Desenele strălucitoare decorează fiecare centimetru din corpurile umane și creează un limbaj misterios care strălucește pe piele. Aceste imagini halucinante sunt opera artistului nigerian Laolu Senbanjo, care folosește corpul uman drept o pânză pe care ilustrează desene geometrice îndrăznețe. Când Senbanjo termină de pictat, subiecții lui devin mai mult decât un corp; se transformă într-o operă de artă. Artistul, care trăiește în New York, e faimos mai ales pentru colaborarea cu Beyoncé pentru albumul ei Lemonade, pentru care a pictat toate corpurile dansatoarelor și pe cel al lui Beyoncé. La fel ca și Beyoncé, Senbanjo vrea să susțină artiștii de culoare.
Citește și: Tipa asta transformă animalele moarte de pe stradă în artă
Videos by VICE
Inspirate de tradițiile, istoria și spiritualitatea africane, creațiile temporare, dar cu impact puternic, ale lui Senbanjo au adus în lumina reflectoarelor talentul și îndrăzneala artiștilor nigerieni contemporani. Senbanjo speră că opera lui va ajuta publicul să înțeleagă mai bine cultura nigeriană și identitatea africană, prin exprimarea unei perspective proaspete și curajoase. „Sper ca oamenii să înțeleagă mai bine cultura mea (Yoruba). Vreau ca oamenii să vadă că atunci când pictez, pictez cu putere, încredere și mândrie”, a zis el.
Pictate manual cu vopsea albă pe piele, aceste desene frumoase sunt mai mult decât decorative: sunt simboluri și coduri nigeriene antice. În plus, niciunul nu e la fel cu altul. Influențat de cultura nigeriană, Senbajo folosește elemente din moștenirea Yoruba, o cultură din sud-vestul Nigeriei. Tradiția Yoruba urmează o cosmologie unică și afirmă că fiecare individ are un destin clar, punând accentul pe înțelegerea sinelui, religie și dezvoltare spirituală. „Transpun povestea muzei mele pe corpurile lor prin desene. Folosesc desenele ca pe un cod”, a zis Senbanjo. „Îmi numesc stilul artistic nxgafromysterics, ceea ce înseamnă misterul modului de gândire african.”
„Folosesc arta sacră Ori – un ritual pe care l-am creat, care vine din cuvântul Yoruba Ori. Ori înseamnă cap, minte, suflet și esență.” În acest ritual, Senbanjo are o conversație cu subiecții lui, apoi alege simbolul și desenele care le reprezintă cel mai bine calitățile individuale. Fiecare dintre lucrările lui durează între șase și șapte ore, iar desenele albe transpuse pe piele transmit atributele specifice ale individului pe care sunt pictate. „Când mă întâlnesc cu cineva, îi citesc energia, întreb omul câteva lucruri și interpretez răspunsurile în linii și forme artistice cu diferite semnificații. Niciun ritual de pictură nu e la fel pentru că niciun suflet nu seamănă cu altul”, a zis Senbanjo. „E interesant să văd cum se schimbă persoana după ce termin de pictat.”
Dacă vezi mai multe lucrări de-ale lui Laolu Senbanjo, intră aici.
Traducere: Oana Maria Zaharia