După ce a plecat din Liban în 2003, fotograful Hassan Ammar s-a întors în 2015 – pe vremea când activiștii anti-corupție blocau străzile capitalei Beirut să protesteze împotriva guvernului. La o astfel de demonstrație a realizat Ammar cât de mult s-a schimbat cultura de când fusese acolo. „Am început să observ că mulți oameni aveau tatuaje religioase”, îmi spune el. „Când am plecat în 2003, nimeni nu avea așa ceva.”
În timp ce călătorea prin sudul Beirutului, Ammar a fotografiat mulți tineri tatuați cu elemente din islamul șiit și tributuri aduse liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah. Mulți dintre ei nu erau neapărat religioși, dar erau inspirați de mișcările politice în desfășurare.
Videos by VICE
„Într-un salon de tatuaje, am cunoscut pe cineva care nu era musulamn strict, dar își tatua fața imamului Ali în onoarea clădirilor islamice sacre care fuseseră atacate în timpul conflictului.” Imamul Ali a fost vărul și ginerele profetului Muhammad și era considerat de mulți musulmani șiiți ca succesorul lui.
Ammar îi vedea pe soldații Hezbollah și pe civili când intrau în saloane de tatuaje și cereau aceleași modele. Pe lângă portrete cu imamul Ali, mulți au cerut să li se tatueze numărul „313” – o referință la cei 313 soldați șiiți despre care unii musulmani spun că îl vor ajuta la un moment dat pe un viitor profet, imamul Mahdi, în misiunea lui de a salva lumea de asuprire.
Deși autoritățile religioase libaneze urăsc tatuajele, Hasan crede că oamenii vor continua să se tatueze fiindcă a devenit un mod important prin care arată public că sprijină comunitatea. „Un polițist cu portretul imamului Ali pe piept mi-a spus că femeile îl adoră”, râde Ammar.
Întreaga serie a lui Hassan Ammar, „In Beirut”, va fi expusă la Institutul de Cultură Islamică în Paris până pe 28 iulie. Ai mai jos și alte fotografii din proiect.
Articolul a apărut inițial pe VICE FR.