Mike în Irak
Acum doi ani, Statul Islamic și-a declarat califatul și a ocupat regiuni în Irak și Siria. Declarația a venit după un blitzkrieg prin nordul Irakului în care și-au pierdut viața mii de oameni și care s-a încheiat cu ocuparea celui de-al doilea oraș ca mărime din țară, Mosul.
Fix 730 de zile mai târziu, grupul militant încă își menține ocupația în oraș. Încă îmbrățișează sclavia, violurile și crucificările, încă umple internetul cu filmulețe îngrozitoare cu crime și ucide civilii pe străzile din Europa și America. Dar cum e să lupți împotriva Statului Islamic? Oare va fi învins vreodată acest cult al morții?
Videos by VICE
Am stat de vorbă cu Mike, un profesor de dans din Portsmouth, care a luptat timp de șase luni – din iunie până în decembrie anul trecut – în prima linie pe front împotriva Statului Islamic. Mike, care ne-a rugat să nu-i publicăm numele întreg din motive de securitate, e unul dintre puținii bărbați britanici – aproape exclusiv foști soldați – care și-au riscat viețile în această bătălie. Aleg să se ducă acolo pentru că guvernul lor nu face nimic în acest sens. La urma urmei, de când ISIS a pus o recompensă de 150 000 de dolari pe cap de occidental din zonă, nu există un loc mai periculos pentru un bărbat britanic.
VICE: Salut, Mike. Ce motivează un bărbat să călătorească mii de kilometri ca să lupte, gratis, în războiul unei alte armate?
Mike: Nu mi se pare că e războiul altcuiva. Noi am creat vidul de putere care a dat naștere Statului Islamic atunci când am invadat Irakul în 2003 – e vina noastră. Așadar, când am văzut filmările cu masacrul yazidiților, m-am întrebat: „De ce nu face nimeni nimic ca să-i salveze?” În anii ’80, am luptat timp de patru ani și jumătate în Africa Centrală, în cadrul Legiunii Străine Franceze, așa că sunt antrenat să lupt împotriva insurgenților. M-am gândit că asta e șansa mea să fac ceva important, care să conteze.
Deci motivațiile tale au fost pur ideologice?
În mare parte da. Dar, sincer, mi-era dor și de stilul de viață milităresc, de simplitatea lui. Viața modernă e foarte complexă – e-mailuri, problemuțe penibile din lumea întâi, toate mizeriile de care ne lovim zilnic. Dar în război nu trebuie să-ți faci griji decât să nu fii ucis și devii foarte conștient. Ai mai mult timp să te bucuri că ești viu. Îmi amintesc cum goneam prin desert într-un camion armat la 130 km/h și cântam pe muzica de la radio din toți rărunchii – câți bărbați de 53 de ani au ocazia să facă asta? E un sentiment de libertate pură.
Ce-au zis prietenii când au auzit că pleci?
Multe persoane din comunitatea de dans nu au înțeles de ce ar vrea cineva să facă asta. Mi-au zis că probabil trec prin criza vârstei de mijloc. Am tot trecut prin crize ale vârstei de mijloc de când am împlinit treizeci de ani, dar de data asta am simțit că e o amenințare care are impact asupra mea: asupra viitorului meu, asupra viitorului copiilor mei.
Copiii tăi ce-au zis?
Sunt divorțat și am doi copii, cu vârste de 30 și 28 de ani. N-au prea înțeles, dar am mai făcut eu lucruri pe care nu le-au înțeles. Cred că au tendința să se întrebe: „Oare ce nebunie i-a mai trecut babacului prin cap de data asta?”
Cum ai ajuns acolo?
Mi-am făcut niște relații pe Facebook, am rezervat un zbor până în Kurdistan, prin Turcia. Mi-am cumpărat propriul echipament și arme – o mitralieră sovietică și un pistol Walther PPK – de pe piața locală de arme din Sulaymaniyah. Mi-am găsit imediat de lucru la un ONG numit Umbrele Speranței, ocupat de luptătorii Peshmerga pentru a antrena soldații. Cel mai tare m-a mirat cât de greu e să dai de belea acolo.
Adică?
Kurzii nu vor ca occidentalii să moară pe-acolo, ar fi reclamă proastă. Iar eu chiar voiam acțiune.
Citește și: Teroriştii islamici ştiu să folosească internetul mai bine ca tine
Cum ai dat de acțiune?
În timp ce lucram cu Grupul Kurd de Operațiuni Speciale în sudul regiunii Kirkuk, am întâlnit un grup de soldați americani care se îndreptau spre orașul asediat Sinjar – același oraș în care au fost masacrați bieții yazidiți. Au fost de acord să mă ia cu ei.
Cum erau ceilalți voluntari străini din unitatea ta?
Americani tipici, foarte gălăgioși. Dar erau de treabă. Unii erau din Marină, câțiva încă lucrau pentru guvernul american. Erau destul de duri și bine antrenați.
