OnlyFans

Una dintre cele mai de succes românce de pe OnlyFans mi-a zis cum stă treaba cu faima și bani

Ce nu observi la prima vedere pe OnlyFans e de câtă muncă este nevoie ca să te remarci între zecile de mii de modele. O româncă mi-a spus cum e pentru ea toată treaba asta.
onlyfans model continut online romania
Maria este OnlyFans și, în ciuda a ceea ce-ai crede, cel mai mult hate tot de la femei și-l ia. Imaginile sunt din arhiva personală

Sigur ai auzit de OnlyFans, platforma dedicată în special conținutului pentru adulți care le-a cam dat la temelie studiourilor de videochat din întreaga lume. În cazul în care chiar nu știi despre ce e vorba, îți explic foarte pe scurt.

Publicitate

Ce este OnlyFans?

Oficial, OnlyFans e o platformă online de tipul user generated content lansată în 2016. Mecanismul pe baza căruia funcționează e că utilizatorii pot plăti pentru conținut — poze, videouri sau live-uri — și fac asta fie printr-un abonament lunar, fie one time. Platforma s-a remarcat prin conținutul pentru adulți, unele dintre modele ajungând să câștige sute de mii de euro.

Altfel spus, OnlyFans e un fel de Instagram pornache, unde te poți abona la diferite modele (printre care o grămadă de românce), pentru echivalentul unui pachet de țigări. Fiecare cu nișa, fetișul și tipul ei de conținut. 

Aproape zilnic, fetele postează diferite poze și clipuri scurte, mai mult sau mai puțin explicite (de obicei mai mult, ca să fiu sincer) și câte un mesaj scurt la postare. Cele mai multe fete au și conținut premium, personalizat, așa că acest tip de erotica poate deveni foarte repede foarte scump.

Cei mai mulți abonați par să rămână în zona celor care cheltuie câțiva dolari lunar pentru a se conecta cu modelul lor preferat, ceea ce, la final de lună, înseamnă o sumă destul de bună.

Maria Georgiana, o tânără de 22 de ani din Iași, e una dintre cele mai de succes modele românce de pe OnlyFans. Ea a devenit virală pe Instagram și TikTok, platformele de unde îi vin cei mai mulți clienți. De fapt, așa am și cunoscut-o. În urmă cu câteva luni, a început să-mi apară din ce în ce mai des pe TikTok la #foryou.

Publicitate

În scop profesional, desigur, mi-am făcut abonament la contul ei de OF. Și mi-a plăcut. Mult. Tipa e drăguță, creativă și te fierbe zilnic cu două-trei poze sau clipuri video explicite în care umblă goală prin casă, se pozează în tot felul de costumașe erotice și folosește tot felul de jucării sexuale. Pentru cinci dolari pe lună (eu am prins abonament „la ofertă”; acum e opt dolari), Maria Georgiana le face fanilor ziua mai frumoasă de aproape un an.

Așa cum recunoaște și ea, chestia asta cu OF nu e chiar atât de simplă pe cât pare. Curios să aflu mai multe, am povestit un pic despre experiența ei pe OnlyFans. A ieșit interviul de mai jos.

Cum e viața ca model OnlyFans

model onlyfans romania maria georgiana

VICE: Cum ai aflat de OF?
Maria Georgiana:
Știi de scandalul cu actrița aia din State, Bella Thorne? Așa am aflat de platformă. Apoi, făcând TikTok și având cumva o bază de oameni, primeam întrebări pe Instagram dacă am cont pe OnlyFans. Am intrat și eu să văd ce e și mi-am făcut contul prin august 2020, dar n-am mai intrat după aia. Nu știam despre ce e vorba, așa că l-am lăsat. 

Apoi, prin octombrie, când oamenii mă întrebau dacă am cont, mi-am adus aminte că mi-am făcut unul, am trimis documentele la adminii platformei și am postat două poze. Normale, nimic super explicit. Și m-a întrebat cineva de ce nu postez link-ul pe Instagram. Am zis „OK, hai să-l postez, să vedem ce se întâmplă”.

