Dacă ești dispus să plătești salariul pe câteva luni pentru un pahar de tărie de acum 139 de ani, atunci ar fi bine să fii 139% sigur că e ce trebuie.
Când Zhang Wei, cel mai bine plătit blogger din China a dat în iulie zece mii de dolari pe 20 de mililitri de whisky Macallan din 1878, de la barul de whisky Devil’s Place, din incinta hotelului Waldhaus Am See, a ajuns la știri și a atras o grămadă de atenție din partea fanaticilor whisky.
Videos by VICE
Dar toată atenția asta nu a fost atât de bună. Experții în whisky au prins imediat notele subtile de cacealma și nuanțele de escrocherie, atunci când au văzut fotografiile cu dopul și eticheta sticlei de la Devil’s Place, care circulau în online.
Conform BBC, acest scepticism a determinat ca hotelul Waldhaus Am See să trimită sample-uri din sticla de whisky Macallan la un laborator, care a folosit analiza cu carbon pentru a determina că sunt șanse de „95% ca tăria să fi fost creată între 1970 și 1972.” Un al doilea laborator a descoperit că whisky-ul exorbitant de scump, nici măcar nu era single malt, ci „probabil un Scotch, cu 60% malț și 40% cereale.”
Citește și: Corporația asta ar fi făcut milioane de dolari cu apă obișnuită vândută ca apă de izvor
Cu alte cuvinte, Wei a cheltuit o groază de bani pe o cacealma. Managerul de la Waldhaus, Sandro Bernasconi, a sărit repede într-un avion spre China pentru a restituit personal banii scriitorului.
„Când i-am arătat rezultatele, el nu s-a supărat, ci mi-a mulțumit foarte mult pentru onestitatea hotelului și a spus că experiența lui în Elveția a fost una bună”, a declarat Bernasconi pentru BBC, adăugând că rezultatele de la laboratoare au fost „un șoc pentru sistem și suntem încântați că am putut rambursa clientul în totalitate ca un gest de bunăvoință.”
Aparent, sticla a fost cumpărată de tatăl lui Bernasconi, pe când era manager la hotel, deși se afla pe raftul din cel mai mare bar de whisky din lume, Devil’s Place, de mai bine de un sfert de secol înainte ca Wei să insiste să bea un pahar în acea zi de iulie. Și, deși ar fi trebuit să fie jenant ca bijuteria din hotelul Waldhaus să fie o sticlă de umplutură, odată crezută că valorează 300 000 de dolari, se pare că barul a adoptat o politică destul de eficientă în domeniul serviciilor pentru clienți.
Trecând peste problema autenticității, e drăguț sau, mai bine zis dureros, să conștientizezi că există oameni pe planeta asta care au zece mii de dolari de cheltuit pe un pahar de băutură. Off. Sper că a meritat toți banii.
Citește mai multe despre tărie:
Transnistria e cunoscută pentru coniacul ei Kvint
Cu un Whisky Acru nu faci simulacru
Independența Scoției ar putea devasta industria de whisky