Ți-au zis de ce hotărâseră să-și riște viața în război?
Fiecare avea motivele lui. Motivația noastră comună era ideologică – toți eram foști soldați care aveau antrenamentul necesar. Dar multora dintre noi le era dor de frăția bărbătească de pe front. Alții voiau adrenalină sau n-aveau ce face pe-acasă. Unii făcuseră armata, dar nu participaseră la nimic interesant.
Ai ajuns în Sinjar în luna octombrie și ai stat trei luni. Cum era viața acolo?
Sinjar City era sub asediu, iar linia de front era uneori la cincizeci de metri de noi. Mâncarea era groaznică, condițiile de igienă la fel, infecțiile erau în floare. Nu exista aproape deloc electricitate, doar câteva generatoare. În mod ironic, am avut internet mai bun pe front decât în Anglia. Dormeam în case bombardate și, din cauză că recompensa pe cap de occidental era de 150 000 de dolari, trebuia să ne mutăm o dată la șapte zile.
Luptați tot timpul?
Nu. În timpul zilei, luptătorii ISIS se ascundeau în tunele și așteptau venirea serii. Așa că patrulam, antrenam soldați yazidiți și îi tratam pe cei răniți. În tot timpul ăsta, am văzut mii de tancuri petroliere cu plăcuțe cu numere turcești care se îndreptau din regiunile ocupate de ISIS spre Turcia. Ce era cu ele? De ce nu le bombarda coaliția? Ar fi putut distruge această sursă de profit a Statului Islamic, dar n-o făceau. În regiune există o complicitate dubioasă, mai ales în ce privește petrolul.
Ce se întâmpla noaptea?
Ataca ISIS.
Citește și: Viața și moartea după un atac al Statului Islamic
Cum erau atacurile?
Într-o noapte, eram de pază cu doi kurzi. Eram relaxați și fumam când, deodată, am văzut cum se mișca o torță pe un zid în partea Statului Islamic. Eram plictisiți, așa că am deschis focul. Fix ăsta era scopul lor. Deodată, s-au auzit din beznă strigăte de „Allah Akbar” și luptătorii ISIS au dat năvală. Focuri de armă, urlete, haos. Nebunilor ăstora nu le păsa dacă trăiau sau mureau. Nu-i vedeam în întuneric, așa că trăgeam în umbre și lanterne. Îți dădeai seama că ai nimerit unul doar când auzeai urlete. Scopul lor era să ajungă la distanța potrivită pentru aruncat grenade; scopul nostru era să-i împușcăm înainte să reușească. N-au reușit.
De ce nu-i bombarda coaliția?
A încercat, dar ISIS știau mereu când vin avioanele, aveau un sistem de avertizare. În Sinjar aflam că vin avioanele când îi vedeam că se ascund în gropi.
Cum s-a schimbat situația în cei doi ani de când ISIS a declarat înființarea califatului?
În 2014, ISIS era o unitate militară mai convențională și tocmai de asta a reușit să ocupe atâtea teritorii. Dar după Sinjar, au pierdut atât de mult teritoriu încât au devenit din nou niște insurgenți. Sunt foarte defensivi: atacă și fug, organizează atacuri sinucigașe cu bombă prin piețe, atacuri în străinătate. Practic, s-au întins mai mult decât le era plapuma ca să creeze califatul și acum nu au puterea necesară să-l apere. Nu spun că bat în retragere – strâng rândurile și fac consolidări în zone care vor fi dificil de recuperat de la ei.
Citește și: Cum au ajuns femeile din Statul Islamic să agațe noi teroriști
Crezi că va fi posibil să-I învingem vreodată?
Nu în stilul în care am făcut-o până acum. Problema e că armata irakiană și cea kurdă nu înaintează prea repede, iar Occidentul nu pare hotărât să se implice cu adevărat. Sunt în joc prea multe interese politice. De exemplu, toată lumea face bani din petrol. Absolut toată lumea. În plus, kurzii vor să-și câștige autonomia față de Irak, așa că preferă să-și întărească granițele în loc să se dedice unei ofensive totale în Irak. Dacă vrem să distrugem ISIS, trebuie să intre în joc și NATO. Avem nevoie de bombardamente aeriene serioase. Apoi trebuie să intrăm în regiune. Trebuie să încetăm să credem că e un război care nu ne privește. E războiul nostru, în care luptă kurzi și irakieni care mor pentru noi.
Nu pari prea încrezător.
Păi, depinde de noi. Deocamdată, prognoza mea e că pacientul moare încetul cu încetul. Există un leac, dar trebuie să fie decisiv, concertat și să-l aplicăm rapid.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre Statul islamic pe VICE:
Am fost în vizită prin Statul Islamic, ca să aflu cum funcţionează
Ce s-ar întâmpla dacă Statul Islamic ar învinge?
Cum poate fi distrus Statul Islamic