Publicitate

M-am trezit cu vreo doi trei abonați în ziua aia. Am zis „wow”. Și apoi, de pe o zi pe alta, din ce în ce mai mulți. Și am zis că rămân aici. Mie îmi place oricum să pozez foarte mult. Eu îmi făceam și înainte poze, dar nu aveam unde să le pun, n-aveam cu cine să le împărtășesc. Și mi s-a părut super chestia asta, să poți să faci ceva ce-ți place și să și câștigi și bani din asta. 

ce e onlyfans model videochat online continut pentru adulti

Care au fost primele reacții din partea fanilor?
Mulți așteptau și erau curioși și cumva le-a plăcut. Apoi, evident, hate-ul inițial a venit din partea fetelor. Și acum hate-ul cel mai mare e tot din partea fetelor. Mai ales, acum, în ultima vreme, a explodat. 

Hai să vorbim un pic de bullying. Te-a afectat?
În prima lună, m-am lăsat afectată puțin. Doar că apoi am zis că e viața mea, fac ce vreau și am început să le răspund înapoi. Datorită acestui lucru, unii hateri ai mei au devenit fani. Mi-au zis: „Nu te suportam, dar acum te iubesc. Pentru că îmi place cum dai peste nas la toată lumea”.

Dar au fost momente în care bullying-ul ăsta a devenit periculos?
Nu neapărat. Da, am o persoană care își face continuu conturi cu pozele mele. Dar cam atât. Da, am avut unele comentarii mai nașpa. Cel mai urât comentariu e cel legat de prețul pentru abonament. Am mereu comentarii de genul „te vinzi pe opt dolari”. Dar opt cu opt fac 16 și așa mai departe. 

Publicitate

Ai avut fani care au încercat să te întâlnească în viața de zi cu zi?
Da, majoritatea asta fac. Ei au impresia că faci OnlyFans și că te și întâlnești cu ei. Dacă înțelegi unde bat. 

Escorting?
Exact. 

Din experiența ta se întâmplă ca unele fete să practice prostituția prin intermediul platformei?
Eu, personal, nu cunosc cazuri. 

Hai să vorbim un pic despre empowering. Faptul că ești pe OnlyFans te-a ajutat să capeți încredere în tine sau opusul?
Cu siguranță, da. Mă văd eu altfel în oglindă. Eu am fost mai grăsuță dintotdeauna. Postând și primind atâtea mesaje de la bărbați, am căpătat încredere în mine. Asta în primul rând. 

onlyfans continut pentru adulti model

Familia ta știe ce faci?
Da, știe toată lumea. E oricum inevitabil. Prieten nu am momentan, deci nu a fost cazul de o discuție de genul ăsta. Din partea familiei a fost o reacție OK. Nu mă așteptam. Mi-au spus „dacă ție îți place și ești fericită așa, foarte bine. Dacă nu...”

Bun, dar crezi că dacă îți vei face un prieten, o familie, ei vor vedea lucrurile la fel? Cum vezi viitorul din punctul ăsta de vedere?
Nu m-aș opri din a face OnlyFans. Dacă mă cunoaște, mă cunoaște în circumstanțele astea de acum. Și cred că dacă m-ar iubi pe mine, n-ar avea de ce să-mi zică să mă opresc. E un simplu job, nu pune nimeni mâna pe mine. E doar în online și atât.

Publicitate

Cum e viața când faci conținut pentru OnlyFans

Cum e rutina ta de zi cu zi pe OnlyFans? Cine îți face pozele?
Eu am primit cadou de ziua mea, anul trecut, un ring light. Și avându-l în casă, mi-e foarte ușor. Nu-mi face nimeni pozele. Mi le fac singură. Pur și simplu mă ajut de el. Îl pun acolo, îmi setez cronometrul și așa se întâmplă totul. N-am un apartament special pentru asta. Fac acasă la mine, mai închiriez altul ca să schimb decorul să nu fie plictisitor, dar cam atât. 

De unde te inspiri?
Sincer, de nicăieri. M-am abonat la niște fete din America care sunt top, dar nu pot să zic că mă inspir foarte mult. Adică pur și simplu îmi vin mie idei. Mă gândesc, îmi vine o idee și imediat vreau s-o pun în practică.

