Relația dintre tine și șpagă a început încă din copilărie, chiar dacă nici măcar nu știai ce-nsemna asta. Vechea poveste din generală: duceai flori profesoarei, că așa „trebuia și era frumos”, venea preotul cu sfințitul și bunica-ți dădea doi-trei lei să-i bagi în buzunar, că „așa se face”. Pe vremea aia erai doar intermediar. Și treci prin toate stadiile „atenției”, până crești, pleci de acasă și începi să-nțelegi valoarea banului muncit.

Apoi ajungi la facultate. Și-ți dai seama că reflexul din copilărie nu s-a pierdut, ci s-a amplificat, și nu numai în cazul tău, ci al tuturor cunoscuților. Și că nu există un loc mai bun ca să-ți dai seama de asta, decât la secretariatul facultății.

Videos by VICE

Acum, aș fi ipocrită să spun că mi s-a cerut vreodată ceva, acolo. Ba chiar mi-a fost dat să văd cum două tipe au dat iama-n biroul secretarelor cu o cutie de bomboane, doar ca să fie date afară apoi, ca să stea la coadă ca toți ceilalți studenți. Au plecat supărate.

Dar am auzit povești, de la oamenii din jurul meu. Nu șpăgi la nivelul celor despre care auzi la știrile de la televizor, ci mici atenții, floricele, bombonele etc., niște chestiuțe care te ajută în relația cu secretarele.

În schimb, când m-am pus să caut oameni care să-mi și spună lucrurile astea, în afara sesiunilor de bere sau discuțiilor private, am avut o revelație: lista mea de prieteni de Facebook e plină de sfinți. Mai toți mi-au spus că n-au dat șpagă niciodată.

Ca-ntr-un soi de telefonul fără fir, cineva-mi spunea că n-a avut treabă cu așa ceva, dar că știe la sigur că un amic a făcut-o. Când îl întrebam, cel din urmă suferea brusc de amnezie și nu mai recunoștea nimic.

Până la urmă, am reușit să strâng câteva povești. Și ca să-nțeleg cum se produce relația asta de prietenie cu beneficii, student-secretară, am vorbit și cu un psiholog. A ieșit asta:

Secretara care-i băga-n sperieți și pe profi

Ioana, 28 de ani

„Erau două secretare minunate la Universitatea Națională de Arte din București, la Graphic Design. Una era o femeie pe la 60 de ani, îmbrăcată de obicei în compleuri sau în fustă și maiou, chiar și iarna, pe care toți profesorii o știau de frică, inclusiv decanul, deși nu înțeleg nici în prezent motivul.

Iar ea lucra cu una blondă, care umbla cu unghii false, tocuri de zece centimetri și fustă scurtă, de o venera pe prima. În anul întâi de facultate, prin 2009, am avut niște restanțe. Le-am dat, iar când au apărut rezultatele, m-am trezit că am un șase la o materie, deși știam că făcusem mai mult. Am vorbit cu profesorul, iar el mi-a zis că-mi pusese zece. Eu i-am explicat că-mi apărea altă notă, mi-a arătat carnetul în care-și trecea el rezultatele și mi-a zis să mă duc la secretară să o rog să-mi schimbe nota.

Citește și Am întrebat străini din România dacă li s-a cerut și au dat vreodată șpagă

M-am dus la ea fără nimic. Mi-a zis să plec, că pot să rămân și cu nota aia. Așa că m-am luat la ceartă cu ea, ca de fiecare dată. Îmi spunea că pe ea nu o interesează, că e prea complicat ca să schimbe, dădea vina pe profesor și o ținea cu faptul că ea nu mai schimbă nota. I-am zis că mă duc la decan, iar ea a început să râdă.

M-am întors la profesor ca să-l rog să meargă la secretariat să schimbe nota. S-a dus și el, însă bineînțeles că secretara n-a vrut să facă nimic. Omul mi-a zis: «Mă, Ioana, nu știu ce vrea, dar o rezolvăm. Ia-i și tu un buchet de flori, o cafea.»

