Toate fotografiile de Konstantin Chernichkin
Protestele antiguvernamentale din Kiev au luat o turnură mortală miercuri, când luptele dintre protestatari şi jandarmi au continuat pe străzile pline de lacrimogene şi fum ale capitalei Ucrainiene. Dimineaţa, corespondeţii BBC au dat o filmare cu un om care zăcea mort în zăpadă. Până s-a înnoptat au fost relatate alte patru morţi. Ironic este că ştirea acestor morţi, primele care au urmat unor proteste care au ţinut mai bine de două luni, a venit fix în Ziua Naţională a Unităţii din Ucraina.
Videos by VICE
„Cred că este începutul unui război civil”, a spus miercuri Yaroslav Hrytsak, un istoric renumit din Lvov. Lupele din stradă s-au dat în jurul străzii Hrushchevskoho din Kiev, unde protestatarii înarmaţi cu coctailuri Molotov s-au luptat cu jandarmii. În timp ce ambele tabere încercau să se domine reciproc, protestatarii au construit o catapultă care părea ruptă dintr-un asediu medieval şi nu dintr-un protest din 2014 menit să ghideze un stat democratic către valorile UE.
Cine sunt civilii implicaţi în aceste lupte? Mass-media a atribuit primele semne de violenţă de la protestele Euromaidan pe seama unor „provocatori”, a unor oameni care nu au motive politice să comită fapte violente. Recent, o grupare de extremă dreapta numită Sectorul de Dreapta (Pravy Sektor), mai extremistă decât naţionaliştii de la Partidul Libertăţii, s-a asociat cu luptele date împotriva jandarmilor. Totuşi, cei de la Financial Times au spus că e mult mai complexă de atât situaţia. Mulţi oameni sunt furioşi în Kiev, iar coctailurile Molotov nu sunt doar în arsenalul extremiştilor.
În timp ce numărul răniţilor a crescut la trei sute, forţele de ordine par să ţintească jurnaliştii din nou, lucru care i-a scăpat unui jurnalist polonez curajos, care s-a dus să vorbească cu jandarmii şi să le pună întrebări foarte pertinente de la faţa locului precum „De ce faceţi asta?”
Dmytro Barkar, unul dintre cei doi reporteri de la Radio Svoboda care au fost bătuţi şi luaţi pe sus de jandarmi, spune că ofiţeri i-au smuls casca de pe cap, pe care scria PRESS, şi i-au dat cu batoanele-n cap. În timp ce era târât spre dubă, el spune că „fiecare poliţist mă saluta cu un pumn”.
Între timp, s-au organizat operaţiuni de căutare pentru un alt jurnalist, Igor Lutsenko, care a fost răpit marţi dimineaţa. El a reapărut seara şi a descris modul în care răpitorii l-au dus în pădure unde i-au dat de înţeles că va fi ucis. Yuri Verbytsky, un activist Euromaidan care a dispărut în aceeaşi zi nu a fost găsit până miercuri dimineaţa. Mort.
Alţi reporteri nu au vrut să mai rămână la scandal. Marţi, Vitali Portnikov, un jurnalist ucrainian faimos, a fugit din ţară după numeroase ameninţări cu moartea. În acea zi, el a fost vizitat de un grup de titushky, adică bătăuşi pro-guvernamentali. „Trei oameni care păreau dubioşi mi-au sunat la uşă. Mi-au intrat în hol fără să folosească interfonul,” a scris el pe Twitter. După şase ore a adăugat că este bine.
Atitudinea autorităţilor ucrainiene faţă de presă este evidenţiată cel mai bine de filmuleţul ăsta în care un poliţist crapă lentila camerei care-l filma:
După două luni de proteste cât de cât paşnice din Ucraina a fost un şoc vestea primelor victime. Omul care zăcea mort în zăpadă a fost identificat ca Serhiy Nihoyan, un bărbat de 20 de ani, ai cărui părinţi s-au mutat în ţară din Armenia. El a venit să se alăture protestelor de pe opt decembrie, din oraşul său Dnipropetrovsk din estul Ucrainei. Acest video îl arată cum recită „Caucazul” (un poem scris de cel mai cunoscut poet al Ucrainei, Taras Shevchenko) cu baricadele din Piaţa Independeţei din Kiev pe fundal.
