Airly a ajuns la noi pe în 2018, cu o rețea de 15 senzori în București și în Ploiești. Dar oricine poate adăuga un senzor în rețea, iar mai nou platforma preia date și de la RNMCA. În 2018, a debutat cu sprijinul unei companii care vinde și purificatoare de aer. Anul ăsta, cele două companii au făcut un site prin care cumperi senzori. Costă 360 de euro unul doar pentru PM și 1 360 euro unul care monitorizează și PM, și gaze.
La finalul lui 2019 a apărut și platforma independentă Aerlive. A pornit cu zece stații fixe și două mobile, iar pentru 2020 vrea să ajungă la 50 și să le ofere bucureștenilor ocazia să ia un senzor acasă, să vadă ce respiră. Acest proiect e creația mai multor organizații, iar senzorii pe care îi folosește sunt de la uRADMonitor, un startup din Timișoara, care a debutat acum patru ani. Și acesta pune la dispoziție o hartă să vezi calitatea aerului.
Nu monitorizăm poluarea, ci calitatea aerului
Când vine vorba de ce aer respirăm, e o nuanță la care să fii atent. Un specialist din Ministerul Mediului, care a dorit să rămână anonim, susține că nu e monitorizată poluarea, ci calitatea aerului în raport cu sănătatea oamenilor. Practic, cifrele pot sări în aer, dar, dacă nu te omoară, e în regulă. De aceea, în limbajul birocratic și oficial auzi des „calitatea aerului”.
Ea se măsoară prin stațiile instalate în proiectul Aerlive, care numesc uRADMonitor. Acestea monitorizează 11 parametri importanți de calitate a aerului: temperatură, presiune barometrică, umiditate relativă, particule în suspensie (PM 1, PM 2,5 și PM 10 – eng.: particulate matter), monoxid de carbon (CO), dioxid de azot (NO2), dioxid de sulf (SO2), nivel de zgomot și compuși organici volatili (VOC). Pe baza datelor despre ultimele două particule în suspensie, Aerlive a creat Indicele de Calitate a Aerului (ICA), folosind Common Air Quality Index (CAQI) din Franța.
„Pentru monitorizare folosim o metodologie similară Ministerului, dar diferă felul în care afișăm datele. Am creat astfel acest indice de calitate de la zero la o sută. Preluăm datele și le transformăm într-o cifră, că nu toată lumea se pricepe să le citească. Dacă e verde este okay, dacă e roșu este rău. De-asta a avut proiectul succes, că e ușor de văzut și de înțeles”, explică coordonatorul de proiecte la Ecopolis, Loredana Pană, ce vezi când te uiți pe site-ul Aerlive.
„Vrem să atragem atenția asupra subiectului și oamenii să devină conștienți că asta îi afectează”, adaugă ea.
Diferența dintre senzorii montați independent și cei de stat
Ca să livreze datele pe care le citești pe net, o platformă are nevoie de infrastructură, adică de o rețea de senzori. Există diferențe la nivel tehnic între ce oferă statul și ce oferă platformele independente. Ca să înțeleg mai bine, am discutat cu Vlad Arsene, de la Fundația ETA2U și coordonatorul echipei de tehnicieni care au montat senzorii pentru Aerlive.
VICE: Care e diferența dintre senzorii statului și cei independenți?
Vlad Arsene: Modul în care se fac măsurătorilor e specificat în Legea privind calitatea aerului înconjurător. Cel mai ușor de diferențiat între cele două tipuri de senzoristică este să numim stațiile statului „profesionale”, iar cele Aerlive și Airly „semi-profesionale”. Diferența e la nivelul tehnologiilor de senzoristică folosite și, implicit, a costului asociat.
Echipamentele profesionale folosesc câte un senzor pentru fiecare poluant. Stația de la Cercul Militar, de exemplu, folosește un astfel de aparat pentru PM 10 și acesta pentru monoxid și dioxid de azot. Ce vezi din exterior e carcasa în care sunt montate toate astea. Ele fac două tipuri de măsurători: în timp real, cu laser, pentru PM și cu chemiluminescență pentru gaze, iar separat, teste de laborator. Ultimele nu sunt raportate în timp real, din motive evidente.
Stațiile Aerlive și Airly au toate senzoristica integrată în același aparat, împreună cu partea de comunicații. Datorită avansului tehnologic, sunt mari cât o cutie de șervețele și mențin un grad de acuratețe a datelor acceptat de forurile internaționale de specialitate.