A doua zi m-am întors cu un buchet de flori, o cutie de bomboane și o cafea, totul m-a dus peste 50 de lei. I le-am pus pe birou, i-am zis că e pentru ea și deodată era super fericită, nu mai țipa, își schimbase și tonul. A intrat în calculator și a schimbat nota.”

„Acești oameni caută să demonstreze că sunt mai buni, că sunt căutați, utili, indispensabili, tocmai pentru a primi confirmare și validare permanent ca să umple un gol de apreciere”, mi-a spus psihologul Luiza Udrea.

Secretara cu memorie pe interes

Florin, 22 de ani

„Anul trecut, când am terminat Facultatea de Cibernetică la ASE, trebuia să iau diploma de bacalaureat de la secretariat, ca să o duc la loc după două-trei zile, că intrasem la aceeași facultate la master. Cum nu prea dădeam pe la școală, am uitat și am depășit termenul moral (că legal trebuia să mi-o dea când aveam eu chef).

Mă duc eu într-o dimineață la facultate și dau de secretară, femeie pe la vreo 40 de ani, mai coconetă așa. Stătea la vorbă cu unii în fața facultății, se pregătea femeia să se ducă la Billa, că altceva nu avea de făcut. Fumez trei țigări așteptând să termine de vorbit și apoi mă duc la ea să o rog să îmi dea diploma.

A urlat la mine, că a trecut perioada că n-am fost la timp etc.. Când am văzut cum face, am renunțat la ce îmi propusesem. M-am dus și am cumpărat o pungă de cafea Jacobs și apoi m-am postat pe canapeaua din holul facultății. Când s-a întors femeia de la Billa, m-a văzut cu cafeaua în mână pe canapea și a început să strige după mine să mă duc să iau diploma. Cu o voce d-aia libidinoasă, de care în mod normal fugi.

Am intrat la secretariat, i-am dat cafeaua, mi-a dat diploma și m-a sfătuit să fiu mai atent pe viitor. Apoi am întrebat-o când pot să o aduc înapoi, pentru înscrierea la master, și mi-a zis că o găsesc acolo în orice dimineață. Și că dacă se întâmplă să nu fie, să o las la alte doamne și să le zic că am vorbit cu ea, ca să nu cumva să o aștept și să întârzii la muncă.”

„Cel care oferă șpaga se simte ușurat că a obținut ceea ce avea nevoie și nu se gândește neapărat la nedreptatea acțiunii. E motivat de cele mai multe ori de nevoi primare, care țin de supraviețuire, fiziologie și securitate.”

Un zâmbet pe un pachet de cafea, flori sau ciocolată

Cristina, 24 de ani

„Eu am avut bătăi de cap cu secretara din liceu, la «George Emil Palade», din Constanța. Oricând aveam nevoie de ceva, o nimeream în afara programului. Dacă te duceai cu mâna-n cur, îți spunea să vii când trebuie, că n-are timp de prostiile tale. Era o doamnă pe la 53 de ani, mereu machiată și rujată, cu părul scurt și creț ca pe bigudiuri și cu ditamai gușa.

Țin minte că-n a XI-a și a XII-a, deci prin 2010-2011, aveam nevoie de adeverințe și de ștampilarea carnetului. Trebuia să vin cu bomboane sau cu flori ca să rezolv problemele. Nu luam chestii scumpe, că nu aveam de unde. Era o florărie cu tarabe aproape de liceul nostru și luam de obicei gerberă sau buchete gata făcute. Bomboanele nu erau nici ieftine, dar nici scumpe, alegeam ceva ce aș fi mâncat și eu.

Când i le dădeam, le punea pe birou și făcea pe aroganta în continuare, însă zâmbea, nu mai țipa și, desigur, îmi dădea repede tot ce aveam nevoie. Eram câțiva care veneam cu atenții, restul preferau să tot revină până obțineau ce voiau, chiar dacă dura mult, numai să nu cumpere ceva.”