Svyatoslav Vakarchuk, solistul Okean Elzy, cea mai populară trupă din Ucraina a spus că „un regizor armean, Sergei Paradzhanov, a făcut un film care a devenit simbolul ucrainienilor” pe contul lui de Twitter. El făcea referinţă la filmul Umbrele Strămoşilor Uitaţi din 1964, care a devenit simbolul rezistenţei antisovietice. „Astăzi, armeanul Serhiy Nihoyan şi-a dat viaţa şi a devenit un nou simbol pentru Ucraina.”
Până miercuri seara numărul victimelor a crescut la cinci, iar ştirile spuneau că un om a fost pur şi simplu împuşcat, iar altul a murit după o cădere. Cu un număr imens de fotografii cu jandarmii ucrainieni care ochesc protestarii cu armele, nu putem decât să ne întrebăm dacă n-au început să folosească muniţie reală în locul gloanţelor de cauciuc. Oleg Musiy, coordonatorul serviciilor medicale de la proteste le-a spus celor de la Kyiv Post, că e „imposibil” ca rănile care l-au răpus pe Nikoyan să fi fost provocate de gloanţe de cauciuc. Duminica trecută, ministrul de Interne le-a spus ofiţerilor că aveau dreptul să folosească arme de foc, dar nu au făcut-o, deşi pozele de pe Twitter cu şrapnel letal contrazic acest lucru.
„Desigur că regretăm ceea ce s-a întâmplat, deşi noi nu avem nimic de a face cu asta şi îi sfătuim pe oameni să nu răspundă provocărilor”. Asta spunea premierul ucrainian, Mykola Azarov, la o şedinţa guvernului de luni în care a negat utilizarea armelor letale. A spus că nici nu există dovezi ca să acuze cineva jandarmii, pentru că echipajele de pe strada Hrushevskoho nici măcar nu au arme de foc în dotare.
Pe lângă această răbufnire de proteste violente care a început duminică, se dă şi o luptă morală pentru atragerea jandarmilor. O tânără protestară a fost fotografiată în timp ce ţinea o pancartă pe care scria că se va căsători cu orice poliţist din unitatea specială Berkut care se va alătura protestatarilor. Şi un bancher de 30 de ani extrem de bogat s-a oferit să le plătească jandarmilor salariul pe şase luni, dacă „nu mai bat oamenii”. Ofiţerii se tem că vor fi concediaţi dacă nu respectă ordinele, aşa că bancherul le-ar da timp să-şi caute alt job.
Miercuri, cei trei lideri ai opoziţiei din ucraina (Vitali Klitschko, Arseniy Yatsenyuk şi Oleh Tyahnybok) au avut o întâlnire cu Yanukovych. Deşi a durat peste trei ore, nu a avut rezultate. Arseniy Yatseniuk, liderul Ţării Mamă, cel mai mare partid de opoziţie din Ucraina, i-a spus „Viktor Yanukovich, mai ai 24 de ore. Hotărăşte-te, că eu m-am decis deja.” Circa 60 de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Independenţei (un număr imens pentru un miting din mijlocul săptămânii) ca să ţină un moment de reculegere pentru victime.
În ciuda dramei, reacţiile internaţionale au fost destul de slabe. Miercuri, Departamentul de Stat al SUA a anunţat că „Statele Unite au revocat deja vizele a mai multor oameni responsabili pentru actele de violenţă şi vor considera noi măsuri dacă luptele continuă.” UE nu a vrut să ia măsuri asemănătoare, deşi mulţi politicieni europeni cer sancţiuni. Între timp, premierului ucrainian Azarov i-a fost revocată invitaţia la Forumul Economic Mondial care are loc în Elveţia.
După cinci zile de luptă Kievul trece printr-un moment de calm. Vitali Klitscko , un campion la box care conduce partidul UDAR (pumn) a declarat un armistiţiu până joi la ora 20. Opoziţia se întâlneşte cu Yanukovych pentru noi discuţii. Dar situaţia din Kiev e departe de a fi stabilă.
Traducere: Mihai Popescu