Cum este să ai menstruație ca bărbat trans

Menstruația este un tabu care se destramă. Este comparabilă cu un aisberg, unde epicentrul problemei se află sub mare și nimeni nu-l vede. Multe femei vor să vorbească și să învețe în profunzime despre acest subiect. Puțin câte puțin, consecințele sunt discutate cu mai multă naturalețe, cum ar fi bolile fizice și emoționale.

Depresia, lipsa de înțelegere din domeniul medical, durerile ovariene severe sau frica de concediere pentru că nu merg la muncă sunt unele din aceste simptome, dar… cum stau lucrurile cu disforia și discriminarea suferite de bărbații trans în relație cu menstruația?

Înainte să continui să citești, dacă nu știi deja, disforia de gen este sentimentul de disconfort pe care îl poate simți o persoană a cărei identitate de gen diferă de sexul atribuit la naștere sau de caracteristicile fizice legat de sex.

„Îmi place corpul în care m-am născut, cu excepția faptului că am un organ care sângerează regulat”, îmi spune Pablo, care are 20 de ani și studiază medicina în Barcelona. Pablo este un bărbat trans și descrie ironic: „Sunt norocos că sufăr de disforie doar o dată pe lună. Urăsc faptul că ciclul menstrual îmi afectează mintea în mod regulat”.

La fel ca Pablo, un instructor auto, în vârstă de 22 de ani, nu mai are acum probleme cu menstruația. „Când aveam 18 ani, am făcut o histerectomie, adică mi-am scos uterul și ovarele”, mi-a spus el despre procesul său și a adăugat că atunci când avea organele feminine a avut multe probleme cu durerea și chiar și coșmaruri. „Am avut și ovare polichistice, care au venit la pachet cu disforia, febra și voma….”

L-am cunoscut pe Daniel prin colegul său de apartament, Izan. Are 22 de ani și e barman, iar, legat de menstruația lui, mi-a spus că atunci când a înlocuit Testogel cu Testex (hormoni) din cauza lipsei de stoc, „mi-a revenit ciclul pentru patru luni și a fost o experiență psihologică foarte urâtă. Pe lângă faptul că am sângerat o lună întreagă, mi-a cauzat multă suferință emoțională”.

Noam are 16 ani, este non-binar și trans și s-a născut în Chile. Când am vorbit cu el despre menstruație, mi-a explicat că suferă de disforie. „Trebuie să port lenjerie feminină ca să-mi pun un absorbant și asta îmi înrăutățește disforia. Este un lucru foarte nasol legat de ciclu: faptul că știu că nu am penis și că pot să rămân însărcinat”. Pentru Noam, menstruația este „o reamintire că trupul meu nu va fi niciodată ce vreau eu să fie și trebuie să trăiesc cu el”.

Dacă ești femeie și îți vine ciclul, știi că în unele băi există un coș în care să arunci absorbantele sau tampoanele. Cum fac persoanele trans? „E destul de dificil să găsești coșuri de gunoi în toaletele pentru bărbați. Pe lângă asta, cine o să spele o cupă menstruală în baia bărbaților? Nimeni.” Noam mă face să mă gândesc la asta și realizez că detaliile astea minore sunt imense pentru bărbații trans cu menstruație. 

„Sunt norocos că am mulți pacienți trans. Principalele lor dubii sunt despre corpurile lor, modificări și procese sau cum se vor schimba”, explică doctorița Amira Alkourdi Martinez (ginecologă specializată în chirurgie trans). Mi-a fost greu să găsesc specialiști în sănătate care să fie experți pe subiectul ăsta, iar cauza este lipsa de informații.

Dacă eu am mii de dubii când merg la ginecolog și multe nu le exprim din cauza fricii, nici nu vreau să-mi imaginez cum e pentru un bărbat trans. „Incertitudinile sunt legate de alterațiile fizice ale ciclului, dar și de cum se simt și că nu vor fi luați în serios, etc”, descrie doctorița și subliniază că atunci când vin la consultație „trebuie să adaptez informațiile la procesul de schimbare, ca să știe ce anume nu este normal și să detecteze asta”. 

Alkourdi reafirmă teoria despre lipsa de informații. „Atâta timp cât continuă să discute despre asta ca despre ceva necunoscut, este sinonim cu o lipsă de standardizare a procesului”. Așa cum este necesar să oferi îngrijire medicală cu o perspectivă de gen, la fel de necesar este să faci asta și din punct de vedere al transsexualității, din moment ce „este o problemă abia abordată în timpul pregătirii medicale și nu există nici specializare pentru asta. Am învățat prin experiența de la muncă, dorința de a afla mai multe despre subiect și prin intermediul pacienților”, subliniază doctorița. 

Pablo m-a pus în contact cu Cecilia, colega lui facultate. Studiază pentru specializarea în ginecologie în Barcelona, iar când am întrebat-o cum este abordată menstruația la bărbații trans în medicină, mi-a spus că „subiectul ăsta nu este discutat în sălile de clasă. Am avut noroc că profesorul nostru, când i-am cerut, ne-a vorbit despre subiect, chiar dacă pe scurt”. Cecilia și colegii ei de clasă au trebuit să caute informații și să participe la conferințe ca să adreseze această problemă.

Federația de Stat a Lesbienelor, Homosexualilor, Transsexualilor și Bisexualilor (FELGBT) din Spania a realizat un studiu care arată că 75 la sută dintre intervievați consideră că profesioniștii în sănătate au foarte puține informații despre acest subiect. Un procent de 50 la sută dintre participanți și-au anulat sau amânat programările medicale ca să evite discriminarea, iar 20 la sută dintre persoanele trans nu merg la medic de teamă că li se va folosi un nume care nu e al lor.