Citește și Întrebarea zilei: Care e cea mai horror chestie pe care ai pățit-o la secretariatul facultății?

Mircea, 30 de ani

„Am făcut facultatea de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice, la Politehnică. Și în anul patru, undeva pe la sfârșitul lui 2009, începutul lui 2010, aveam nevoie de situația notelor din anii din facultate. Era o fișă ștampilată și semnată, în care sunt trecute toate notele la toate materiile.

Am mers la secretare în timpul programului și mi-au spus că durează două-trei săptămâni, că sunt foarte ocupate. Așa că am mers la magazinul din incinta facultății și am cumpărat un pachet de cafea care mi s-a părut mie mai ok și m-am întors.

I l-am oferit secretarei care se ocupa de anul meu și am rugat-o dacă se poate să-mi dea fișa respectivă mai repede, că aveam mare nevoie de ea.

A luat pachetul în mână și mi-a zâmbit. Mi-a spus să vin peste două zile.”

Secretara cu gusturi fine

Anca, 23 de ani

„Am fost blestemată toată viața mea să dau de secretare pe care «le deranjezi de la cafea», și în școala generală, și în liceu, și în facultate. Cireașa de pe tort a fost secretara din facultatea de la Cibernetică, ASE. Pentru că era program cu publicul numai trei ore pe zi, se făceau niște cozi imense la secretariat cu cei care nu îndrăzneau să intre pe ușa «secretă». Pe acolo intrau numai cei care se aveau bine cu doamnele secretare.

De fiecare dată când mergeam să iau o adeverință sau să întreb ceva, aveam impresia că mi se face cel mai mare favor. Cel mai amuzant a fost când în anul al doilea de facultate, prin 2014, am vrut să mă mut la o altă grupă. Se știa deja că se rezolvă rapid cu bomboane și cafea, dar mă cam irita ideea, așa că am zis să-ncerc să mă duc cu mâna goală. Mare greșeală. Am fost alungată din birou și mi s-a închis ușa-n nas.

Citește și Un profesor din România mi-a povestit de ce lua mită de la studenți, deși câștiga 2 500 de euro

Pentru că-mi doream totuși să rezolv problema, m-am întors cu o pungă de cadou în care am pus o cafea Lavazza și o cutie de bomboane Raffaello, ambele luate de la magazinul din spatele ASE-ului. Știam că apreciază lucrurile fine, care se găsesc mai greu. Cineva îi ducea miere mereu, altcineva îi lua eșarfe din nu știu ce mătase.

Când am ajuns la ea, secretara pe la 40 de ani, coafată și machiată mereu, nu doar că nu m-a mai dat afară din birou, ci mi-a oferit și scaunul ei ca să nu semnez din picioare. Atențiile le-a luat repejor și le-a băgat în birou, alături de vestitul: «Vai, dar chiar nu trebuia, că noi suntem aici ca să vă ajutăm!».

Ultima dată când am fost la ea se tot lăuda. Am întrebat unde-l găsesc pe decan, iar ea mi-a zis: «A, păi s-au schimbat multe acum, nu mai e domnul decan de anul trecut. Eu sunt șefa la secretariat».”

„Relația care se formează între student și secretară e mult mai toxică decât pare, pentru că niciuna dintre părți nu se poziționează corect față de situație: unul se iluzionează cu o putere obținută fals și ilicit, iar celălalt se plasează în inferioritate și-și neagă și ignoră drepturile, valorile și principiile.”

La fel era și pe vremuri și asta e și mai trist

Teodora, 60 de ani

„Secretarele sunt cele care deschid poarta. Când aveai vreo problemă, mergeai la secretară și ea vorbea apoi cu profesorul. Și-n facultate, mergi la secretara-șefă și rezolvi orice, iscălitură către decan, umblat cu actele.

