Dacă e un lucru bun venit odată cu referendumul plin de ură organizat de Coaliția Pentru Familie e că a pus în mod decisiv problemele comunității LGBTQ pe agenda publică. Dintr-odată, aceasta nu mai putea fi ignorată, iar politicienii trebuiau să ia o poziție într-o direcție sau alta. Să nu uiți de tămbălăul cu Nicușor Dan sau că însuși Liviu Dragnea a fost nevoit să-și certe câțiva colegi pe subiectul ăsta și să afirme că PSD-ul e un partid tolerant.
Acum, la cinci ani de la lansarea inițiativei de redefinire a familiei în Constituție, menită să ia unor oameni niște drepturi pe care nu le aveau oricum, se pare că numărul românilor care susțin căsătoria între persoanele de același sex s-a dublat. O spune o cercetare sociologică realizată în ianuarie de Cult Market Research și The Street pentru Asociația Accept.
Videos by VICE
Dacă în 2018, Coaliția Pentru Familie anunța victorioasă că 77 la sută dintre români vor să specifice clar că nu există căsătorie decât între un bărbat și o femeie (n-a fost chiar așa, nu?), acum 68 la sută dintre cei intervievați pentru studiul Accept cred că toate familiile ar trebui protejate de lege în România. Da, inclusiv persoanele de același sex. Evident, procentele sunt considerabil mai mari atunci când vine vorba de tineri.
Poate că te întrebi de ce ar vrea cineva atât de tare căsătoria (în condițiile în care multe cupluri heterosexuale spun pas când vine vorba de oficializarea relației), dar în absența ei, nu îți poți moșteni partenerul sau partenera sau nu îl/o poți vizita la spital.
De aceea, 21 de cupluri au dat în judecată statul român la CEDO pentru a cere o formă legală de recunoaștere și protecție a familiilor de același sex. Printre ele se numără și Florin Buhuceanu, unul dintre cei mai importanți activiști LGBTQ români și partenerul său, Victor Ciobotaru.
„Noi avem o familie de peste șase ani. E important că societatea din care facem parte se schimbă în bine. Încercăm să ne susținem unul pe altul, să ne sprijinim la bine și la greu, așa cum o face orice familie din România. Dacă e să ne uităm la ce se întâmpla în societatea românească pe acest subiect acum 23-25 de ani, schimbarea este evidentă. Percepția românilor asupra persoanelor LGBTQ și familiile lor a cunoscut o schimbare semnificativă“, a spus Florin la conferința de presă unde au fost anunțate datele studiului și la care au participat inclusiv politicieni români.
„Așa cum e evident că trebuie să existe un echilibru între cultură și lege, trebuie să existe un echilibru și între sondaje și politică, adică guvernarea doar după sondaje și golită de valori nu are niciun sens. Evident că sunt îmbucurătoare cifrele, dar eu cred că cât mai mulți dintre politicieni ar trebui să rămână cât mai aproape de temele de drepturile omului chiar și dacă sondajele își inversează trendul și devin mai pesimiste“, e de părere Petre Florin Manole, fost deputat din partea PSD.
Revenind la studiu, se pare că ajută atunci când cunoști direct persoane din comunitatea LGBT și nu îți faci tu filme aiurea după ce te-au îndoctrinat toți dubioșii: 63 la sută dintre românii care cunosc persoane gay sau lesbiene din familie sunt de acord cu căsătoria între persoanele de același sex, respectiv 47 la sută dintre cei care cunosc pe cineva din cercul mai larg de prieteni.
Și să ajungem și la controversatul subiect al adopției copiilor (stai liniștit, nu vine nimeni să-ți fure copiii), 52 la sută dintre cei intervievați cred că persoanele LGBTQ ar putea fi niște părinți la fel de ok ca restul.
Chiar și așa, nu pare că politicienii români ar pregăti prea curând vreo lege care să permită parteneriatul civil sau căsătoria persoanelor de același sex, deci ce ar putea mișca ceva în sensul ăsta ar fi chiar decizia CEDO, care ar impune statului român să ia măsuri. Tot Manole a mai zis și că poate e timpul ca politicienii europeni să se uite mai mult la temele legate de drepturile omului din statele membre (mai ales în această perioadă) decât strict la problemele economice: „Nu înțeleg de ce este mai periculos pentru societatea europeană să ai nu 2,9, dar 3,1 la sută deficit, dar nu este deloc periculos să ai 17 la sută sau mai știu eu cât oameni care sunt homofobi, rasiști sau alte astfel de probleme care amenință viața concetățenilor din acele grupuri”.
Mai multe despre rezultatele cercetării, aici.