18+

„Sex pe muchie” și alte tehnici cu care să faci partida să dureze mai mult

cum sa faci sex mai mult, kanamicina sex, ce sa fac sa dureze mai mult sexul

Se estimează că 30% dintre bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani experimentează ejacularea prematură (EP), la un moment dat pe parcursul vieții. Caracterizată prin ejaculare care apare întotdeauna (sau aproape întotdeauna) înainte de sau la un minut de la penetrare, EP poate avea mai multe cauze. De multe ori, de vină sunt factorii psihologici, precum stresul, depresia, problemele de relație sau anxietatea legată de performanță – deși problemele fiziologice precum diabetul, tensiunea crescută, problemele cu tiroida sau cu prostata pot să fie și ele cauzele, spune Michael Relatano, specialist în sănătate reproductivă din New York City.

Pe scurt, nu e deloc mișto și uneori pot să-l împingă pe cel care ejaculează prematur să evite intimitatea sexuală cu totul. Există, totuși, mai multe intervenții relativ simple, care s-au dovedit a fi eficiente în tratarea problemei. Iată câteva dintre ele:

Videos by VICE

Începe să trăiești pe muchie

Ai auzit de sex „pe muchie”, ca să dureze mai mult? E atunci când crești până la ceea ce se cheamă „inevitabilitatea ejaculatorie” – punctul orgasmic fără cale de întors – apoi te oprești un minut sau cam așa ceva, înainte să reîncepi acțiunea. Dacă ai penis, probabil că deja știi cum se simte punctul fără cale de întoarcere. Dacă ești partener al unei persoane cu penis, e partea când începe să facă fața aia.

„Inevitabilitatea ejaculatorie se referă la momentul ăla în drumul spre ejaculare, când contracțiile din vas deferens și prostată împing sperma din tuburile în care se află de obicei înspre uretră”, spune Reitano. „Odată ajunsă acolo, urmează ejacularea, în timp ce contracțiile ritmice ale mușchilor pelvieni – cam o dată la fiecare 0,8 secunde – eliberează sperma în valuri prin penis.”

Cheia stăpânirii acestei tehnici – și a controlului asupra momentului în care ai orgasm în orice situație – este să știi exact cum se simte clipa dinaintea momentului ăla. Dacă dispui de penis, poți să începi acest regim de antrenament când ești singur acasă și ai niște timp la îndemână.



În loc să te uiți la porno, concentrează-te pe senzațiile pe care le resimți în corp. Când ajungi la punctul limită, exercită controlul asupra pornirii aproape irezistibile de a-ți da drumul. Folosind ceea ce educatorul sexual din Florida Lawrence Siegel numește „stop-start”, poți să o arzi pe muchie și în cuplu. Stop-start e o tehnică de terapie sexuală, pe care Siegel o promovează drept „tratament eficient pentru a dura mai mult”.

Ca și în regim solo, când se apropie momentul, oprește stimulul care amenință să te facă să-ți dai drumul și orientează-ți atenția asupra satisfacției partenerei sau pur și simplu ia o pauză. Nu-ți face griji dacă-ți pierzi erecția, aproape întotdeauna urmează alta la rând după ea.

Odată ce ți-e comod să identifici punctul tău culminant, poți să te plimbi în voie prin zona de pericol, fără să mai iei atâtea pauze. Când devii priceput la muchie ai și alte avantaje: o cale cu hopuri, prelungită, către orgasm ar trebui să-l facă să fie cu-atât mai puternic.

„Nu e doar c-o să crească cantitatea spermei pregătită pentru ejaculare la orgasm, ci o să sporească și contracțiile care vin la pachet cu eliberarea aia”, îmi spune Reitano, explicându-mi că această creștere treptată a tensiunii emoționale și psihologice duce la sporirea nivelurilor de plăcere, astfel încât orgasmul experimentat e intensificat.

Ia în calcul o pastilă

Dapoxetina e primul compus dezvoltat anume pentru a trata ejacularea prematură. Se vinde sub denumirile comerciale de Priligy, Westoxetin și alte nume de brand. În multe țări e demult aprobat și vândut, dar în SUA zace în purgatoriul dezvoltării încă din 2004. Există, însă, mai multe medicamente aprobate de FDA, printre ale căror efecte secundare se numără amânarea orgasmului – inclusiv inhibitorii de fosfodiesterază tip 5, cum ar fi Sildenfil – ingredientul activ din Viagra.

„În mod ciudat, medicamentele care tratează disfuncțiile erectile și le dau bărbaților erecții mai stabile pot să provoace orgasme cu întârziere”, spune Reitano, explicând că pentru milioanele de bărbați care suferă și de disfuncții erectile și de EP, medicamentul e doi într-unul.

Un studiu din 2007 a arătat că sildenafilul este o modalitate atât sigură, cât și eficientă, de a trata ejacularea prematură, în timp ce niște studii publicate la începutul anului 2000 a uconchis că sildenafilul scurtează perioada de refracție cu 11 minute, în medie, pentru bărbații în jur de 32 de ani.

