Mitraliera cu ţeavă rotativă Dillon Aero M134D, „o mitralieră acţionată electric, cu șase ţevi și cartuș de tip NATO 7,62 mm, care trage cu o rată fixă de 3.000 de gloanţe pe minut”. A fost una dintre numeroasele mașini de ucis prezentate la SOFEX. Poză obţinută prin amabilitatea companiei Dillon Aero.

“Frate, știi ceva? E ciudat. Toţi se poartă foarte amabil unul cu altul. Dar, la urma urmei, noi cumpărăm aici arme ca să ne distrugem reciproc. Nu vreau să par prea liberal sau ceva de genul. Dar nu e deloc o treabă mondenă. Rahaturile astea chiar omoară oameni.” Surprinzător, tipul care mi-a zis asta nu era vreun hipiot anti-război care tocmai tripase pe niște LSD. Era un infanterist marin din Forţele de Recunoaștere, înalt de 1,92 metri, recent întors din două operaţiuni în Afganistan. Eram amândoi prezenţi la Expoziţia Forțelor pentru Operaţiuni Speciale (SOFEX), ediţia 2010, în Iordania. Reacţia lui plină de patos a fost stârnită de etajul unde avea loc expoziţia – o mare de vitrine și chioșcuri ale companiilor de armament, care încercau să vândă proiectile, mitraliere, tancuri și bombe de parcă ar fi fost Berline de lux din colecţia de anul viitor. Cel mai mare sponsor al târgului-expoziţie au fost S.U.A., ceea ce era și mai îngrijorător.

Competiţia Supremă a Războinicilor este sponsorizată de KASOTC, „o bază de antrenament anti-tero” din Iordania, înfiinţată de regele Abdullah.

Când am ajuns la SOFEX, mi-am adus aminte de vremurile în care eram un puștan punkist și era cool să spui chestii precum „Complexul militar industrial o să conducă lumea”. Atunci, habar n-aveam ce însemna „complex militar industrial”, dar conferinţa asta mi-a dat rapid o definiţie foarte clară a expresiei.

SOFEX are loc odată la doi ani în Amman și e, în mare parte, produsul imaginaţiei regelui Iordaniei, Abdullah al II-lea, care are o înclinaţie spre operaţiuni speciale și expoziţii masive de artilerie. Pe parcursul unei săptămâni, mai mult de 12.000 de participanţi au tropăit printre 30 și ceva de corturi diferite răsfirate prin deșert, care găzduiau aproximativ 300 de comercianţi. Atmosfera era perfidă, dar degajată – un târg organizat pentru toată lumea, în cadrul căruia companii americane ca Northrop Grumman, Boeing și General Dynamics au vândut arme aproape oricui și le putea permite.

Ca la orice târg comercial, la SOFEX, prezentările de produse și testările au fost la ordinea zilei. Această demonstraţie de părăsire a unui elicopter făcea parte din „spectacolul de forţă” al regelui Abdullah, un show cu multe exerciţii de operaţiuni speciale, care a precedat partea de vânzări a conferinţei.

Am fost la sute de târguri media deprimante, iar comercianţii de la SOFEX nu sunt cu nimic diferiţi faţă de restul, doar că marfa lor a fost creată pentru a distruge lucruri și a omorî oameni. Am văzut cu ochii mei cum reprezentanţi din mai toate naţiunile cheltuiau milioane de dolari pe muniţii grele; m-am întrebat dacă tranzacţiile erau acoperite de ajutor financiar american sau din altă ţară. Am auzit soldaţi cu grad înalt care spuneau chestii precum „Când o să ies io la pensie, am să fiu de partea cealaltă a mesei, hăhăhă”. În traducere, asta înseamnă că nu e deloc anormal ca generali cu salarii de la stat de până la 100 000 de dolari pe an să-și petreacă amurgul carierei cumpărând muniţii de miliarde de la companii de armament care, în schimb, le oferă acelorași ofiţeri pensionaţi slujbe de „consultanţi”, cu salarii anuale ce au șase zerouri. E șpagă pe faţă, toată treaba e atât de coruptă încât bate în absurd. Absurditatea, după cum s-a dovedit, a fost un laitmotiv al conferinţei.

Fiecare SOFEX se deschide cu „un spectacol de forţă” aranjat de regele Abdullah. De data asta, show-ul a constat în exerciţii de antrenament militar de elită, concentrate pe operaţiuni speciale anti-piraterie. Priveam cum combatanţi falși cădeau din cer în timp ce un fum mov le ieșea din fund. După care puneau stăpânire pe-o „barcă” făcută din containere de transport, naufragiate în mijlocul deșertului. Mă tot gândeam „Ce dracu’ se întâmplă aici?”. Nimeni nu părea să fie ancorat în realitate.

