Un general rus a anunțat vineri că țara a început să-și retragă trupele din Siria, mai întâi nava portavion a țării, Amiralul Kuznetsov. Conform agenției de stat rusești, TASS, Generalul Valery Gerasimov a zis că flota navală va fi prima care va pleca.
„În acord cu decizia comandantului suprem al trupelor armate rusești, Vladimir Putin, ministrul apărării rusești începe reducerea forțelor armate în Siria”, a confirmat el.
Videos by VICE
Decizia de a începe retragerea trupelor din Siria a fost luată ca parte din negocierile de încetare a focurilor de arme conduse de Turcia și Rusia la finalul lunii trecute. Armistițiul din Siria a început pe 29 decembrie și se pare că e încă în derulare.
Dar asta nu înseamnă că retragerea e una completă – trupele rusești și avioanele vor rămâne în Siria, unde se așteaptă ca lupta să continue în zonele deținute de rebeli, în cadrul armistițiului.
Rusia a fost un aliat cheie al regimului președintelui sirian Bashar al-Assad în timpul războiului civil de aproape șase ani din țară, în care a oferit sprijin militar crucial și a blocat în mod repetat moțiunile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, gândite să țină-n frâu puterea lui Assad.
Citește și Flota navală rusească e într-o stare jalnică, deși Rusia se dă mare
Asta nu e prima dată când Rusia și-a anunțat intențiile să se retragă din Siria. În martie anul trecut, Putin a ordonat trupelor rusești să plece din zonă, după ce le-a zis că Rusia și-a îndeplinit în mare misiunea. Dar decizia președintelui rus s-a dovedit a fi prematură și a dat-o la întors imediat ce luptă s-a intensificat.
Putin se concentrează acum pe negocierile de pace care sunt programate să aibă loc în Kazakhstan la finalul lunii. Rebelii sirieni au zis că nu vor participa la summit, pentru că regimul lui Assad a încălcat deja condițiile armistițiului. Ministrul de Externe turc, Mevlut Cavusoglu, a adus în discuție exact problemele astea și a atras atenția că discuțiile s-ar putea să dea greș „dacă nu putem opri violențele”.