În comunism, dacă nu duceai ceva, nici nu se uita la tine, erai tratat ca ultimul jeg. Chiar și-n timpul facultății mele, Zootehnie, trebuia să duci ceva secretarei. Pe vremea aia se dădeau curcani, cașcavaluri fine, lucruri deosebite, somn, șalău. Totul ținea de zona în care te aflai. Pe unde erai, te descurcai cu ce găseai. Eu aveam aproape Avicola și se cereau ficați de gâscă, care se găseau numai la francezi și costau o grămadă de bani. Lumea pe vremea aia voia mâncare, că era mai greu de obținut.

Ultima dată mi s-a întâmplat la Facultatea de Psihologie unde e fata mea. Pentru că erau hârtii de scos, iar copilul meu nu putea să ajungă, că era la muncă, a trebuit să mă duc eu. Și nu puteam să merg cu mâna goală, pentru că secretara te programa peste două-trei zile, deși tot ce are de făcut e să urce câteva scări. I-am și zis: «Dacă nu puteți, mă duc eu.» Mie-mi trebuia, în ziua respectivă, o adeverință că e studentă. Pe aia ți-o eliberează în trei zile, deși ți-o poate face și atunci: merge la decan, o iscălește și aia e.

I-am dus o cutie de bomboane și un buchet de crini imperiali. Bomboanele trebuie să fie Raffaello, orice, dar să nu fie ieftin. Am intrat în birou, am dat mâna cu ea și i-am dat florile. Le-a pus ea pe birou. A rezolvat imediat.

La fata mea sunt secretare tinere acum, la vreo 28 de ani așa. E una care se uită în cruciș, dar când mă vede, știe imediat. Nu mă înțelege greșit, am mers la început cu mâna goală, dar când am văzut cum merge sistemul, m-am lămurit.”

„În anii comunismului totul era văzut ca un schimb. Era ceva perfect uzual să dai un pachet de Assos pentru a obține o bucată de carne. Ce vedem acum ca șpagă e reminiscența din trecutul nostru ca popor”, spune psihologul Luiza Udrea.

Am vrut să aflu și varianta secretarei

Am terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, iar aici, deși secretariatul era evitat de mulți din diverse motive, nevoia unei adeverințe, a unei ștampile sau a unei informații te obliga să îi treci pragul.

Din fericire pentru mine, nu s-a urlat, nu mi-a cerut nimeni nimic și nu m-am simțit ca ultimul om după ce am ieșit de acolo, în ciuda faptului că alții trecuseră prin asta.

Am vrut să văd dacă secretariatul FJSC-ului a avut parte de atenții sau nu. Sau măcar dacă doamnele de acolo recunosc asta.

Secretara Viorica Voinea, de opt ani în domeniu, mi-a zis-o pe șleau:

„La mine nu s-a întâmplat. Au venit câteodată studenți, ba cu un pachet de cafea, ba cu o bomboană, dar n-am ținut cont. I-am refuzat, eu sunt diabetică și le-am zis: «Luați-le voi înapoi și mâncați-le». Dar s-a întâmplat asta doar de câteva ori, așa.

Nu știu de ce fac asta studenții. Probabil că ne știu foarte stresate și cred că așa îi primim sau le rezolvăm problemele. Deși noi le rezolvăm oricum.

Uneori, deși le refuzam atențiile, studenții le lăsau și plecau. Și nu aveai ce să faci, nici să pleci după ei să le spui.

Sunt împotriva acestui lucru, am căutat mereu să le rezolv problemele normal. Studenții se plâng în general de secretariat, deși ei vin în afara programului. Sunt fel și fel de probleme.”

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre facultăți:
8 probleme din cauza cărora facultatea ta merge prost
Întrebarea zilei: Ce te-a enervat cel mai tare la facultatea pe care ai urmat-o?
Ce am învățat despre viață după ce am renunțat la două facultăți din București