Lt. – col. Jafar S. Al-Droubi, alături de Shane.

Zilnic, deschiderea conferinţei părea o scenă desprinsă dintr-o petrecere cu alcool la discreţie, din Lower East Side. Doar că, în loc de hipsteri care încearcau să prindă niște vodcă pe moca, erau generali ce se agitau pe toate părţile, încercând să comande arme ghidate cu laser și lansatoare de rachete montabile pe camion, ambele categorii fiind vedetele expoziţiei.

Soldaţii iordanieni au fost foarte deschiși la operaţiunile de fotografiere.

O mare parte din echipament fusese creată cu subtilitate și expusă cu bun gust, dar acest proiectil semăna a ceva scos dintr-un film cu James Bond.

Au fost prezenți generali din toate armatele de doi lei din lume, îmbrăcaţi la patru-ace; era ca și când Dr. Evil ar fi decis să prezinte un spectacol de modă. Cei mai fercheși au fost comandanţii armatelor africane, cu ţinutele lor purpurii, brodate cu aur, și pălăriile lor uriașe. Cei mai înfricoșători au fost tipii din fostele republici sovietice, care arătau a ucigași cu sânge rece și a mafioţi. Parcă erau scoși din filmele cu băieţi răi – ticăloșii pe care James Bond sau Rambo trebuie să-i elimine, împotriva tuturor obstacolelor. Însă armele pe care le vindeau erau cât se poate de reale și absolut nebunești. Un comerciant care încerca să vândă proiectile anti-tanc Javelin a spus: „[Astea] au avut un real succes, nu doar pentru armata americană, ci și pentru alte forţe militare”.

Ce am înţeles eu din asta a fost că atât americanii cât și dușmanii lor ar putea folosi aceleași arme pentru a se arunca în aer reciproc – de unde rezultă profituri grase pentru companiile care le vând.

Shane la cârma unui Boeing Avenger Air Defense Turret. În sistemele automate anti-aeriene este echivalentul unei Honda Civic: ieftin, ușor și fiabil.

Deja era evident că aroganța oamenilor de la SOFEX a fost o scuză prost mascată pentru a vinde arme americane oricărei forțe militare cu posibilități. Companiile de armament ale Statelor Unite au, teoretic, interdicție de a face vânzări către regimuri teroriste, dar există o portiță de scăpare prin care „națiunile prietene cu Iordania” pot cumpăra arme de la respectivele companii. Am vorbit cu un alt fost pușcașmarin și veteran al războiului din Irak, care a recunoscut printre armele de vânzare la SOFEX câteva ce fuseseră folosite împotriva lui și a camarazilor săi în timpul incursiunilor din Irak și din Afganistan (unul dintre cei mai de temut furnizori este compania chinezească Norinco, ale cărei proiectile sunt folosite la greu de că tre insurgenți, în Irak). Am fost șocat să aflu că aproape orice țară putea achiziționa proiectile anti-aeriene special făcute să distrugă avioane în zbor. Existau, de asemenea, configurații „cu dublu-obiectiv”: este ilegal pentru unele țări să cumpere vehicule ucigașe „all-inclusive”, gata de luptă, dar perfect acceptabil să achiziționeze un vehicul de la o companie și armament de la o alta, apoi să le asambleze laolaltă ca pe un set de Lego ucigaș, pentru a crea un Airwolf mortal. State nu-tocmai-prietenoase, precum Coreea de Nord si Libia au perfecționat deja tehnica aceasta de hibridare.

Heckler & Koch, o companie germană care vinde arme precum G36, arme mai mari ca MG4 și lansatoare de grenade care se atașază numai bine armelor deja menţionate. Expoziţia lor pare a fi inspirată de Foot Locker.

În mod surprinzător, toți de la SOFEX se agitau să stea de vorbă cu mine; au presupus că lucram pentru Jane’s – principala publicație de profil militar. Așfi fost ca un reporter GQ sau Vanity Fair în timpul Săptămânii Modei de la Paris. Economia acelei regiuni se bazează mult pe exploatarea terorismului, fricii, paranoiei și contra-terorismului, deci pot să înțeleg de ce oamenii se implică în toată tevatura asta. Cu siguranță e foarte distractiv să tragi cu lansatoare de grenade într-un tanc vechi, să privești cum poți să tai o casă în două ca pe unt, cu o mitralieră rotativă și să lansezi rachete înspre cerul înstelat. După care să te întorci și să dai cu ochii de un veteran de război cu privirea de oțel care te aduce cu picioarele pe pământ: „Tot rahatul ăsta are un singur scop. Omoară oameni”.

A, da, chiar.