Seks

Femei bisexuale mi-au spus de ce urăsc să fie vânate pentru sex în trei

relatie bisexuala

Chloe, care e bisexuală, își setase aplicația de dating să excludă bărbații când a făcut match cu Cat. Deși profilul lui Cat menționa că era interesată de o fată care să se joace cu ea și iubitul ei, spunea și că ar fi de acord să aibă date-uri solo. Chloe a clarificat de la început că nu o interesează un threesome, iar cele două au avut chimie și s-au conectat la un nivel intim. După două întâlniri și niște sex, Cat a încheiat totul abrupt printr-un mesaj.

„M-am simțit dezamăgită, pentru că îmi permisesem să fiu vulnerabilă în fața ei”, mi-a zis Chloe. După încă un mesaj, era chiar enervată. Cat o întreba ceva de genul: „Sper că nu sunt prea obraznică, dar te-ar interesa să te vezi cu mine și iubitul meu?”. Chloe s-a simțit furioasă și rănită. „Mi-am dat seama că toată conexiunea dintre noi fusese doar o încercare de a mă manipula să particip la un threesome.” După un timp de reflecție, Chloe a concluzionat că experiența a fost „toxică și dezumanizantă”.

Videos by VICE

Cum agățatul non-monogam și poliamorul au devenit mai populare în ultimii ani, sexoloaga Ruby Rare mi-a zis că numărul de cupluri care caută o fată pentru threesome a crescut foarte mult, iar majoritatea fac asta pe aplicațiile de dating. Ruby susține această deschidere, dar a zis că mulți oameni nu sunt educați despre sex, gen și feminism, iar asta poate cauza probleme.

Ce a făcut Cat cu Chloe se cheamă „vânătoare de unicorni”.

„Vânătoarea de unicorni se referă la persoane care caută pe cineva potrivit pentru nevoile lor sexuale sau romantice”, a zis autoarea și activista Meg-John Barker. Adesea, expresia e folosită în contextul de cuplu heterosexual care caută „o tipă bi sexy” care să-i placă pe amândoi și să li se alăture într-un threesome. O altă situație comună e un cuplu poliamoros care caută o iubită. Dar problema principală e că aceste cupluri „caută o creatură mitologică, una care nu există de fapt”.

Unicorn hunting couple Tinder profile

„Unele critici aduse vânătorii de unicorni se referă la faptul că vin dintr-o perspectivă heteronormativă, în care sunt prioritizate nevoile cuplului alcătuit dintr-un bărbat și o femeie și, de multe ori, situația e mai mult spre beneficiul bărbatului care vrea să-și vadă partenera cu o altă femeie”, a adăugat Barker. „Bărbatul presupune că sexualitatea partenerei lui e flexibilă, spre deosebire de a lui. Și de multe ori totul are legătură doar cu dorințele lui, nu cu ale partenerei sau ale celeilalte femei.”

Vânătoarea de unicorni se practică pe multe aplicații de dating. Aplicațiile precum Feeld le permit cuplurilor să creeze profiluri comune și lasă utilizatorii să-și definească dorințele sexuale, inclusiv threesome-uri, dar asta nu previne vânătoarea de unicorni. A treia parteneră e vânată și pe aplicații precum OkCupid și Tinder, unde cuplurile își creează fie un profil împreună, fie separat. Nici măcar aplicațiile de dating pentru lesbiene precum HER nu sunt sigure – multe utilizatoare s-au plâns că match-urile lor sunt de fapt la vânătoare de unicorni.

Ca reacție la răspândirea vânătorii de unicorni pe toate aplicațiile de dating, s-a înființat o comunitate pe Facebook cu peste nouă mii de membre, unde femeile împărtășesc cum s-au simțit când au fost „vânate”. Unele femei bisexuale se simt acum obligate să își scrie pe profil „Nu sunt unicornul tău” sau „Nu vreau să-ți cunosc iubitul” sau „Fără threesome”. Și lesbienele sunt vânate, dar principala țintă a cuplurilor sunt femeile bisexuale.

Francesca – care a avut un threesome pe care l-a simțit orientat spre plăcerea bărbatului, după ce a fost vânată online ca unicorn – a zis că simte că femeile bisexuale sunt vânate mai des în acest scop pentru că sunt percepute ca fiind „ahtiate după sex și promiscue” conform stereotipurilor sociale. Iar experiențele sunt de multe ori exploatatoare, a zis ea. După ce a plătit abonament pentru o lună la OkCupid ca să vadă cine îi dăduse like la profil, a descoperit că 15 din cele 38 de like-uri erau de la cupluri. Unele aveau la poza de profil o memă cu „motive pentru care să ai un date cu un cuplu” și toate fotografiile principale erau cu un corp de femeie. Ca să-i apară la match-uri, cuplurile își setaseră identitatea de femeie gay.

