Există multă perechi faimoase în viață: hamburgerul și cartofii prăjiți; Lennon și McCartney; bogații și gusturile proaste. Acum mai există unul: bananele și cocaina.
Transporturile de banane au devenit acoperirea ideală pentru traficanții de droguri care transportă kilograme de cocaină din America Latină în Marea Britanie și Europa.
Videos by VICE
Săptămâna trecută, poliția britanică a descoperit jumătate de tonă de cocaină ascunsă într-un pachet de banane pe un vapor care venea din Columbia într-un port din Essex, în sud-estul Angliei.
Uriașul transport face parte dintr-un trend de creștere a numărului de capturi în care cocaina, care poate fi cumpărată cu aproximativ 3 200 de lire per kilogram în Columbia și vândută cu 30 de mii de lire în Marea Britanie, a fost găsită ascunsă printre banane după ce a traversat Atlanticul.
În iunie, opt tone de cocaină ascunse într-un transport de banane din Columbia au fost descoperite în portul Setubal din Portugalia. Cu două săptămâni mai devreme, 840 de kilograme de cocaină au fost găsite ascunse printre bananele despachetate în supermarketurile din Cehia. Nu a fost prima oară când cocaina împachetată cu banane a ajuns în supermarketuri sau în magazine din greșeală. Un fermier din Belgia era să vândă cutii cu banane pe care le cumpărase de la piață când a descoperit că mai conțineau și pachete cu cocaină.
În aprilie, patru tone de cocaină cu valoarea estimată de trei sute de milioane de lire, cea mai mare captură din Marea Britanie din 2015, au fost găsite ascunse printre 20 de paleți de banane într-un container din Columbia, la docurile Southampton de pe coasta de sud a Angliei.
În același port, puțin peste o sută de kilograme de cocaină au fost găsite alături de banane provenite din Columbia în ianuarie anul ăsta. O săptămână mai târziu, o tonă de cocaină a fost găsită în Southampton în cutii cu banane cu destinația Antwerp, iar patru sute de kilograme au fost găsite printre banane într-un transport din Ecuador către Albania în Montenegro, țara balcanică.
Luna precedentă, de-a lungul coastei engleze din Kent, 1,2 tone de cocaină au fost găsite în cutii de banane expediate din Costa Rica și trei tone au fost găsite printre banane în portul italian Gioia Touro. Lista nu se mai termină.
Deci ce se petrece? De ce sunt găsite banane cu cocaină atât de des?
Cocaina și bananele sunt cumva înrudite – ambele produse provin din America Latină și sunt extrem de populare în Europa. Marea Britanie, de exemplu, cel mai mare consumator de banane din Europa, este al șaptelea cel mai mare importator de banane din lume. În 2020, Marea Britanie a importat banane în valoare de 476 milioane de lire din Columbia, care este și cel mai mare producător de cocaină din lume. Marea Britanie, ca majoritatea Europei de Vest, este de asemenea un consumator fidel de cocaină și cheltuie anual 3,2 miliarde de lire pe cocaină sub forma solidă și pudră.
„Bananele și cocaina provin din aceeași regiune și ambele sunt consumabile la mare cerere în Marea Britanie”, a declarat Tony Saggers, consultant în domeniul crimei organizate și fost șef al departamentului de informații și amenințări legate de droguri la National Crime Agency.
„De aceea are sens că folosesc una dintre ele ca să o ascundă pe cealaltă, către aceleași puncte de intrare și piețe. Traficanții știu că sute de colete cu banane se vor îmbarca către Marea Britanie și, într-o oarecare măsură, vor profita de regula probabilităților în ceea ce privește descărcarea.”
Saggers a spus că traficanții fie infiltrează în transporturile legitime de banane pachete de cocaină pe care le scot înainte să ajungă la destinație, fie își înființează propriile transporturi folosind companii paravan sau documente false.
A spus că traficanții de cocaină ar putea profita de creșterea transporturilor de banane din Columbia către Marea Britanie, ca urmare a ieșirii acestei din Uniunea Europeană. „Dacă din cauza schimbărilor din industrie forțate de impactul Brexitului, industria fructelor moi își va direcționa majoritatea bananelor spre Marea Britanie, atunci infractorii se vor adapta și vor folosi acest trafic direct pentru acoperire.”
Dar există motive mai specifice care au făcut ca bananele să devină un partener ideal de trafic pentru contrabandiștii de cocaină columbieni.
„Există trei motive pentru care cocaina este pusă atât de des în transporturile cu banane”, a spus pentru VICE World News Jerry McDermott, co-director și cofondator al Insight Crime, un think tank care studiază crima organizată din Americi, cu sediul în Columbia. „În primul rând, principala regiune producătoare de banane din Columbia, Uraba, găzduiește cea mai puternică organizație de trafic de droguri din țară, Gaitanistas, și este și portul exportator al Turbo.
„În al doilea rând, bananele, fiind bunuri perisabile, trebuie să treacă prin porturi cât mai rapid și pun presiune pe autoritățile de la vamă. Și în al treilea rând, bananele trebuie să fie transportate în containere frigorifice, care sunt perfecte pentru ascunderea cocainei, fie în unitățile de răcire, fie în pereții mai groși.”
Keith Ditcham, director executiv la Organized Crime and Policing Research Group condus de RUSI, a spus: „Majoritatea cocainei din America Latină vine vrac în transporturi pe containere, iar traficanții trebuie să o ascundă, iar ce folosesc ca acoperitoare reflectă exporturile care vin în Europa din Columbia. Există un comerț bun cu banane între America Latină și Marea Britanie, așa că bananele sunt cea mai evidentă acoperire. Traficanții nu vor să folosească un bun scump.”
Fiindcă bananele sunt un tovarăș de contrabandă atât de des folosit pentru cocaină, autoritățile nu vor fi mai atente? „Da, este un semnal de alarmă”, a spus Ditcham. „Ofițerii vor fi conștienți că fructul ăsta este folosit ca acoperire pentru contrabanda cu cocaină, dar trebuie să-și folosească inteligența, fiindcă nu pot căuta în fiecare transport.”