Reitano spune că beneficiile folosirii de medicamente administrate pe cale orală pentru EP, în defavoarea altor metode, e că le permit oamenilor să se bucure de sex fără să impună restricții de implicare mai scăzută, senzații diminuate sau tehnici care necesită întreruperea actului intim. Dezavantajele? Sunt medicamente care au și alte efecte, nu doar cele care țin de EP, și sunt posibile oricâte efecte secundare, „deși doar dintre cele asociate cu medicamentul în sine”.

Amorțește-te plăcut

Dacă există vreo opțiune pentru oamenii care încearcă să-și amâne orgasmul, aia e să pui mâna pe un produs conceput să-ți desensibilizeze temporar penisul. Pentru mulți, folosirea bătrânului prezervativ își va face treaba. Durex și Trojan oferă prezervative care conțin între 4 și 5% benzocaină, un agent de amorțire care va reduce sensibilitatea penisului și îți va permite să încetinești timpul pe durata următoarei partide.

Dacă nu folosești prezervative, penisul poate fi desensibilizat și cu o compresă aplicată local, care conține benzocaină, un anestezic local. În 2017, rezultatele interimare ale unui test administrat aleatoriu, dublu anonimizat, au demonstrat același lucru – majoritatea celor 15 participanți la test au obținut un timp de latență intravaginală de peste două minute, după o perioadă de două minute. (La începutul testului, toți cei 15 participanți au raportat că, în mod normal, sexul durează pentru ei mai puțin de două minute de la penetrare.)

Și spray-urile de amorțire pot fi eficiente. Ian Kerner, psiholog și autorul cărții She Comes First, recomandă Promescent, care conține un alt tip de agent de amorțire – lidocaina. „Te dai o dată sau de două ori cu spray pe capul penisului și se absoarbe foarte bine, astfel încât femeia n-o să resimtă amorțeală reziduală”, spune acesta.

Strânge și seduce

În anii ’60, pionierii cercetării asupra sexului William Masters și Virginia Johnson au analizat mai multe metode care să-i ajute pe bărbați să amâne ejacularea. Una dintre cele mai eficiente s-a dovedit a fi „tehnica strânsului”, în care partenera bărbatului dădea o mână de ajutor pentru amânarea ejaculării și prelungirea duratei actului sexual. Le-au spus femeilor – care, se pare, erau singura opțiune de partener pentru deținătorii de penis în anii ’60 – să-și pună degetul mare, arătător și mijlociu în jurul vârfului penisului și să strângă imediat înainte ca bărbatul să atingă inevitabilitatea ejaculatorie și să tot strângă până când se reduce senzația aia, iar corpul lui se relaxează, înainte de a elibera încet presiunea.

În cartea lor din 1970, cu titlul destul de dur, Inadecvarea sexuală la oameni, Masters și Johnson descriu tratarea a 186 de cazuri de ejaculatori prematuri, cu doar patru eșecuri. Psihiatrii contemporani Michael Clarke și Laurel Perry scriu în Australian and New Zealand Journal of Psychiatry ca să sugereze că succesul tehnicii provine dintr-o „reducere a anxietății în situația coitală și o sporire a încrederii și siguranței asupra relației dintre partenerii maritali”.

Fă-ți exercițiile kegel

Și bărbații, ca și femeile, au mușchi pelvieni, care constau în: puborectalis, pubococcygeus și iliococcygeus. Ei susțin organele din zona pelviană, inclusiv uretra, vezica și intestinul. Tot ei se contractă ritmic în timpul orgasmului. Exercițiile cunoscute popular drept kegel pot să ajute la întărirea acestor mușchi. „Și bărbații dispun de aceiași mușchi care ajută atâtea femei să preia controlul, prin exerciții kegel, iar tipii pot să beneficieze la fel de mult de pe urma întăririi lor”, spune Reitano.

Cel mai simplu mod de a prelua controlul asupra acestui trio de mușchi e să oprești jetul de urină când te duci la baie. Odată ce-ai stabilit legătura gând-mușchi, încordează și relaxează mușchii pelvieni în mod repetat, preț de zece secunde. Fă trei seturi, cu o pauză de 10 secunde între seturi. Odată ce-ai deprins o rutină bună, poți să începi să-ți expui noile abilități în timp ce faci sex. „Prin flexarea repetată a acelor mușchi anume, de câteva ori pe zi, poți să dezvolți un control pe care-l poți folosi la amânarea orgasmului”, spune Reitano, adăugând un avertisment: „Oprirea repetată în timpul urinării poate duce la iritarea uretrei. Trebuie să ai grijă cu asta. E util să înveți despre mușchi prin oprirea urinării, dar nu e ceva ce trebuie să faci constant.”

Vorbește deschis

Dacă încerci toate cele de mai sus și totuși sexul nu ține pe cât de mult ți-ai dori tu și partenera, s-ar putea să fi venit momentul să te consulți cu un terapeut, singur sau cu partenera. „Disfuncțiile sexuale își pot avea cauzele în psihologie, mai degrabă decât în fiziologie, iar asta e în mod special adevărat când EP se declanșează brusc sau când are loc doar în anumite situații”, spune Reitano. Un studiu din 2013 publicat în Japanese Psychological Research a analizat comportamentele a 15 persoane care suferă de EP, care au făcut între opt și douăsprezece ședințe de terapie și au constatat că schimbările petrecute erau „statistic semnificative, cu o tendință de îmbunătățire”.

https://www.facebook.com/viceromania/