În privința abonaților — sunt curios de unde sunt cei mai mulți abonați ai tăi. Care e profilul abonatului la contul tău de OnlyFans?
În ultima vreme, chiar am multe fete care se abonează. Nu știu motivul. Dar evident că majoritatea sunt bărbați, majoritatea din România — undeva la 90%. Am câțiva străini, dar nu foarte mulți.

Cam câți abonați noi faci pe zi?
Azi poate fac o sută, mâine fac două sute, poimâine nu mai fac deloc. Variază foarte mult. 

O sută de abonați noi în fiecare zi? A câte 8 dolari fiecare pe lună?
Poate și mai mulți. 

Sincer te întreb: este OnlyFans e o chestie din care poți să trăiești decent?
E un business foarte bun, da. Nu mă așteptam să ajung la suma asta pe care o am acum, dar da. E în funcție de fiecare. Adică eu câștig atât, dar poate altcineva care nu are o bază atât de mare de fani ca a mea nu câștigă. Trebuie să știi unde să te promovezi, cât să te promovezi, pe ce platformă. 

Publicitate

Pot să te întreb cât câștigi?
N-aș vrea să-ți spun o sumă exactă pentru că ea variază de la lună la lună, dar pot să-ți spun că se câștigă bine din chestia asta dacă știi cum să te promovezi și creezi conținut nou constant. 

Poți să-mi dai un exemplu de ce ți-ai permis din câștiguri?
O să-ți dau un exemplu foarte frumos. Urmează să mă mut într-o casă la care visez de ceva timp, cumpărată din OnlyFans.  

Cum e cu taxele?
Când cineva plătește abonament, OnlyFans colectează și TVA. Apoi, eu plătesc impozit pe venit. Pe lângă asta, din tot ce fac, OF ia 20% din câștiguri. 

Ai o strategie de marketing în spate sau cineva cu care te consulți pentru conținut?
Ca să fiu sinceră, pe mine m-a ajutat foarte mult TikTok-ul. Majoritatea fetelor care sunt în top tot de acolo își aduc utilizatori. Deci nu am o strategie de marketing sau ceva. Merg foarte mult pe intuiție.

Cam cât timp din zi dedici conținutului pentru OnlyFans?
Foaaarte mult. Chiar ieri râdeam că nu mai am timp să văd un film. Toată ziua stau și mă gândesc ce poze să mai fac, pentru că, la un moment dat, rămâi fără idei. Nu poți să repeți o poză. Și mă gândesc mereu ce să mai fac, să mai atrag vizualizări și așa mai departe. Da, îmi ia foarte mult timp. E un job mai mult decât full-time. Alți oameni lucrează de la opt la patru, se duc acasă și au terminat, dar eu trebuie să stau toată ziua cu telefonul în mână. 

Publicitate

Există momente în care îți iei timp liber și te deconectezi?
Complet, nu. Uite, am fost în vacanță și nu, n-am avut cum să mă deconectez. Am zis că merg și îmi iau liber, dar nu am putut, pentru că ei nu mă așteaptă pe mine să mă întorc din vacanță. Adică ei au plătit pentru luna asta, deci așteaptă conținut. Nu prea poți să-ți iei concediu. 

Ai făcut OnlyFans cu parteneri sau partenere?
Eu fac singură. Am avut o singură poză cu o fată, dar nu lucrez cu altcineva. Nu sunt decisă în totalitate dacă o să rămână așa și pe viitor. 

Care e videoul de care ești tu cea mai mândră?
E unul pe care l-am făcut recent, dar e prea explicit ca să-ți spun. Ține și de costumație, și de atitudine. Implică mai multe. Dar e contra cost, nu-l am pe free. Ce postez pe free sunt, de obicei, teasere. 

Ce sfat i-ai da unei tinere care vrea să se apuce de OnlyFans?
Mai întâi cred că ar trebui să stea bine cu nervii, cu moralul. Asta le-am spus tuturor fetelor care mi-au cerut sfatul. Să nu plece de la premisa că își fac cont azi și mâine se îmbogățesc. Nu e deloc așa. E multă muncă în spatele unei cariere de succes pe OnlyFans.