Pentru PM, de exemplu, stațiile profesioniste folosesc un sistem automat de prelevare de pulberi în suspensie, ca un aspirator de aer, care trage un volum mare și îl trece printr-un filtru. Acesta este cântărit înainte de a-l pune în aparat și după, ca să fie determinată cantitatea de praf ce s-a depus pe el. Abia apoi sunt realizate analize de laborator, pentru a determina natura particulelor de praf (metalice, nemetalice, polimerice, alergeni etc.). Stațiile semi-profesioniste folosesc tot tehnică prin laser, dar, din cauza dimensiunii, nu au și o cameră în care să fie eliminată complet umiditatea din aerul măsurat. Iar gazele sunt măsurate cu senzori electrochimici.
O altă diferență e la bani. O stație profesională care măsoară numai un singur tip de particulă costă undeva între zece și 25 de mii de euro (sau mai mult, în anumite cazuri). O stație miniaturizată este între 1 500 și patru mii de euro și măsoară parametrii ceruți de UE sau alte entități abilitate.
Cât de mult pot fi influențate măsurătorilor de umiditatea din aer?
Este adevărat că umiditatea influențează în special citirile de PM, dar în cazul senzorilor Aerlive ea trebuie să fie de la 85 la sută în sus (poți vedea aici acuratețea senzorului de praf folosit de senzorii semi-profesionali – n.r.). Tocmai de aceea am precizat plus/minus zece la sută acuratețe în platformă.
Care e mecanismul prin care aerul e analizat în interiorul unui senzor semi-profesional?
Există un ventilator care trage aerul în aparat. Prima dată îl trece prin senzorul de PM, unde cantitatea de particule de praf este măsurată cu fascicul laser. Ulterior, aerul ajunge în zona dozelor electrochimice, care reacționează la gaze, dacă există. Măsurătorile se defășoară continuu, iar aparatul transmite mediile lor o dată la 15 minute. Datele sunt preluate într-un serviciu web, care calculează mediile orare, zilnice și indicele de calitatea a aerului. Asta văd cei care se uită pe site.
Dată fiind suprafața Bucureștiului, de câți senzori ar fi nevoie ca să poți spune că știi exact cum e aerul în Capitală?
Cu tipul de senzori pe care îi avem în rețeaua Aerlive, estimăm măcar o sută de stații. Creșterea numărului înseamnă o acuratețe mai mare cu care sunt identificate sursele de poluare. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.
Numărul stațiilor oficiale cred că este adecvat. Nu este sustenabil financiar și logistic să existe foarte multe într-un loc. Ideal este să fie funcționale în condiții optime și complementate de rețele de senzori semi-profesionali.
Problema aerului este foarte complexă, dată fiind diversitatea și abundența surselor de poluare. Este nevoie de o abordare sistemică în care să fie implicați toți actorii relevanți: autorități centrale și locale, mediul privat și universitar, cetățenii. Fără consens și un efort comun nu putem să combatem problema poluării.
Ce se întâmplă cu măsurătorile făcute de stat
Atenția acordată calității aerului din București n-a dus, până acum, decât la o ceartă între Guvern și Primăria București, care folosesc subiectul după cum e la îndemână în discursul politic. Un expert din Ministerul Mediului, care a vrut să rămână anonim, a spus o realitate despre RNMCA: e subfinanțată.
Chiar dacă România are mai multe stații profesionale decât Germania sau Franța, acestea nu sunt întreținute. Ele ar trebui înlocuite la trei sau patru ani. România le are deja de 15. Ar trebui calibrate lunar sau trimestrial, dar nu sunt, așa că datele raportate sunt parțiale. Acesta a mai spus că, ar fi mai eficient dacă, la nivel național, ar fi și doar 90 de stații (în loc de 148 câte sunt în prezent), care să funcționeze corect. Detalii despre infrastructura folosită de stat sunt pe site-ul oficial.
Ți-am menționat toate astea ca să ai și contextul pe fondul căruia au apărut stații independente de monitorizare a calității aerului. Airly și Aerlive sunt cele mai vizibile acum, dar te poți aștepta să mai apară inițiative de tipul acesta. La ce contribuie acestea, independent de activitatea lor, e informarea cetățenilor care poate duce la presiune publică pe autorități.
Deocamdată murim
Poluarea este „ucigașul tăcut” care face victime. 27 de mii de morți premature s-au întâmplat din cauza poluării în 2015, conform Agenţiei Europene de Mediu. 25 de mii de oameni mor anual în România din cauza poluării, conform Organizației Mondiale a Sănătății, iar asta ne pune pe locul opt în Europa, conform raportului Global Alliance on Health and Pollution. Bolile cardiace ischemice sunt principala cauză.
Platformele pe care te informezi de calitatea aerului te ajută să știi ce reproșezi statului. Masca, purificatorul de aer sau plânsul de mila celor care au mașini vechi ajută și nu prea. Suntem în punctul în care avem mai multă informație decât ne-am aștepta, dar e important ce facem cu ea. Altfel, în ianuarie 2021 s-ar putea să ne regăsim în aceeași situație în care să fim șocați de cât de poluat e orașul.
Editor: Ioana Moldoveanu