Urmând firul fricii de a merge la ginecolog (se întâmplă și multor femei trans când trebuie să meargă la urolog), Alkourdi spune că în consultațiile ei „ceilalți pacienți au normalizat-o. Empatia din partea societății este foarte importantă, dar și mai mult din partea personalului medical”.

Prin cercetare și întâlnirile cu bărbați trans cu crampe menstruale, am ajuns la Ruben. Are 40 de ani și, când a ajuns în Madrid (s-a născut în Argentina), a suferit pe urma transfobiei la ginecolog. „Nu mi-am imaginat că în Spania voi avea parte de discriminare pentru că sunt un bărbat trans”, a descris el. A mai adăugat că, în timpul unei consultații pentru dureri ovariene severe, „doctorul nu a vrut să mă trateze și practic mi-a spus că e ceva natural pe care ar trebui să-l îndur. De atunci n-am mai fost la ginecolog și am apelat la metode naturale”.

Întocmai ca-n cazul lui Ruben, Daniel a fost la ginecolog doar când avea 13 ani. „Nu am mai fost fiindcă nu-mi plac organele mele genitale și nu vreau să merg la ginecolog”, spune Daniel. Pornind de la situația cu care se confruntă Ruben și Daniel, am întrebat-o pe doctoriță dacă asta se întâmplă des și mi-a răspuns că „majoritatea pacienților mei merg cu mamele lor și asta fiindcă se tem că medicii nu vor înțelege ce caută un bărbat la o consultație ginecologică. Mereu mă pun în locul lor și înțeleg acel disconfort”.

Daniel și Ruben nu merg la ginecolog de frica de nu simți din nou transfobia sau creșterea disforiei. Izan mi-a spus că, în orașul în care trăiește el, nu vor să-i schimbe numele de pe cardul de sănătate. „Mai am puțin până să-mi schimb numele pe cartea de identitate și din motivul ăsta îmi spun că nu se poate. Știu că nu e adevărat și mi-e greu când mă sună și mi se adresează cu un alt nume.” Cazul ăsta este un alt tip de transfobie în sfera instituțională. 

Transfobia nu se întâmplă numai în domeniile sănătății și ale administrației publice. Ruben m-a pus în contact cu un prieten de-ai lui care nu vrea să-mi spună numele sau locația de frică să nu aibă probleme la muncă. „Am endometrioză și unde lucrez nu înțeleg că un bărbat trans poate avea dureri menstruale severe”, spune el și adaugă că atunci cînd e pe ciclu „mi-e teamă că nu voi putea ajunge la muncă. Aproape că am fost concediat într-o zi fiindcă nu mă puteam ridica din pat din cauza durerilor ăstea. Nu-mi pot da demisia, fiindcă am nevoie de bani”.

Și Izan și Daniel cred că informația este necesară în general. „În relație cu menstruația, specializarea trebuie să fie îmbunătățită fiindcă afectează hormonii sau durerea. Când a trebuit să fac educație fizică și nu am putut alerga, nimeni nu m-a înțeles și au crezut că sunt doar scuze”, spune Daniel.

Asta m-a făcut să mă gândesc la experiența mea cu durerea și menstruația și cum m-au făcut să înțeleg că vine natural. Mi-a luat ceva timp să văd că nu e așa. O mare parte ascunsă a acestui aisberg. 

„Trebuie să explici ce este un bărbat sau o femeie trans. La școală nu este explicat nimic și e normal să arate diferit fiindcă este văzut de la distanță”, descrie Izan.

Sonia este din Mexic și e mama lui Pablo. În urmă cu mai puțin de un an, fiul ei a trecut prin procesul de tranziție, iar ciclul i-a venit la 12 ani. „A fost dificil să mergem la doctor de frică să nu sufere de pe urma discriminării”, spune ea și afirmă că la școală „toată lumea se comportă normal, de la colegii de clasă la profesori”. Pablo este fericit. 

„Cred că frica mea de discriminare este din cauza dezinformării. Mulțumită asociațiilor și a altor familii am cunoscut personal medical grozav”, spune Sonia.

Pablo mi-a spus că traseul lui este mai ușor datorită referințelor pe care le vede pe TikTok. „Când mi-a venit menstruația am avut un șoc emoțional. Aproape toate colegele și prietenele au deja ciclul și m-au ajutat tot timpul. Am fost la școală și prietenele mele m-au ajutat să-mi pun un absorbant și mi-au fost alături. M-am simțit foarte fericit.”

Profesorii lui Pablo, încă de la început, au introdus transsexualitatea natural în clasă și, așa cum îmi spune Raquel, profesoara de matematică a lui Pablo, „educația și informarea despre diversitate când sunt tineri sunt foarte importante. Așa este posibil să eviți homofobia sau transfobia în clasă și în viitor”.

Am întrebat-o pe Raquel cum se discută despre diversitatea de gen în centrele educaționale și mi-a spus că „de la început, părinții au fost informați. Unii au refuzat, dar odată cu trecerea timpului și, din ce-mi spun copiii lor, au realizat că refuzul lor a fost o greșeală”. Acum și copiii și părinții învață, este un fir fără capăt.

Am vrut să termin textul cu o poveste ca a lui Pablo. Un copil trans care trăiește într-un mediu cu empatie și normalitate și care, mulțumită centrului educațional unde învață, colegii lui și acum și părinții acestor copii vor înțelege mai bine realitatea în care comunitatea trans suferă zilnic. 

În legătură cu asta, femeile cis nu trebuie să folosească regula ca pe un instrument al feminismului unde numai femeile care menstruează sunt incluse. Trebuie să deschidem acest subiect și să includem bărbați și femei trans care nu au ciclu. Ultima categorie s-ar putea să sufere de discriminare pentru că nu are opțiunea de a procrea. 

Articolul a apărut inițial în VICE în spaniolă.