„Nu e consensual să abordezi pe cineva pentru un threesome decât dacă persoana a specificat asta pe profilul ei”, a zis profesorul de educație sexuală Justin Hancock. El crede că această atitudine e un exemplu de bifobie, pentru că o persoană bisexuală nu e neapărat interesată de experiențe cu mai mult de o persoană și că vânătoarea de unicorni obiectifică și fetișizează femeile care sunt atrase de alte tipe. Între timp, cuplurile hetero afișează cu mândrie emoji-uri cu unicorni pe profilurile lor, cu speranța de a găsi partenera visurilor lor.

Bisexual unicorn Tinder profile

Zoe, care a fost vânată ca unicorn atât online, cât și offline (până în punctul în care a ajuns să-și schimbe username-ul în Not Another Unicorn), crede că felul în care se desfășoară procesul e aproape întotdeauna nociv pentru a treia persoană – de obicei o femeie bisexuală. A zis că principala ei problemă e faptul că multe cupluri au o abordare înșelătoare și ajung să întărească structuri opresive precum patriarhatul și heteronormativitatea.

„Am descoperit că, de obicei, tipii își folosesc iubitele drept momeală, ca el să pară mai puțin prădător sau amenințător”, a zis ea. Zoe și-a luat țeapă de câteva ori de la femei pe care le credea queer, pentru că au abordat-o și s-au apropiat de ea doar ca să introducă în schemă partenerul.

„Chiar am o problemă cu abordarea duplicitară pe care o au cuplurile, mai ales în spațiile progresiste sau queer”, a zis Zoe și a adăugat că asta elimină dorința autentică între două femei, pentru că acestea ajung să orbiteze în jurul dorinței bărbatului.

Holly a experimentat această dinamică după ce a făcut match cu Clara, care era într-o relație non-monogamă cu iubitul ei. Ea și Clara s-au apropiat foarte mult și a realizat abia după doi ani de dating și prietenie că tot planul Clarei era s-o convingă să facă sex cu iubitul ei.

În cazul Priyei, aceasta a fost interesată inițial de un threesome cu un cuplu care a abordat-o online – dar până la urmă i s-a părut nesimțită abordarea lor. Inițial discutase și flirtase cu femeia prin mesaje și, într-o zi, brusc, femeia a dispărut și a fost înlocuită de bărbat, care a preluat controlul. Priya s-a simțit dubios, de parcă toată conexiunea ei cu femeia fusese nesemnificativă. Imediat, deși îi spusese femeii că nu se simte confortabil să le trimită nuduri sau să se întâlnească undeva în privat, bărbatul i-a cerut ambele lucruri. „M-am simțit complet ignorată”, a zis ea.

Acest gen de tratament a lăsat comunitatea queer cu un gust amar vizavi de vânătoarea de unicorni. „Nu e neapărat rău ca un cuplu să caute pe cineva”, a zis Zoe, „dar ideea că partenera principală e importantă, iar a doua femeie e cineva de care nu-mi pasă și doar îmi satisface nevoile pe moment mă face să mă simt inconfortabil.” A zis că dinamica se bazează adesea pe pasivitatea femeii-unicorn și restricțiile care i se impun. Practic, „aceste cupluri caută o lucrătoare sexuală, dar nu vor să plătească pentru asta”.

Unicorn hunting Tinder profile

Luna Matatas – care se descrie „unicorn cu diplomă”, a început să predea cursuri despre plăcerea în sexul în grup după o grămadă de experiențe îngrozitoare. Aș zice că în peste 95 la sută din timp, am simțit că eram invitată în spațiul cuplurilor ca un intrus. „Te vrem aici, dar nu te apropia prea tare, nu ocupa prea mult spațiu cu dorințele tale…”

Acum, Luna observă rapid semnalele de alarmă pe profilele cuplurilor – de exemplu, cele care scriu „fără dramă” și nu dau detalii despre interesele lor sau trăsăturile lor pozitive.

„Când predau la cursuri, apar mereu aceleași probleme – cuplurile își protejează doar propriile nevoi și dorințe… și uită că cealaltă persoană nu e acolo doar ca să fie la dispoziția lor.” Ea le încurajează pe cupluri să se gândească la ce ar putea oferi altcuiva. Cel mai bun threesome de care a avut parte a fost pozitiv încă din prima clipă: „Mi-au arătat calitățile lor fun și ce lucruri sexy îmi puteau oferi”. Cuplul respectiv a pus confortul și plăcerea ei pe primul lor și „m-au tratat ca și cum eram trei oameni diferiți la fel de importanți, care vor să se simtă bine împreună”.

Luna încurajează cuplurile care caută pe cineva pentru un threesome să folosească aplicațiile adecvate pentru asta și să pună poze cu amândoi la profil. A zis că e important să caute doar persoane care își scriu pe profil că sunt interesate de un threesome și, când comunică cu o persoană pe care au găsit-o, să discute despre dorințele și nevoile tuturor în mod egal. Practic, e important să țină minte că „cealaltă persoană e o ființă umană și nu doar un corp pe care îl adaugă fanteziei lor”.

În cazul în care un cuplu are o fantezie foarte specifică, e cel mai bine să plătească o lucrătoare sexuală pentru asta, în loc să-i ceară unei femei bisexuale să le-o satisfacă gratis, fără să aibă nimic de câștigat din asta.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

https://www.facebook.com/viceromania/